Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie, Patrimoniu » O istorie a Culei de pe Digul Jiului(I)

O istorie a Culei de pe Digul Jiului(I)

Submitted by on 4 May 2019articol citit de 716 ori | No Comment

Prezentăm în cele ce urmează, în serial, un interesant documentar despre Cula de pe digul Jiului, contribuție semnată de doamna Adina Andrițoiu, consilier în cadrul Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare ”Constantin Brâncuși”.


Apărute în contextul social al secolului al XVIII-lea, culele[1] din România au fost adaptate în secolul următor la „funcția de reședință, fără rosturi militare”[2]. Aceste construcții au fost plasate „mai ales în locuri cu o perspectivă largă, sporită de turnurile înalte ce se alătură de regulă locuinței propriu-zise”[3]. Este o perioadă în care micii boieri dobândesc dreptul și dispun de mijloace materiale necesare construirii de locuințe fortificate, pentru a-și apăra singuri bunurile și viața, în condițiile în care erau tot mai frecvente invaziile tâlharilor turci, iar „culele au reprezentat totodată o modalitate de a contracara, într-o oarecare măsură, lipsa unui sistem defensiv al întregii țări”[4].

Prototipul culei oltenești îl reprezintă Cula Crăsnaru de la Groșerea, Gorj. Construită în preajma anului 1780, are un plan pătrat și trei caturi înalte, care îi conferă o alură zveltă, apropiată de cea a locuințelor-turn din sudul Dunării. La etajul al doilea există un cerdac larg, iar în continuarea lui, un balcon de lemn care ocolește cula pe două laturi[5].

În secolul XX, unii arhitecți au preluat linia elegantă a culelor, pentru a realiza construcții cu destinații diferite: clădiri de locuit, sedii de instituții culturale, muzee ș.a. O clădire de acest fel, de dimensiuni mai mici decât culele originale, se află în Parcul central din Târgu-Jiu, fiind cunoscută sub numele de „Cula de pe dig”.

Istoria acesteia începe în anul 1925, atunci când Liga Femeilor Române din Gorj[6], condusă de Arethia Tătărescu, ia inițiativa construirii unui sediu pentru Muzeul Gorjului.

            Astfel, aflăm din copia adresei cu nr. 4319 din 8 iunie 1925[7], trimisă de către președintele Comisiei Interimare de la Târgu-Jiu, C. Bălănescu, ministrului Agriculturii și Domeniilor, că: „Liga Națională a Femeilor Române Secția Gorjiu în dorința de a edifica în parcul Orașului o culă similară cu cele ce au existat și a le căror urme se mai găsesc încă în județul nostru a început strângerea de fonduri pentru această clădire ce va servi și ca muzeu în care se vor aduna podoabele din bogatul trecut istoric al Județului nostru”[8]. Scopul scrisorii era de a primi aprobare pentru tăierea gratuită „din pădurea statului Gruiu Comuna Bâlta pendinte de Ocolul Tismana” a unei cantități de „350 m.c. lemnărie brută de stejar”, necesară pentru construcție, împrejmuire și porți.

Este posibil ca adresa să fi fost redactată în urma unei discuții preliminare purtate cu reprezentantele Ligii, căci intenția respectivei organizații, în format scris, apare (conform documentelor identificate în arhive) câteva zile mai târziu.

            La 20 iunie 1925, prin adresa nr. 285[9], Liga Națională a Femeilor Române – secția Gorj, înștiințează pe primarul orașului că intenționează să construiască o culă „după modelul celei de la Groșera, care să servească atât ca local de expoziție al Ligei […] cât și ca Muzeu al Gorjului”. Președinta Ligii, Arethia Tătărescu, mai arată în adresă că „acest monument de artă națională”, prin care se păstrează „stilul arhitectonic românesc”, va fi amplasat „în partea de sud din parcul sălbatic al Orașului”.

            Comitetul Ligii făcuse și o estimare a cheltuielilor necesare – „aproape un milion lei” – și, dată fiind suma destul de mare, a pus și niște condiții cu referire la destinația clădirii: „să servească numai pentru scopul urmărit, adică ca muzeu și expoziție și atâta timp cât va exista liga sub ale cărei auspicii va funcționa; iar când Liga nu va mai exista clădirea să rămâie Primărie și numai pentru Muzeul Gorjului”. Se mai adaugă și rugămintea către „Onorata Primărie care are numai beneficii de pe urma acestei construcții”, de a contribui cu anumite materiale: „50 metri cubi pietriș pentru beton, 50 metri cubi bolovani de Jiu, 50 metri cubi nisip; restul materialului și manopera privindu-ne pe noi”. Dar Arethia Tătărescu se baza și pe câteva „prețioase ajutoare” de la Prefectura Județului și diferite ministere, așa cum menționează în final.

Din referatul[10] aflat pe verso-ul adresei Ligii, aflăm că „terenul fixat pentru amplasamentul construcțiunei culei-museu în grădina publică este format din aluviune (pietriș-nisip) […] este ridicat d’asupra cotei apelor mari ce vin în partea acea a grădini în timpurile când și apele Jiului cresc, este o poziție foarte artistică și cu o perspectivă foarte frumoasă în spre Jiu și munți dacă se vor defrișa în acest scop câțiva anini”. Costul materialelor solicitate de Ligă este estimat la 15.000 lei.

Tot pe verso-ul documentului respectiv există și încheierea nr. 37 din 24 iunie 1925 a Comisiei Interimare, care aprobă „de a se pune la disp. Ligei Femeilor Române terenul cerut pentru construcțiunea culei”.

Material de construcție pentru culă va veni și de la minele de cărbune Lonea- Petroșani, fapt consemnat în adresa nr. 040718 din 15 iunie 1925[11] a Ministerului Industriei și Comerțului, „Direcțiunea Exploatarei în Regie”, către Primăria Târgu-Jiu: „…prin rezoluția ministerială pusă pe adresa Dvs. sus citată s’a aprobat a vi se vinde în preț de cost de la minele noastre de cărbuni Lonea-Petroșani, 60.000 (șase zeci mii) buc. cărămidă”. Chiar dacă răspunsul se adresează primăriei, cărămida respectivă va fi, totuși, achiziționată de către Liga Națională a Femeilor Române – Secția Gorj, așa cum reiese din adresa nr. 2917/1925[12] a Președintelui Comsiei Interimare (primarul orașului – n.a.) către Ligă: „…Ministerul Industriei și Comerțului […] ne comunică că s’a aprobat de a vi se vinde în preț de cost de la minele de cărbuni Lonea-Petroșani, 60.000 (șase zeci mii) buc. cărămidă”.(Va urma)

Adina Andrițoiu


[1] Cula (din tc. kula = turn, conf. Dex online) este un tip de construcție semifortificată, specifică secolelor XVIII și XIX, răspândită în întregul spațiu balcanic, cu precădere în Serbia și în Albania.

[2] Andreșoiu, Bruno et al., Cule: case fortificate între fală și ruină, Editura Igloo, București, 2014, p. 10.

[3] Andreșoiu, Bruno et al., op.cit., p. 13.

[4] Andreșoiu, Bruno et al., op.cit., pp. 13-14.

[5] Andreșoiu, Bruno et al., op.cit., pp. 82-83.

[6] În anul 1921 se înființa la Târgu-Jiu Liga Femeilor Române din Gorj ca filială a Ligii Femeilor din România (Cârlugea, Zenovie, Deju, Zoia Elena, Arethia Tătărescu, Marea Doamnă a Gorjului interbelic, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2007, p. 21). În arhive nu există prea multe informații documentate despre activitatea Ligii în primii ani, deoarece se cunoaște că toată arhiva acestei organizații, aflată în posesia Arethiei Tătărescu (președintă a Ligii timp de mulți ani) a fost distrusă de securitate în anii ’50 (Georgescu-Gorjan, Sorana, „Din istoricul Ansamblului sculptural brâncușian”, Brâncuși, nr. 1, Târgu-Jiu, 2016, pp. 26-27).

[7] S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, dosarul 46/1925, fila 3.

[8] Textele citate din documente respectă versiunea originală, cu punctuația și cu ortografia specifice epocii.

[9] S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, dosarul 46/1925, fila 2.

[10] S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, dosarul 46/1925, fila 2 (verso).

[11] S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, dosarul 46/1925, fila 4.

[12] S.J.A.N. Gorj, fondul „Primăria oraşului Târgu-Jiu”, dosarul 46/1925, fila 5.

Comments are closed.