Mărţişor cu brânduşe

 409 total views

Nori albi, voievodali, urcă peste orizont şi încarcă cerul albastru cu forme pline de robusteţe şi mister. Vântul cald şi blând îi împinge dinspre apus, peste linia unduioasă a culmilor carpatine. Sclipiri de soare prietenos scapătă peste ţinutul din dreapta Jiului, mângâind cu lumină faţa pământului zvântat după plecarea mai puţin înţeleasă, imperceptibilă, a zăpezilor. Suntem la doar o zi după Mărţişor şi am ales să călătorim spre apus, unde pădurile înalte de fag se agaţă cu străşnicie de crestele încă albe ale Munţilor Vâlcan.

Miros de brânduşe ne pătrunde-n piept.
Miros de brânduşe ne pătrunde-n piept.

Este prima noastră ieşire de primăvară în natura cuprinsă de trezire şi întemeieri noi de viaţă. Sunt zilele babelor, zile însorite şi liniştite, fără răbufniri de vreme buimacă, ineluctabilă. Privim în jur cu speranţă şi distingem la tot pasul semne de anotimp pentru un an mănos şi prielnic. De multă vreme nu mai văzusem Şuşiţa aşa de aprigă în undă. Debit mare, apă limpede şi vijelioasă scăpată în albie din cetatea munţilor mântuiţi de zăpezi şi ploi abundente, de dincolo de pragul cascadei de la Vaidei. Râul s-a reîntregit iarăşi în sălbăticia văii dintre munţi, zbuciumându-se sub privirile reci ale Vârfului Straja şi ale pereţilor de calcar din cheile abrupte, ferăstruite în milenii de frământări între culmile Măgurii şi Ulmului.

Început de primăvară

Urcăm spre Leleşti, satul aşezat pe un generos tăpşan subcarpatic dincoace de Cheile Sohodolului. În Valea Calului se mai văd urmele pârtiei de săniuş amenajată de primarul Rotaru. Un ciopor de oi a ieşit la păşunat printre prunii răzleţi, rămaşi din trupul livezilor bogate de odinioară. Coborâm spre Runcu şi Arcani, pe firul cristalin al Jaleşului. Ar fi fost minunat să intrăm în spectacolul din chei, să ascultăm muzica inconfundabilă a Sohodolului în strâmtori şi în iureşul din faţa „Nărilor”. Caiere lungi de fum albăstrui se înalţă peste coline. Sătenii din Dobriţa, Bâlta şi Valea Mare au ieşit să pregătească covorul verde al gliei, în delniţe şi grădini focurile ard uscăturile adunate, curăţind calea pentru răsărirea firului de iarbă. Fuioare albăstrii din focuri se zăresc şi înspre alte depărtări, pe sub ulucul de piatră al subcarpaţilor, între Stăneşti şi Izvarna.
Urmăm drumul spre Baia-de-Aramă, altădată – unul dintre cele mai bune din judeţ, acum – intrat în uitare, cu fisuri în asfalt, denivelări şi gropi. Străbatem pădurea dintre Arcani şi cantonul Bâltişoarei, cu stejari din ce în ce mai rari. Mai este timp până la înfrunzire şi întregirea codrului verde, se pare că umbra nu va mai fi aşa de deasă, mulţi arbori au fost doborâţi de lăcomia samsarilor de lemn. Ajungem în perimetrul dezolant al plaiului din proximitatea Frânceştilor, unde se văd urmele de violenţă în trupul naturii ale unor voraci şi agresivi antreprenori, care, cu un inexplicabil dinadins, şi-au dorit să zidească un stadion în întinderea plină de încântare a păşunilor populate cândva de cirezile şi turmele fermierilor din satele pripăşite prin delniţele şi vâlcelele de la poalele Gornoviţei.
Ochii se lasă spre larguri de orizont. Printre Pleşa şi Piatra Boroşteni, spre vârfuri în care iarna este încă acasă, Frumosul, Oslea şi Şarba, munţii din care îşi adună apele Bistriţa, Tismana şi Motrul. Descântecul căldurii şi luminii primăvăratice a trecut şi prin uliţele din Peştişani, determinându-i pe oameni să-şi deschidă porţile şi să iasă din melancolia visărilor iernatice. Pe sub povârnişuri, gardurile se înnoiesc. Se schimbă aracii în vii. Şi stejarii din Pădurea fără Vârf au început să se împuţineze. Cineva îi taie şi pe ei, fără nicio oprelişte din partea pădurarului.
Intrarea în Dumbrava Tismana este străjuită de aceiaşi platani. Se aude zornăit de ferăstraie şi în templul stejarilor seculari de aici. Se răreşte pădurea. Vor fi mai puţine păsări în ramuri, rare turme de căprioare, iepuri singuratici şi buimaci. Trunchiuri prăvălite zac în somnul coroanelor veştede. Tulpini scrijelite de căzături, pădure rară, văduvită de putere, în care răsună glasul copiilor plecaţi după flori. Brânduşe viorii împânzesc vatra foşnitoare a codrului. Lujerii florilor au străpuns ca nişte lănci scutul frunzelor uscate, dăruind culoare crângului.
Ne oprim la Tismana, în faţa Cioclovinei. E linişte şi rugăciune sus, la schit! Aici, în melancolii de coline stă să răsară colţul ierbii. Cu el vor să renască poienile, câmpurile, câte cele! Cu el începe primăvara! Miros de brânduşe ne pătrunde-n piept. Simţim cum renaştem!