„Primăria PNL”, „moșia lui Moșoiu”

Loading

Aroganța primarului PNL Vasile Moșoiu de la Drăguțești- Gorj întrece orice măsură, fapt care s-a dovedit de-a lungul timpului, dar n-a fost niciodată atât de evident ca acum. Nici mai mult nici mai puțin, acesta a făcut poartă și alee pavată între sediul primăriei și propria firmă, iar un imobil pe care scrie numele firmei familiei sale și numele partidului din care acesta face parte, PNL, nu are nici o delimitare față de curtea primăriei, ba chiar pare să se afle în curtea acesteia.

 

Evidență Culmea tupeului de primar-patron, în curtea primăriei Drăguțești
Evidență Culmea tupeului de primar-patron, în curtea primăriei Drăguțești

Dacă privești din stradă, vezi primăria și sediul PNL, vopsite în aceeași nuanță de galben, sau cel puțin așa pare. Dacă intri în curtea instituției publice, constați că e frumos îngrijită, cu alei cu pavele, dar, surprinzător, una duce spre gardul dinspre nord, iar în gard e practicată o poartă pe care, dacă ieși, ajungi în curtea firmei familiei Moșoiu, MVM (care, probabil, sunt inițialele pentru Moșoiu Vasile și Mariana, adică primarul și soția sa). De altfel, nu e nici un secret, primarul Moșoiu chiar declarând în anul 2011 cotidianului Pandurul: „Atâta timp cât omul vede că faci ceva tu ca primar și pentru el, pentru comuna în care locuiește, nu văd de ce nu poți să fii și tu un om de afaceri. Eu recunosc că am activități diversificate, am prima franciză din România la pantofii Leonardo, de zece ani, am o agenție de turism, două spălătorii auto, spații închiriate, o firmă de transport, la toate e administrator soția mea pe perioada cât sunt eu primar ”.

Ajutoare UE, donate de la sediul PNL

În anul 2010 o altă aroganță a primarului de Drăguțești a fost aceea ca să distribuie ajutoarele de la Uniunea Europeană din sediul PNL despre care scriam mai sus.
De asemenea, acesta a vândut unui cetățean un teren pe care se stabilise să fie construită stația de epurare a localității, ca să nu fie în conflict de interese direct, dar procurorii au constatat că în momentul când s-a decis cumpărarea respectivului teren acesta aparținea lui Moșoiu, tot el fiind delegat, în numele instituției, să facă tranzacția de vânzare- cumpărare… cu el însuși. Astfel că primarul ce încercase să dea o aparență de legalitate afacerii respective este trimis în judecată în dosarul penal 4764/318/2014 pentru conflict de interese (art.301 NCP). Acesta mai este inculpat, în prezent, în dosarul penal 19921/318/2012, fiind „trimis în judecată în stare de libertate pentru abuz în serviciu în formă calificată (art.248 ind 1 C.p.)”, potrivit portalului oficial al instanțelor. În acel dosar este judecat, de asemenea în calitate de inculpat, alături de fostul primar Ion Modroiu și de dirigintele de șantier Nicolae Isar, pentru lucrări defectuoase sau inexistente și plătite pentru un pod și două punți finanțate de la Bugetul de Stat. Dacă vor fi condamnaţi pentru abuz în serviciu, atât fostul edil al comunei Drăguţeşti, cât şi actualul riscă între 5 şi 15 ani de închisoare.
Și în cazul în care este trimis în judecată pentru conflict de interese Moșoiu riscă pedeapsa cu închisoarea, de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea deţinerii unei funcţii publice, iar dacă va primi condamnare în ambele cazuri nu se poate pune problema de închisoare cu suspendare, ci cu executare.