Liceul Tehnologic Nr.2-un mediu dedicat formării profesionale

Loading

                     

În cei peste 50 de funcționare, liceul nu a pretins a fi altceva decât este. Un liceu aparținând filierei tehnologice care oferă elevilor specializări în domenii precum, protecția mediului și electronică, pentru învățământul de zi, ospătar, bucătar, mecanic auto, tinichigiu vopsitor auto, pentru învățământul profesional și profesional dual, asistent de farmacie și birotică, în cadrul învățământului postliceal și filologie  prin învățământul cu frecvență redusă.

Cu  multe schimbări și adaptări la cerințele pieței muncii, specializările noastre s-au păstrat în cadrul aceleași filiere, formând o tradiție frumoasă la nivelul județului și nu numai.

Munca  și entuziasmul colectivului de profesori, ne-am făcut cunoscuți ani de-a rândul prin rezultatele pe care le-am obținut ca instituție formatoare de profesioniști în domenii foarte căutate la nivel european.

În ultimii cinci ani, ne putem mândri ca fiind școala cu cele mai multe clase de învățământ profesional dual la regiunii SV- OLTENIA. Cu multă muncă și perseverență am reușit să construim alături de partenerii noștri, agenți economici locali, un mediu propice unei formări profesionale după cele mai înalte standarde. Clasele de învățământ dual fiind cele mai căutate de elevi și părinți, în egală măsură, pentru multiplele oportunități ce le sunt oferite prin dubla finanțare, dar și prin posibilitatea de a se forma în domeniul vizat într-un mediu profesional actual, modern, alături de cei mai buni profesioniști. Elevii noștri cresc profesional în cei trei ani de formare și-și găsesc cu ușurință un loc de muncă încă din timpul școlarizării. În cei buni, interesați și perseverenți, se investește mult.

Nu ne-am oprim doar la formarea profesională locală, ci  am gândit întotdeauna strategii pentru a le oferi mult mai mult, atât elevilor din învățământul profesional, cât și celor din cadrul învățământului liceal de zi. Din anul 2016 aplicăm și derulăm fără întrerupere proiecte Erasmus+ tocmai pentru a le oferi oportunitatea de a-și extinde competențele profesionale, sociale, culturale și interculturale. Am condus generații întregi de copii spre reușita lor profesională, oferindu-le această șansă imensă de a se forma în stagii de practică europeană. Dacă ar fi să oferim cifre, așa cum vedem peste tot procente, statistici și grafice de progres sau regres, putem oferi cifre care să spună cu exactitate numărul elevilor care au beneficiat și beneficiază în prezent de toate aceste oportunități pe care le creăm cu foarte multă muncă.  Din 2016 și până în prezentul anul școlar, avem un număr de peste 300 elevi care au avut parte de formare în domeniul lor profesional prin stagii Erasmus+ și Leonardo, în sprijinul lor accesându-se fonduri de cca 1.000.293 EURO doar prin proiectele ERASMUS+. În acest an școlar funcționăm la școala profesională cu 5 clase de învățământul dual cu elevi beneficiari de burse de la agenții economici. 

Este simplu?  Este dificil? Nu ne-am plâns niciodată de elevii noștri. An de an, îi primim cu drag și investim în ei toată pasiunea de dascăli pentru a le deschide porțile lumii de mâine, ignorând-o pe cea de azi preocupată doar de statistici. Nu ne rușinăm nici cu cei care nu reușesc să ia bacalaureatul, știm că nu este singurul lor drum profesional. Au venit la noi, poate nu din vreo chemare pentru  specializările învățământului liceal de zi, ci pentru că rezultatele, uneori foarte modeste la disciplinele din cadrul examenului de evaluare națională, nu le-au permis un alt liceu. Paradoxal însă, temerile lor se perpetuează aici prin planul cadru  îi obligă să studieze matematica, tocmai disciplina la care nu au performat niciodată, ba, mai mult au avut note mult sub cele modeste la examen.

Mulți dintre elevii care ne trec pragul provin din școli gimnaziale de renume, dar noi nu ne-am gândit să acuzăm. Știm că nu toți copiii pot fi la fel de performanți, la fel de talentați , după cum nu sunt nici la fel de norocoși. Unii se îndreptă hotărâți spre învățământul profesional, poate din chemare sau pentru că au primit îndrumarea unui părinte sau profesor dedicat. Alții vin spre liceu cu gândul de a se transfera la prima ocazie, deși este clar că performanțele lor școlare nu le-au permis să aplice pentru altceva. Și mai sunt cei care vin și rămân pentru că întâlnesc aici preocuparea continuă pentru elev și binele său, pentru viitorul său profesional.

Nu ne-am speriat nicicând de muncă, dar suntem realiști. Elevii noștri pot progresa și o fac în cei patru ani de liceu, însă unele bariere rămân de netrecut. Câți profesori au reușit vreodată să aducă un elev de la nota 2, 3, 4 la 6? Puțini, foarte puțini, iar cei care o fac nu sunt nicidecum lăudați pentru efortul sisific făcut.

Știm și noi și știe întreaga societate aceste evidențe, dar este mult mai ușor să ascunzi problemele după statistici care nu spun, în fapt, nimic. Știm cât de greu ne este să menținem unii elevi în școală și nu vorbim aici de un simplu chiul, ci de probleme reale, sociale, cu care se confruntă elevii, familiile lor și noi ca instituție.  Nu vrem să mai oferim alte statistici pentru că sunt destule și nu folosesc decât ca instrumente ale deghizării, ale mascării unor problematici sociale și mentalități depășite de vremuri.

Dorim să ne reprezentăm și să ne prezentăm în continuare munca în termenii și forma care câștigat respectul generațiilor de elevi, ale părinților acestora și ale comunității în slujba căreia aducem eforturile noastre. Ne urmăm cu mândrie drumul și ne prezentăm ca instituție stabilă și cu proiecte de viitor și subscriem la acțiunile derulate la nivel național de ZIUA MESERIILOR 2022.

Toți cei care vor să ne cunoască și să ne treacă pragul sunt invitați vineri 11 martie la Liceul Tehnologic Nr. 2 Tg-Jiu pentru a împărtăși experiențe și a învăța împreună CUM SĂ FACI DIN MESERIE BRĂȚARĂ DE AUR.

Prof. Berca Ionuț Cosmin

Prof. Bîzocu Codruța Nicoleta

Prof. Bengescu Otilia

LICEUL TEHNOLOGIC NR. 2 TG-JIU