Aşa e o vorbă, care vrea să spună că nu trebuie să pui pe cine te poate fura să-ţi păzească bunurile. Acum, stai şi te întrebi, cine nu te fură? Greu de aflat, pentru că nu poţi să te uiţi în ochii omului şi să ghiceşti ce-i poate pielea. Şi, până la urmă, trebuie să faci psihologia situaţiei, ba chiar să te pui în locul lui ca să-l înţelegi. Deci, s-o luăm de la un caz. Ai un angajat, îi acorzi încredere, îl pui să lucreze cu banii şi, brusc, după un timp, când prinsesei încredere în el, constaţi că te fură, sperând că a reuşit să-ţi adoarmă vigilenţa şi că n-ai să-l verifici. Sau, angajezi un pădurar, îl pui la treabă, convins că el este cel care trebuie să-ţi dea ţie peste mână, ca să nu tai mai mult decât îţi permite Codul Silvic, iar el te rupe. Îţi lasă hoţii să intre şi să fure, sau, mai rău, fură alături de ei. Sau, laşi să-ţi intre în casă un coleg de serviciu, în care ai încredere, pentru că-l cunoşti de mulţi ani, ba tu chiar ai senzaţia că sunteţi buni prieteni şi nici n-apuci să te întorci cu spatele că bagă mâna şi-ţi fură ce apucă. La început nu observi, după care începi să te miri cum dispare mereu câte ceva. După care începi să fii atent şi constaţi că prea coincid prezenţele lui la tine acasă cu dispariţia obiectelor. Şi, cel mai tare te doare că mereu i-ai dat câte ceva, când ţi-a cerut, ţi-a dat şi el ţie când i-ai cerut şi nu ţi se pare deloc normal să fure, dacă putea să ceară. Poate pentru a nu se simţi prea dator? Mă rog, ce să mai spui. La fel, te poate fura un fiu vitreg, ca să reuşească să facă atmosferă neplăcută într-o familie pe care o urăşte, pentru că tata s-a însurat cu alta. Ce-i pasă lui că mă-sa a fugit de acasă cu altul… Să fure, să facă rău, asta trebuie să facă, după părerea lui. Şi astfel de cazuri sunt mii, zeci de mii, sute de mii. Şi, te întrebi, tu, cel furat, cum să procedezi? Să-l dai afară imediat pe cel care te-a furat? Să-i aduci la cunoştinţă că ştii şi să-i spui de la obraz că nu e frumos ce face, în speranţa că-l vor apuca mustrările de conştiinţă şi se va lăsa de furat? Să îi retragi anumite competenţe, cum se spune să-l iei de la borcanul cu miere? Da, cred că asta ar fi o soluţie, deşi, uneori, nu e posibil. Să cauţi altul ca să-l înlocuieşti? De ce crezi că va fi mai bun ca celălalt, dinaintea lui? Cum îl vei alege pe următorul, pe care să-l pui în loc? Te uiţi în ochii lui? Îi spui de ce l-ai dat afară pe cel dinaintea lui? Care e, oare, soluţia? Poate, cel care fură, consideră că tu ai prea mult, mai mult decât el şi că nu e corect ca el să păzească avutul tău, pentru banii pe care-i dai. Dar dacă nu i-ai da deloc, atunci ce-ar face? Pentru că, dacă generalizăm un pic, cam în toate demeniile se poate băga mâna în gestiune. Păi, atunci, fiecare angajat ar însemna să se ocupe, în general, cu furatul patronului. Ei, asta s-a mai schimbat, totuşi, ca şi concepţie. Mai de voie, mai constrânşi, salariaţii nu mai fură, ca pe vremea când lucrau la stat. S-a dus vremea când se ieşea de la Porcărie, cum se spunea fostului Suinprod cu kilogramele de carne. Şi vremea când angajaţii de la Avicola îşi făceau brâie cu pereţi dubli, ca să-şi bage în ele pungile cu carne de pui. Acum, fiecare trebuie să muncească ce i se dă şi să accepte salariul pentru care şi-a semnat contractul. Poate şi-a făcuit, însă şi planul ca, pe lângă ce primeşte cinstit să-şi completeze veniturile furând…
