Potrivit specialiștilor, meșterul Antonie Mogoș din Ceauru- Gorj și creațiile sale în lemn-adăpostite de două muzee importante din București și Gorj-marchează sfârșitul unei epoci în care lemnul jucase un rol primordial. Se întâmpla acest lucru la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea când românii, inclusiv gorjenii, apelau tot mai des la casele construite de cărămisă. Construită în 1875, casa Antonie Mogoș era preluată la Muzeul Satului din București de către Al. Tzigara-Samurcaș în primii ani ai secolului trecut pentru a rămâne un simbol al artei lemnului pentru generațiile următoare. Memoria aparatului de fotografiat a reținut pe regina Maria, regele Carol II sau Dimitrie Gusti că ar fi fost fascinați de acest obiectiv.
Alexandru Tzigara-Samurcaș a fost o personalitate de prim rang al istoriei naționale având în vedere că a fost implicat în fondarea primului muzeu național dedicat artei și tradițiilor românești. Acesta a fost armean, origine care nu l-a împiedicat să aducă o contribuție uriașă pentru spațiul românesc. A studiat la Paris, Berlin și München unde și-a dobândit doctoratul în filozofie (1896). A fost profesor universitar, a predat la Școala de Belle Arte din București între anii 1900-1937. A ocupat funcția de director al Muzeului de artă națională și a fost inspector general al muzeelor. A reprezentat arta din România la diverse congrese și expoziții internaționale. A condus prestigioasa revistă „Convorbiri literare”. Dintre lucrările sale reținem: „Muzeul neamului român” (1909); „Biserica Episcopală din Curtea de Argeș” (1913); „Izvoare de creații ale țăranului român (1948); „România la Expoziția din Barcelona (1930); „Columna Traiană” (1934); „Al. Odobescu (1935); ”Muzeografie românească”(1936).
Salvarea Casei Antonie Mogoș
Una dintre cele mai mari realizări ale lui Al. Tzigara-Samurcaș a fost salvarea casei țărănești din Gorj a lui Antonie Mogoș, aceasta ar fi fost dezmembrată și pierdută dacă nu s-ar fi implicat marele savant. ”Norocul a vrut-își amintea mai târziu Al. Tzigara-Samurcaș-ca cercetările mele să mă ducă în comuna Ceauru, din Gorj, tocmai la timp.Adică înainte ca moș Antonie să fi început să dărâme casa de lemn pentru a ridica pe cea nouă, în care scop își pregătise în curte cărămidă. De îndată ce am descoperit acest giuvaer arhitectural, ideea de a-l asigura pe veci în Muzeu mi se ivi. După câteva ezitări și repețite vizite ce i-am făcut, stăpânul ei, convingându-se de adevărul spuselor mele, consimți a mi-o vinde pe preț de 500 lei. Demontatul, transportul și reclădirea ei la Muzeu au costat mai mult ca prețul cumpărării. Casa a fost refăcută întocmai, fără nici o modificare, tot de Antonie Mogoș, care se simți foarte fericit văzând adăpostită pe veci opera sa în Muzeu”.(Al. Tzigara-Samurcaș, ”Muzeografie românească”, pag. 80).
Al. Tzigara-Samurcaș remarca că existau și alți meșteri în zona actualei comune Bălești din județul Gorj. Astfel, ”deși nu așa de artiști ca Mogoș, totuși foarte îndemânatici mai sunt și alți meșteri în acea parte a Gorjului. Din Ceauru chiar e Vizantie, autorul uneia din porțile monumentale din Muzeu. Din satul învecinat Tălpășești e o altă poartă cu o ornamentație cu totul diferită de aceea a ștenapilor din Ceauru…”(opera citată, pag. 80).
Revenind la Casa Antonie Mogoș, să reținem că el a semnat și datat opera sa: ”Pe fruntar se vede săpată următoarea inscripție, atât de asemănătoare cu signaturile clasice ale marilor artiști: ”187 și cinci făcut Antonie Mogoș”. Data mai e repetată și în alte părți ale fruntarului și chiar pe uși. Pe ștenapul porții care se afla la curte se vedea monograma A.M. și anul 1879. A lucrat deci la casa sa dela 1875 și până la 1879. Căci Mogoș singur a tăiat stejarii cei mai din pădure, el a cioplit din ei bârnele cele groase și lungi de 10 metri, și tot el pe urmă i-a încrestat cu motive așa de alese. (op.cit, pag. 79).
Pentru cei care încă nu cunosc prea bine personalitatea lui Antonie Mogoș, să spunem că este vorba de un ţăran, sculptor în lemn şi cantor bisericesc, care s-a remarcat prin frumuseţea şi unicitatea casei proprii, din lemn, pe care a construit-o şi împodobit-o cu sculpturi realizate de propriile-i mâini, într-un stil original, care nu a mai fost întâlnit în zonă. Chiar dacă a construit şi alte case, modelul stâlpilor făcut la casa lui nu a mai fost niciodată reluat la altele. În prezent, Casa Antonie Mogoş, construită între anii 1875-1879 după cum am putut vedea în acest articol, se află la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, iar faptul că valoarea sa e recunoscută inclusiv internațional, e dovedit prin locaţia aleasă pentru ea, aceasta fiind expusă, în expoziţie permanentă, într-o sală luminoasă a muzeului, fiind supranumită „Casa din casă”. O altă casă Antonie Mogoş, construită de acesta ulterior, mai modernă, cu etaj, dar tot din lemn, se află la Muzeul Arhitecturii Populare Curtişoara, secţie de etnografie a Muzeului Judeţean Gorj.
