Nu cu mult timp în urmă, Ion Răuţ, cel demis din funcţie, iar acum proaspăt reangajat la Complexul Energetic Turceni pe funcţia de şef al Corpului de Control, declara într-un interviu acordat în exclusivitate pentru VERTICAL că plata angajaţilor în funcţie de realizări e cel mai bun stimulent. Din păcate, însă, a trebuit să se vorbească de managementul privat, ca să se ia decizia ca cei care conduc o activitate să fie plătiţi mai bine dacă obţin un profit mai mare. Acum, se spune că managerul privat poate fi plătit astfel, iar rezultatele se vor vedea imediat. Tot Ion Răuţ dădea, însă, un exemplu care arăta că şi cu managerii de la stat se poate. Potrivit acestuia, „la Turceni, în 2007 am fost şi noi motivaţi, toţi salariaţii, pentru că am primit prime 10% din profit. Am făcut profit de 65 de milioane, noi, salariaţii am primit 6,5 milioane. Jumătate din profit se ducea la stat. În 2008, 150 de milioane profit, 95 de milioane i-am pus la provizioane şi tot a rămas 50 milioane profit. Apoi s-au tăiat primele în funcţie de realizări, profitul a scăzut brusc. Angajaţii au câştigat mai puţin, statul mai puţin.”
Acum, vine întrebarea: nu cumva de aia s-a făcut scandalul cu salariile mari, ca să se taie primele acordate în funcţie de realizări, să scadă producţia (iar aici nu mă refer doar la CE Turceni), după care să fie scoşi din pălărie manageri privaţi, care, cu siguranţă, vor costa mai mult decât dacă ar fi fost stimulaţi, deopotrivă, angajaţii şi managerii existenţi? Nu cumva scopul este acela de a aduce conducători din afară, care să decidă soarta puţinelor unităţi economice de stat care mai sunt, de regulă cu rol strategic? Pentru că de economii nu se poate vorbi, la sumele vehiculate că urmează să fie cheltuite cu managementul privat.
Apoi, mai întreb eu, care manager e mai bun? Unul care a crescut într-o unitate economică, a trecut prin toate fazele, ştie fiecare ungher şi are interesul ca aceasta să persiste şi să ofere locuri de muncă copiilor şi nepoţilor lui, sau unul din afara ţării, care nici nu ştie să deschidă o uşă fără să ceară consultanţă şi puţin îi pasă dacă activitatea va continua sau va fi închisă după plecarea sa? Mai mult! Nu e de ajuns să stimulezi managerul ca să meargă treaba. Doar n-o să stea el la spatele fiecărui angajat să muncească, în aşa fel încât unitatea să aibă cele mai bune rezultate, ca el să ia cât mai mulţi bani. Cu siguranţă era mai bine ca toţi angajaţii să fie plătiţi în funcţie de realizări. Mai mult, bine ar fi ca fiecare să aibă şi o diminuare a salariului dacă unitatea iese pe pierdere. Atunci, cu siguranţă, s-ar schimba situaţia. Toţi angajaţii, cu managerul în frunte, ar trage să facă profit.
Unii poate ar fi tentaţi să spună că astea sunt metode comuniste. Cei care aţi apucat acele vremuri cunoaşteţi termenii de „acord global”, adică plata salariaţilor în funcţie de rezultatul comun şi de „acord individual”, adică fiecare plătit exact cât munceşte, dacă poate fi ţinută evidenţa individual. Vă spun eu, sunt cele mai bune metode de a stimula omul să dea rezultatele cele mai bune. În felul acesta, oamenii sunt stimulaţi să muncească mai mult şi mai bine, pentru că ştiu că vor câştiga mai mulţi bani. Oare, de ce cred unii că e de ajuns să aduci un manager privat pe care să-l umpli de bani, ca să meargă treaba?
