La ora când scriem aceste rânduri, examenele naționale s-au încheiat, rezultatele s-au afișat și ele, așa încât putem formula o întrebare asupra căreia am stăruit și în alte ocazii, care cu siguranță naște întrebări și generează diverse răspunsuri, chiar dacă nu se află pe buzele multora. Ce ar trebui făcut pentru ca școala să redevină acel loc în care copiii își însușesc adevăratele valori morale, învață să fie oameni, învață să prețuiască munca și puterea educației?
Cu cât nivelul educațional al României descrește, cu atât mai mult scad și șansele noastre de redresare ca țară. Produsul unui sistem educațional reprezintă viitorul unui popor. Dacă acel produs final e defect, mediocru, lipsit de valori morale și onestitate, atunci nici nu putem avea pretenția unei evoluții. Afirma un fost președinte că „școala românească scoate tâmpiți”. Reacția imediată a întregii opinii publice a fost una de vehementă dezaprobare.
Astăzi, un alt președinte, declară că un sistem educațional performant necesită, printre altele, „un segment preuniversitar suficient de consistent, dar nu bazat exclusiv pe acumulare de informații, ci pe o formulă duală care îmbină în mod creativ teoria cu practica și care oferă opțiuni diferite de ieșire, în funcție de abilități și competențe”. Da, știm deja că este nevoie de un sistem propriu și performant în educație, pe bază de „proceduri”. Ce facem însă atunci când aplicăm teorii fără fond? Mai reținem și mesajul de o impertinență absurdă al unui fost ministru al Educației, adresat „celor aprox. 80.000 de tineri care vor lua bacul în România: Plecați la universități din străinătate. Nu mă întrebați de ce, just do it…”. Câți dintre cei 80.000 de tineri își permit astăzi să studieze în străinătate, domnule Funeriu?
S-a afirmat prea des că, în urmă cu vreo 10-15 ani, mecanismul de învățare încă era unul rudimentar, bazat pe memorarea a sute de pagini și nu pe stimularea creativității și libertății de exprimare a elevilor. Astăzi, subiectele nerezolvate la Evaluările Naționale și Bacalaureat, deși au un grad redus de dificultate, au devenit ținta petițiilor online. Cum e mai bine, sau cui aparține vina? Poți să-i ceri implicare și putere de muncă unui dascăl atunci când remunerația lui pe o lună este echivalentă cu prețul telefonului mobil al unui elev care vine la ora lui cu lecția neînvățată, deranjează colegii sau răspunde obraznic când este scos la tablă? Nu generalizăm, cu toate că astfel de cazuri există în aproape fiecare clasă.
Mergem pe stradă și dăm la tot pasul de proastă creștere, limbaj vulgar și gesturi obscene. Ajungem să ne gândim mereu la ce nivel de educație ne situăm noi, ca nație? De ce copii de școală generală îți lezează timpanul cu înjurături murdare și comentarii răutăcioase la adresa oamenilor în vârstă sau elevii de liceu ies în evidență mai mult prin modul ostentativ de a se îmbrăca sau afișa un telefon mobil de ultimă generație? Parcă avem de-a face cu mai multe întrebări decât răspunsuri, iar atunci când acestea ne copleșesc dăm vina pe „sistem”.
În ce măsura cei care trec prin școală rămân într-adevăr cu ceva după, iar aici nu ne referim doar la cunoștințe și competențe, ci și la valori morale? Deși avem „n” proceduri în sistem, cele pentru valori și principii lipsesc. Pentru că un om educat și cultivat are întâi de toate valori morale și principii pe care le respectă. Pe acest cumul de valori se construiește o societate, nu pe cârpeli și false exemple de viață, promovate tot mai mult în societatea românească, fără ca școala, pentru a le face față, să poată aplica „procedurile” care se impun.
