Până unde va mirosi a iasomie

“Dacă mişcările revoluţionare din  Egipt reuşesc, acestea vor lua amploare, vor lovi şi mai departe cu şi mai multă forţă, poate acolo unde ne vom aştepta mai puţin” – aşa îmi încheiam editorialul din 2 februarie, scris sub impactul emoţional al mitingului paşnic la care participaseră nu mai puţin de 1 milion de locuitori ai oraşului Cairo. Iată-ne astăzi, pe 2 martie, la exact o lună, aşteptând cu înfrigurare ştiri despre compatrioţii noştri şi bucurându-ne pentru fiecare dintre aceştia care reuşesc să părăsească Libia. Emisiunile de ştiri sunt pline de informaţii despre atrocităţile ce se petrec aici şi prezintă calvarul prin care fiecare străin trece în încercarea de a-şi salva viaţa. Mărturiile  cutremurătoare ale celor salvaţi de aeronavele militare române îţi vorbesc clar despre starea de haos şi despre faptul că, acum, Libia este o ţară neguvernabilă, în care s-a instaurat războiul civil. Deşi este admirabil efortul conjugat depus de mai toate ţările lumii de a salva pe cei aflaţi în pericol, totuşi, nu putem să nu ne întrebam dacă, undeva în înaltul cancelariilor puterilor mondiale, nu s-a bănuit măcar că şi Libia ar putea fi măturată de briza „Revoluţiei de Iasomie”.  Categoric, răspunsul este DA, şi asta chiar dacă se vorbeşte la nesfârşit de faptul că nu se cunoştea situaţia internă a Libiei sau că nu se cunosc posibilii opozanţi sau opozabili ai lui Gaddafi. Cu siguranţă însă s-a dorit să se inducă în opinia publică mondială şi chiar în rândul locuitorilor nordului Africii un sentiment se siguranţă şi stabilitate care să descurajeze astfel eventuale  manifestări ale populaţiei locale. Nu cred că Muammar al Gaddafi a devenit atât de drag puternicilor lumii, cum nu cred nici în funcţionalitatea regimului impus de el în 1977, de domnie a maselor (jamahirie). Cred, în schimb, că Gaddafi a devenit totuşi un pion important pe tabla de şah aşa de complicată nu numai  a nordului Africii, ci chiar a întregii lumi. Chiar dacă Revoluţia de Iasomie s-a desfăşurat în ţări cu tradiţii şi realităţi total diferite, ea a avut o singură constantă – viteza şi aria de  propagare obţinute prin utilizarea internetului şi a reţelelor de socializare de către manifestanţi.
Chiar dacă filmul „Reţeaua de Socializare” (The Social Network) a  lui David Fincher a fost una din deziluziile galei premiilor Oscar, nu putem să nu observăm impactul acestor reţele în viaţa de zi cu zi. Astfel, un simplu anunţ postat pe Twitter – „Revoluţie a Iasomiei în China”, a condus pe 20 februarie la altercaţii violente între contestatarii chinezi şi forţele de ordine.
În aceste condiţii, probabil că tonul mult mai moderat al puterilor occidentale în comparaţie cu evenimentele din Egipt şi Tunisia nu se datorează în primul rând faptului că state precum Yemen, Iordania, Siria sau chiar Arabia Saudită, cu zăcăminte bogate de petrol şi gaze naturale şi conduse de regimuri pro-occidentale simt deja adierea Revoluţiei de Iasomie, ci pentru că acum nu mai pot anticipa până unde va mirosi a iasomie.