Rog paradisul florilor!

 86 total views

Cu fiecare lună martie, primăvara este a lor. Nu este început mai frumos ca acesta în lume. Mai întâi a fost Ea, între feminine. Mama! În ochii ei am văzut pentru întâiași dată lumina. Nu-mi amintesc nici primul zâmbet, nici primele cuvinte, dar știu că mă purta pe brațe și mă strângea duios la piept și m-adormea tăcând la sânul ei divin. Și tare mult se-nsenina când născoceam ceva și surâdeam și încercam să plec voios în viață. Eram ghiocelul ei, pe care-l mângâia în fiecare clipă. Înaripată de bucurie – când mă simțea în pas vioi, umbrită de tristețe – când tusea nu mai pleca de la noi. Și, uite-așa, pân’ m-a văzut băiat mare, cu frățiori, apoi cu școală și cu stare. Tânăr, limpede în cuget, cu mari nădejdi de afirmare, cu prieteni, cu prietene, om între oameni, pregătit să-și împlinească singur rostul lui în viață.

Mama între ghiocei
Mama între ghiocei

A fost apoi iubita, floare între flori! Fiori de dragoste din inimi, din trăiri, ne-au săgetat prin gânduri și prin fire. Și gingășii, atâtea mii, prin crânguri și poteci, de-am troienit cărări cu flori și sărutări. Și-mbrățișări adânci, amețitoare, șoapte de duh, cuvinte mari, ambiții deopotrivă și vise multe ne-au însoțit a noastră căutare de drum frumos și neumblat prin lume. Iubita-mi e acum soție, cărări de vis și câte-n stele ne-au potrivit și ne-au unit. Au apărut apoi fiicele noastre, feciorii voștri! Și mama s-a făcut bunică, iubita mea, și ea – mămică! Bunica, iarăși străbunică! Și știu când mă urca-n țuțaică, mă legăna pe-ai ei genunchi și-mi sulfa de deochi, alintându-mă cu sufletul ei cald, blând și ocrotitor.
E cap de dulce primăvară. Martie își începe concertele prin zăvoaie, prin luminișuri și prin lunci. Mai trece vântul pe colnice și valea se înveselește în freamătul atâtor triluri. Au albit poienile cu-atâtea ninsori, ghioceii puri și înmiresmați. Te-ntorci în amintiri și nu te mai reîntorci, tot vrei să uiți că anii curg, dar ghiocei la tâmple-ți înfloresc. Vis din copilărie ți se-așterne-n cuget, dar pe-o filă uitată-n calendar altceva te așteaptă.
E martie din nou, pentru a câta oară? Anastasia m-a făcut bunic. Și fiica este mamă bună, floare-lumină pentru nepoțică. Soția e și ea bunică. Iar mama mea, doar străbunică, pentru că nu știu ce va fi în zori de zi, în fapt de seară sau într-o altă zi de primăvară!…
Ce multe face primăvara, ce tainic ne-nflorește timpul! Să crești frumos, Anastasia! Tu ești visul care ne întinerește inimile. Ești speranța noastră pentru mâine. Dorința și puterea de a mai crede și de a mai urca, cât se mai poate, spre viitor. Suntem bunii tăi, ești minunea noastră!
Iată cu cine se-nsoțește primăvara! Cu mama, cu soția și iubita, cu fiica și nepoțica, cu prietena și fecioara din povești, cu domnișoare și doamne, cu întregul mister al eternului feminin, pe care noi, bărbații, trubaduri uneori în necuprinsul cotidianului obișnuit, îl recunoaștem și îl prețuim ca pe un rai al regăsirii noastre într-o realitate tot mai buimacă, tot mai palpitantă, tot mai puțină în naturalețe.
Pentru tot farmecul și gingășia ce strălucesc în preajma lor, pentru delicatețea din priviri și stăruința cu care primenesc clipele, pentru mâinile lor harnice și exuberanța din preocupări, pentru cumpătarea și orânduiala de a le face pe toate, pentru tenacitatea și răbdarea de a reuși în ceea ce fac, primăvară de primăvară, de ziua lor, selectăm cuvintele și căutăm cele mai alese buchete de flori pentru a le fi recunoscători.
Nu știm câte dintre femininele noastre vor citi sau vor observa aceste rânduri scrise pe o pagină de ziar. Rămânem alături de ele și le dorim o primăvară perpetuă în gânduri și în suflete, în inimi și în tot ceea ce întreprind pentru frumusețea și prospețimea vieții celorlalți.
Pentru simplul fapt că există și ne dăruiesc încântare, rog ghioceii să le mângâie sufletul cu puritatea miresmelor cuibărite-n petalele albe, înviorate de roua zăpezilor rare. Rog paradisul florilor să le întindă în cale covorul fermecat al culorilor și vraja parfumurilor revigorante, rog semințele să le ofere câte ceva din miracolul germinării, rog mugurii să le dăruiască o parte din misterul întineririi, rog soarele să le binecuvânteze cu blândețea razelor lui, rog păsările să le încânte calea cu simfonia glasurilor unice, rog izvoarele să le împrumute mereu tot ce au mai de folos din iureșul și puterea apelor! Rog Primăvara să le fie casă și sfetnic bun, să le ocrotească de-a pururi cu lumea și minunile ei celeste!
Asta vă doresc eu, Dragelor Noastre!