Începând cu anul 2002, Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara găzduiește Ansamblul arhitectural Tătărescu primit prin donație de la Sanda Maria Tătărescu-Negropontes, fiica ilustrei familii. A fost vorba de o salvare a complexului arhitectural de la Poiana-Rovinari care se afla sub amenințarea excavatoarelor de la Cariera Minieră Gârla. Zestrea muzeală de la Curtișoara se îmbogățea astfel cu mai multe obiective: Cula Poenaru-Tătărescu; Casa Antonie Mogoș; Biserica de la Poiana; Clopotnița din lemn; Poarta din lemn ș.a.
Între anii 2000-2002, județul Gorj a organizat o amplă operațiune de mutare a Ansamblului arhitectural Gheorghe și Arethia Tătărescu de la Poiana-Rovinari la Curtișoara în cadrul Muzeului Arhitecturii Populare. A fost o operațiune vastă finanțată de către minerit după cum mărturisea Emil Huidu în ampla sa lucrare dedicată istoriei mineritului, reamplasarea aducând și unele modificări majore cum ar fi acoperișul de la Cula Poenaru-Tătărescu. Unul dintre cele mai interesante obiective este Casa Antonie Mogoș, inițial construită și amplasată în satul Ceauru-Bălești, apoi refăcută de arhitectul I. Trăjănescu la Poiana-Rovinari în anii interbelici și după aceea la Curtișoara sub coordonarea arhitectului Dumitru Florescu.
Ansamblul Tătărescu și mutarea acestuia
Povestea contemporană a Ansamblului Tătărescu de la Poiana începe în 1919, atunci când Gheorghe şi Aretia Tătărescu au cumpărat pământul şi Cula Poenaru de la familiile Carabatescu şi Dincă Schileru şi s-au instalat în zonă, circa 15 km de Târgu-Jiu. După vreo 15 ani, familia Tătărescu a cumpărat (1934) şi refăcut Casa Mogoş cu destinaţia casă de oaspeţi. Deși concepția arhitecturală a aparținut lui I. Trăjănescu, mutarea și reansamblarea casei din Ceauru a fost făcută de Dumitru Pasere, fiu al locului și tatăl inginerului și documentaristului Mihail Pasere, autorul unei monumentale lucrări despre zona Rovinari publicată în anul 2011.(Mihail Pasere-”Monografia Rovinarilor: 30 de ani de la înființarea orașului Rovinari(1981-2011)”, Tg-Jiu, 2011).
În anul 2000, Sanda Maria Tătărescu-Negropontes, fiica ilustrei familii, a hotărât strămutarea ansamblului de la Poiana la Curtişoara, în cadrul Muzeului de arhitectură populară, operațiune vastă și obligatorie pentru facilitarea lucrărilor de exploatare a cărbunelui. Potrivit proiectului aprobat de autoritățile vremii, amplasarea (2000-2002) pe noul teren s-a făcut respectând cât mai fidel dispunerea şi orientarea fiecărui obiectiv, astfel încât ansamblul să reamintească pe cât posibil de vechea curte boierească din localitatea Poiana (concepția arhitectului Dumitru Florescu).
Despre zona de la Poiana aflăm lucruri interesante de la același Mihail Pasere, cel care mărturisește în cartea din 2011 că Dumitru Pasere, în urma săpăturilor din 1937, a descoperit în povârnișul dinspre răsărit de Cula Poienarilor, ”turnul Cavalerilor Ioaniți, în care se găsea mormântul unei căpetenii a lor, marcată de armura, coiful, spada și scutul aflat acolo. Acel loc fusese anume ales de colonelul Pociovălișteanu, cumnatul lui Gheorghe Tătărescu, pentru amenajarea unei ghețării”(M. Pasere, op.cit, pag. 44).
Despre vremurile de odinioară de la Poiana, Mihail Pasere își amintește: ”Cula Poienarilor-o altă cetate de strajă-se situa pe un platou înalt în partea de răsărit a șoselei naționale(DN 66), la mijlocul satului Poiana. De pe acel platou, cula-având bună vizibilitate și comunicare cu cea din Rovinari, cu observatoarele din Bălăcești, Fărcășești și cu cetățile Vîrțului-trona, aici, cu patru caturi, dându-și importanță pentru toată populația împrejurimilor sale. Documentele vremii atestă, o primă renovare, i-a fost adusă de către Dincă Poienaru. Mai târziu a stăpânit aici boierul Costache Gărdescu(1820-1890) urmat de Nae Carabadache, prefect și deputat de Gorj și, în cele din urmă, de Gheorghe Tătărescu, până în anii 1950, când a intrat în patrimoniul național…”(Mihail Pasere op.cit.)
Mai există o legendă amintită de același Mihail Pasere potrivit căreia cula a fost refăcută în vremea lui Tudor Vladimirescu de către Dincă Poienaru, care ar fi primit ”un cal și 2 perechi de disagi cu bani” chiar de la slugerul răzvrătit. Greu de crezut că lucrurile au stat așa dacă ne gândim că acesta avea nevoie de resurse financiare pentru finanțarea Revoluției din 1821.
Despre cabana sau casa Mogoș
Casa Antonie Mogoş: cumpărată şi strămutată de
către Aretia Tătărescu în 1934 cu destinaţia casă de oaspeţi, după modelul
casei cu acelaşi nume care se găseşte expus la Muzeul Ţăranului Român. A
suferit mai multe transformări de-a lungul timpului pentru a fi locuibilă.
Aspectul interior este cel al unei locuinţe în stil rustic, având pardoseli din
parchet de stejar, pereţi simpli tencuiţi şi văruiţi.
Printre cei care au poposit în aceasta în anii
interbelici îl aflăm și pe viitorul rege Mihai I. ”Regele Mihai I a locuit în
mai multe rânduri în cabana ”Mogoș” alăturată, pe timpul războiului, între anii
1941-1945. Cabana fusese construită de către Dumitru Pasere, tatăl nostru, cu grinzile,
stâlpii și cheiele casei lui Constantin Mogoș din Ceauru, pe cheltuiala lui
Gheorghe Tătărescu”.(M. Pasere, op.cit., pag. 46).
