Mare sărbătoare, pentru minerii din Motru

Loading

După ce au contribuit cu ajutoare în hrană şi bani pentru sinistraţii din Moldova, minerii de la Lupoaia şi Roşiuţa s-au întors la viaţa de toate zilele. Iar una dintre aceste zile a fost cea de 20 august, când aceştia au sărbătorit Ziua Minerului.  Cu toate problemele create de criză, au fost acordate tichetele cadou prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, iar sindicatele au reuşit să organizeze şi de această dată, tradiţionala masă festivă, la care au participat toţi angajaţii, pe schimburi. Alături de conducerile celor două exploatări şi de liderii de sindicat, la „masa naşilor” au fost invitaţi reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, parlamentari şi alţi factori de decizie. În concluzie, pentru o zi, minerii au lăsat la o parte grijile, munca grea pe care o duc şi s-au distrat cu toţii, în acordurile formaţiilor şi soliştilor de muzică populară. Capete de afiş au fost două soliste profesioniste: la Roşiuţa Roberta Crintea şi la Lupoaia Olguţa Berbec.

One Comment on “Mare sărbătoare, pentru minerii din Motru”

  1. „Domnule” Ady, Dumnezeu iti va rasplati rautatea. Invidia ta e evidenta. Bafta in viata ta de ANONIM.

Comments are closed.