Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Pagini de eroism scrise de soldații țării: cazul generalului Ioan Dragalina (III)

Pagini de eroism scrise de soldații țării: cazul generalului Ioan Dragalina (III)

Submitted by on 26 October 2015articol citit de 1,609 ori | No Comment

În luna octombrie, mai mult ca în orice altă perioadă a anului, Gorjul și comemorează eroii de acum 99 de ani. Chiar dacă bătălia de la Podul Jiului este tratată ca un eveniment secundar, așa cum a și fost în planul confruntărilor militare ale momentului, a reprezentat o pagină de istorie pe care trebuie permanent să ne-o reamintim. Dacă reședința Gorjului nu ar fi fost apărată cu eroism de civilii orașului, mii de soldați români ar fi căzut prizonieri prin evoluția rapidă a frontului. Încercăm în mai multe numere să evocăm cele petrecute cu aproape un veac în urmă prin evocarea unor personalităţi din vremea respectivă.

Generalul Ioan Dragalina a avut o contribuţie importantă la stabilizarea frontului pe Valea Jiului

Generalul Ioan Dragalina a avut o contribuţie importantă la stabilizarea frontului pe Valea Jiului

Poate cea mai spectaculoasă poveste din această perioadă este cea a generalului Ioan Dragalina, comandantul care deşi a rămas puţine zile la comanda frontului din zonă a intrat în legendă. Rana primită la Lainici îi va fi fatală câteva zile mai târziu, gorjenii cinstindu-i memoria prin monumental din apropierea mânăstirii.

Cine era Ioan Dragalina?

Generalul se va forma ca ofiţer în armata austro-ungară. Va demisiona din armata austro-ungară, va trece Carpaţii şi îşi va începe cariera în armata română ca sublocotenent. Va avansa apoi în Armata Română la căpitan în 1893, în 1899 – maior, şi în 1908 locotenent-colonel. Va avea şase copii, doi băieţi, Corneliu şi Virgiliu (amândoi cu cariere militare), şi patru fete, Aurora, Elena, Cornelia şi Viorica.
În aprilie 1908, la vâsta de 48 de ani, Ioan Dragalina era numit comandantul Şcolii Militare de Infanterie de la Bucureşti. Trei ani mai târziu, în aprilie 1911, Ioan Dragalina era avansat colonel şi numit comandant al Regimentului 34, Constanţa. În primul an al războiului, în 1915, Dragalina era avansat la gradul de General de Brigadă.

La comanda Armatei I-a

În dimineaţa zilei de 11 octombrie 1916, generalul Ioan Dragalina devine comandantul Armatei I-a. Cu o zi înainte ca Dragalina să preia comanda, în ziua de 10 octombrie, inamicul atacase trecătorile Vulcan şi Lainici, încercând să-şi croiască drum spre câmpiile Olteniei. Situaţia militară era foarte gravă. În carnetul lui personal, pus în valoare în ultimii ani de nepoata sa, noul comandant, îşi descarcă sufletul plin de îngrijorare, apăsat de enorma responsabilitate pe care o poartă, şi cere ajutor divin: “Câte şi câte idei negre nu mi-au trecut prin cap, tulburându-mi mintea. Capul sus Dragalina! Nu te lăsa sclavul gândurilor rele. Cu trupe multe oricine ştie să lupte. Arătă că ştii şi cu puţine să faci mult. Increde-te în Dumnezeul părinţilor tăi şi în steaua ta ce întotdeauna te-a luminat. Doamne fii cu mine!”
Generalul cu origini ardelene studiază situaţia şi concepe un plan interesant de luptă: pentru a învinge, lupta trebuie dusă în munţi. Orice confruntare pe teren deschis înseamnă sinucidere, dusmanul având o superioritate numerică şi tehnică covârşitoare. Statul Major aprobă planurile de luptă şi stabileşte ziua ofensivei: 14 octombrie. Ordinul de zi al Generalului Dragalina din 11 octombrie 1916 este păstrat în analele militare ale României. Ordinul va fi citit trupelor trei zile la rând şi face apel la curajul şi onoarea de român al fiecarui luptator:“Ofiţeri şi soldaţi ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei şi cer imperios la toţi, de la General la soldat: în primul rând …. apărarea cu viaţa a sfântului pământ al ţării noastre, apărarea vetrei strămosesti, a ogorului şi a cinstei numelui de român. Cer la toţi cea mai deplină ascultare şi cea mai strictă executare a ordinelor…Trupa care nu înaintează, să moară pe loc…
Ofiţeri şi soldaţi ai Armatei I-a! Apăraţi cu viaţa voastră pământul sfânt al Olteniei şi al Tării!.. Dumnezeu, Maestatea Sa Regele şi Tara vor răsplăti pe viteji. Cu Dumnezeu înainte! Victoria e a noastră!”

Eroul Dragalina

Generalul Dragalina va fi rănit în preajma Mânăstirii Lainici. Din păcate, condiţiile medicale precare din vremea aceea nu vor permite ca el să fie salvat. Va muri câteva zile mai târziu, mulţumit că frontul nu căzuse la acel moment.

Întâlnirea cu Ecaterina Teodoroiu

Poate cel mai spectaculos moment, dacă el s-a întâmplat cu adevărat, este întâlnirea celor doi eroi-Ioan Dragalina şi Ecaterina Teodoroiu. Astfel, generalul Dragalina va merge personal în recunoaştere, pătrunde pîna în primele linii. În dimineaţa de 12 octombrie pleacă cu o maşină în Valea Jiului. La un post înaintat de ajutor sanitar, zăreşte o fetişcană, îngrijind cu abnegaţie soldaţii răniţi. Este îmbracată subţire şi vântul de toamnă e neiertător. Dragalina opreşte maşina şi o întreabă cum o cheama. “Ecateria Teodoroiu”. “O adevarată eroină” spune Dragalina emoţionat şi-i cere ordonanţei să-i aducă din maşină mantaua cu trese de General. Apoi, cu blandeţea unui părinte, i-o pune pe umeri, o salută, şi pleacă mai departe în munte. Peste nici un an, Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu, avea sa moară, împuşcată în piept, în fruntea plutonului pe care-l comanda ca sublocotenent.

Comments are closed.