În urmă cu patru ani, România semna acordul stand-by cu Fondul Monetar Internaţional, aceasta şi pentru că lipseau adevăraţii specialişti, iar pentru cămătarii de la F.M.I. a fost floare la ureche să convingă de necesitatea unui împrumut. Nu ştim sigur dacă astăzi aceşti specialişti au apărut, o certitudine fiind însă datoria pe care ţara noastră a contabilizat-o atunci şi pe care încercăm să o acoperim.
Dezechilibrele economice pe care le-am contabilizat în ultimii ani atrag atenţia că în România există o piaţă nefuncţională. Exporturile şi investiţiile sunt încă deficitare, iar consumul, principalul motor al creşterii economice în România nu este, deocamdată, funcţional. O simplă radiografie ne arată că piaţa economică românească, de carton de altfel, nu este capabilă să devină funcţională, deşi a beneficiat în ultimul timp de serioase tratamente… cosmetice.
Poate analiştii economici sunt mulţumiţi că la nivelul Uniunii Europene se arată că România a avut o evoluţie mai bună decât ţara vecină Bulgaria, în special datorită unei reabilitări în sectorul agricol şi o îmbunătăţire semnificativă a cheltuielilor de consum, dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm ideea de a deveni o ţară preponderent agricolă. Uităm parcă prea uşor că în urmă cu vreo două-trei decenii România a avut o industrie care de bine, de rău, performa, apoi bucată cu bucată totul a ajuns la fier vechi.
La nivelul Uniunii Europene, ţara noastră nu a fost nicicând un bun exemplu, doar că este nevoie de noi acolo. România se împrumută astăzi în stânga şi dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. Cei care se fac a nu pricepe cum stă această treabă, adică membrii fostelor guverne care ne-au afundat în datorii încearcă să ne convingă astăzi că direcţia guvernului Ponta nu este cea corectă. Poate că în fine de această dată au şi aceştia dreptate, dar mai e mult până departe.