Încă din copilărie, facem cunoştinţă cu prietenul nostru Helix (melcul de grădină), căruia îi şi cântăm binecunoscutul refren „melc, melc, cotobelc”, doar-doar ne-o dezvălui, ceva, orice, prin ochii corniţelor boureşti … Copii fiind, am dori să ştim de ce îşi poartă acest gasteropod terestru căsuţă în spinare. Nu cumva el migrează gata echipat, pentru a provoca mari pagube agriculturii? Când ne dăm seama că poate deveni dăunător, ne „mobilizăm” pentru a contribui activ la reducerea numerică a ţanţoşului Helix, folosindu-l ca hrană. Ştiaţi că, o singură familie de francezi din bazinul Loirei consumă anual circa 1000 – 2000 de melci din specia Helix Aspersa?
Dacă melcul de grădină îşi dezvăluie „apucăturile” trăind în preajma noastră, despre câteva exemplare din Încrengătura Hollusca, mi-am propus să vă împărtăşesc din impresiile pe care mi le transmit acestea, din postura elegantă de exponate muzeale.
La prima vedere, descoperim în vitrinele colecţiei Muzeului Judeţean Gorj mai multe exemplare de cochilii de melci, de forme, dimensiuni şi culori diferite. Impresia că ne-ar fi familiare este înşelătoare, deoarece este vorba de genuri diferite şi chiar subclase diferite, aparţinând clasei Gasteropoda (gaster – burtă), un grup numeros de moluşte (molluscus – moale), în plină evoluţie, care au cucerit, spre deosebire de alte moluşte, atât mediul marin, apele dulci cât şi mediul terestru. O caracteristică dată de denumirea lor este aceea că prezintă un picior aşezat în partea ventrală a masei viscerale. Deplasarea lor se face cu ajutorul acestui organ muscular, piciorul, înaintarea realizându-se prin contracţii succesive ale muşchilor piciorului. Dar, dintre toate caracteristicile morfologice, cea care atrage atenţia, în primul rând şi la care mi-am propus să ne oprim, este, fără îndoială, cochilia.
Cupola, palma şi ghiocul
Cu o forţă de invidiat, la baza vitrinei, susţinând mai fragilii săi confraţi, se prezintă maiestuosul Cassis, încă din Eocenul maritim şi până în prezent.
În cazul lui, căsuţa este o adevărată cupolă, pregnant bombată şi ovală, cu spirala scurtă şi ultimul tur uriaş, cu deschiderea orală îngustată, terminată cu un canal scurt în afară, cu buza exterioară mult îngroşată şi răsfrântă drept soclu expoziţional (foto. 1).
Nu-i poate sta alături decât un alt magnific, impozantul Pteroceras, care parcă ar vrea să-i întindă mâna cu degetele alungite întru frăţie. Face parte dintr-o familie vecină cu Cassis, au „copilărit” în aceleaşi ape calde, s-au dezvoltat numai în forme mari, cu cochilii groase, ornamentate cu creste, sidefate cu lamele de aragonită şi prisme de conchiolină, însă Pteroceras a preferat să-şi lăţească buza exterioară, în formă de aripă, cu prelungiri digiforme, greu de confundat (foto. 2).
Cei doi fraţi au şi o soră mai mică, Cypraea, care străluceşte din cochilia-i porţelănoasă, viu colorată, de talie mică, care iese, însă, uşor în evidenţă prin forma oval-alungită, cu ambele buze dinţate, a căsuţei în formă de ghioc (foto.3)
Melcul de purpură
Dacă sub cupola ospitalierului Cassis, Pteroceras ţine ghiocul Cypraei în căuşul palmei sale şi toate cele trei gasteropode consumă, paşnic, hrană vegetală din apele mărilor, alte obiceiuri au Conus, Natica şi Murex, care sunt trei forme carnivore.
Cel mai „agresiv” este, fără îndoială, Murex sau melcul de purpură, care trăieşte în Eocen şi până în zilele noastre, mai ales în partea de răsărit a bazinului Mediteranei. Posedă o cochilie fusiformă, pântecoasă şi ornată pe fiecare tun cu minim trei şiruri de spini rigizi, lungi de 4 – 5 cm, ceea ce face să scadă curajul prădătorului, care nu s-ar încumeta să-şi rănească gura sau stomacul de asemenea ostreţe de porţelan (foto. 4).
Aşa cum spinosul Murex, carnivor fiind, distruge recifii de corali şi culturile de ostrei, tot aşa, încă din antichitate, omul a utilizat cochilia melcului de purpură pentru a-şi satisface cerinţa de frumos. Astfel, toga imaculată a senatorilor romani era împodobită cu o dungă lată de purpură din celebra purpură feniciană, de culoare roşie violacee. Acest colorant se extrăgea cu mare trudă din gasteropodul Murex brandaris, care a supravieţuit graţie faptului că, treptat, epoca feudală a impus, printre altele, şi schimbarea modei.
Va urma …
Dar nici frumoasele cochilii de melci marini, cu diferitele lor ornamentaţii şi culori, nici purpura, nu pot fi considerate drept giuvaieruri de preţ ale acestor grupe de animale, ci perlele. Acestea se formează cam la fel cu cochilia. Întrăm, însă, în altă clasă de moluşte, într-o altă diversitate de formă şi culoare, cu care vă invit să facem cunoştinţă într-o altă ipostază.
