Luminile şi umbrele zilei de 23 august 1944

Loading

În fiecare an, 23 august 1944 capătă noi valenţe iar pe site-uri de Internet se desfăşoară dezbateri aprinse. Românilor le pasă de istoria lor şi cea mai mare parte dintre ei apreciază că mareşalul Ion Antonescu a fost un erou naţional. Sărbătoare naţională până în 1989, ziua de 23 august poartă cu ea drama care a trăit-o poporul român timp de decenii după aceea. Aşa cum au putut afla cititorii noştri din VERTICAL, evenimentul este legat şi de Gorj de vreme ce regele Mihai se va refugia în Gorj pentru mai multe săptămâni.

Regele Mihai este cel care a făcut posibilă ziua de 23 august 1944, implicit lovitura de stat
Regele Mihai este cel care a făcut posibilă ziua de 23 august 1944, implicit lovitura de stat

În seara zilei de 23 august 1944, regele Mihai I se adresa poporului român şi armatei prin intermediul Radio Bucureşti: „Din acest moment, luptele între trupele noastre şi forţele Uniunii Sovietice trebuie să înceteze, şi starea de răsboi între ţara noastră şi Marea Britanie şi Statele Unite să ia sfârşit. Primiţi cu încredere pe soldaţii Uniunii Sovietice. Naţiunile Unite au garantat independenţa noastră şi neamestecul lor în treburile noastre interne”. Era o imensă eroare care i-a costat enorm pe români, armatele române vor fi dezarmate în Moldova de „aliaţii” sovietici. Printre prizonierii trimişi atunci în Rusia se vor regăsi şi mulţi gorjeni care vor reveni în ţară peste foarte mulţi ani, unii dintre ei fiind daţi dispăruţi între timp iar familiile făcându-le slujbe de pomenire.

Ziua cea mai lungă
Asupra zilei de 23 august 1944 există diverse versiuni ale participanţilor, de multe ori extrem de diferite. Ştim că în ziua respectivă complotiştii, printre care regăsim pe reprezentanţii partidelor şi oamenii regelui, au intrat în panică în momentul în care au aflat că mareşalul Antonescu revenit pe 22 august de pe frontul din Moldova intenţiona să plece din nou a adoua zi acolo. În aceste condiţii, complotul pus la cale pentru 26 august 1944 a trebuit să fie devansat cu trei zile ca să îl prindă pe mareşal la Bucureşti.
Rămân controversate şi condiţiile obţinute de cele două tabere în negocierile cu Aliaţii, se pare mai favorabile pentru şeful Guvernului. Se pare că în urma unor tratative de la Stockholm, mareşalul obţinuse promisiunea creării unei zone neutre şi a unui termen de 15 zile pentru retragerea armatei germane. Ce s-a întâmplat a doua zi a fost o întreagă nebunie, în cursul audienţei la rege, Ion Antonescu este arestat împreună cu Mihai Antonescu şi amândoi vor fi reţinuţi câteva ore în seiful Palatului Regal. În aceeaşi seară, din nou o decizie curioasă a regelui Mihai I, cei doi Antoneşti vor fi predaţi comuniştilor conduşi de Emil Bodnăraş şi apoi sovieticilor. Ion Antonescu se va întoarce în ţară în mai 1946 pentru a fi judecat şi executat, momente prezentate de noi altădată.
În ziua de 23 august 1944, Antonescu a prezidat o şedinţă de cabinet, în cursul căreia a anunţat că după amiaza va pleca din nou front. Telegrama prin care URSS accepta condiţiile de armistiţiu a sosit la Ministerul de Externe în aceeaşi dimineaţă, dar a fost reţinută de Grigore Niculescu-Buzeşti, care nu i-a mai dat-o lui Antonescu.
Tot în cursul dimineţii, într-o întrevedere de la Snagov, Gheorghe Brătianu i-a cerut lui Antonescu să încheie armistiţiul, dar acesta a cerut să i se prezinte garanţii în scris, lucru care nu s-a întâmplat. În aceste condiţii, mareşalul Antonescu a mers în audienţă la rege fără să fie hotărât să încheie armistiţiul.

Povestea arestării mareşalului
Potrivit martorilor vremii, Ion Antonescu a sosit la Palatul Regal la orele 16:05, fiind întâmpinat de colonelul Emilian Ionescu, care l-a direcţionat spre salonul galben de la parterul Casei Noi. La audienţă au participat: regele Mihai, Ion Antonescu, Mihai Antonescu şi generalul Constantin Sănătescu. Regele se va adresa mareşalului în privinţa frontului care fusese spart în Moldova şi ce variante avea România. Mareşalul Antonescu a recunoscut că ruşii înaintează, dar că această înaintare fusese prevăzută şi va fi oprită la timpul şi locul oportun. Confruntarea a apărut în momentul când regele i-a cerut lui Antonescu să încheie armistiţiul iar acesta a refuzat spunând:  „Voi cere armistiţiul numai cu anumite condiţii. Să mi se garanteze că nu voi pierde Basarabia şi Transilvania”.  Ion Antonescu va spune cu acel prilej, după cu spun martorii:  „Dacă nu mi se dau garanţii, voi continua lupta. Voi retrage armata până la Carpaţi şi cu ajutorul germanilor voi organiza o fortăreaţă de rezistenţă pe care ruşii nu o vor lua niciodată”. Antonescu nu a mai avut şansa să arate dacă are dreptate sau nu, după o scurtă consultare cu apropiaţii lui aflaţi în altă încăpere, regele a decis:  „Am ascultat expunerea dumneavostră asupra situaţiei. Nu sunt de acord cu propunerile. Consider situaţia extrem de gravă, deoarece pune în pericol existenţa ţării şi a neamului românesc. Din această cauză vă demit din funcţia de conducător al statului”!Mareşalul va fi arestat de o echipă de militari conduşi de generalul Constantin Sănătescu şi maiorul Emilian Ionescu. E de reţinut câtă dreptate avea Antonescu în momentul când le spunea celor care îl arestaseră:   „Mâine veţi fi spânzuraţi cu toţii în piaţa palatului! Nenorociţilor. nu vă daţi seama ce faceţi? Distrugeţi ţara şi o daţi pe mâna comuniştilor”!!

O seară cum n-a mai fost…
La orele serii s-a emis decretul regal prin care gorjeanul Constantin Sănătescu este numit preşedinte al Consiliului de miniştri. În noul guvern, fiecare partid din  alianţa anti-Antonescu  avea câte un reprezentant.  Manfred von Killinger, ambasadorul Germaniei, s-a prezentat la Palat pentru a cere explicaţii privind soarta lui Antonescu. Regele Mihai i-a confirmat că mareşalul a fost arestat şi a afirmat că „voinţa întregii ţări este aceea de a ieşi din războiul împotriva Naţiunilor Unite” . După plecarea lui Killinger, a sosit Emil Bodnăraş cu o echipă care să-i transporte pe cei arestaţi într-o casă conspirativă a comuniştilor. Regele a fost de acord, cerând doar să nu fie împuşcaţi. La  orele 22:12 s-a transmis la radio proclamaţia regelui Mihai către ţară:
„Români, În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea ţării de la catastrofa totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite. […]
Români, Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul guvern înseamnă începutul erei noi în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor vor fi respectate. Alături de armatele Aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele naţiunii, vom trece hotarele impuse prin dictatul nedrept pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupaţia străină.
De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a hotărî singuri soarta depinde viitorul ţării noastre. Cu deplină încredere în viitorul neamului românesc, să păşim hotărâţi pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice şi fericite.”

2 Comments on “Luminile şi umbrele zilei de 23 august 1944”

  1. in ziua aceea germanii nu mai averau trupe in romania si ramases zece nemti contopisti

  2. Istoria nu poate fi rescrisa (comunistii au facut-o si s-au vazut consecintele minciunilor lor!) si ca atare este greu a face consideratii valabile si pertinente.
    In acelasi timp insa putem face asemenea consideratii daca analizam documentele din epoca care si-au produs efectele. Din documente aflam intentiile sovieticilor expuse partenerilor lor anglo-americani la Teheran in 1943. Inca de atunci Stalin isi exprima intentia extinderii influentei Moscovei in teritoriile „eliberate” (cucerite!) in Europa. Inca de atunci se impunea principiul impunerii vointei invingatorului pe teritoriile „eliberate”(ocupate!) de catre sovietici. Ca asa s-a intmplat o dovedeste istoria Europei in urmatorii 45 de ani (aproape o jumatate de secol!). Intregul sud-est european a cazut in mainile lui Stalin. Numai Grecia a putut fi salvata de catre anglo-americani si numai dupa sacrificii serioase! Se cunoaste ca Rusia invingatoare nu a renuntat la teritoriile cucerite decat in urma unor situatii catastrofale pentru ea. Evenimentele anului 1989 probeaza aceasta afirmatie.
    Regele Mihai I si sfetnicii sai au cautat sa nu transforme Romania intr-un teatru de razboi nimicitor. Solutia aleasa s-a dovedit salvatoare chiar daca pana la urma am cazut sub opresiunea Moscovei. Macar asa au fost salvate valori materiale si oameni. Nu a servit cu nimic maghiarilor ca au luptat alaturi de germani pana in ultima clipa.
    Dimpotriva!

Comments are closed.