Legendă în raiul munţilor

 44 total views

Cezar duce în şaua sa pe Vlad, băiatul cel mare al pădurarului Ioniţă, împăratul ţinuturilor verzi şi sălbatice, cum îl ştie toată lumea din Ţara Cernei. Calul alb iese în poteca înflorată şi urcă spre curmătura plaiului, unde fiul munţilor o întâlneşte pe Ariadna, cea mai frumoasă dintre fiicele muntenilor din acest ţinut plin de legende. Pe cărăruie nu se vede Iorgovan, voinicul vestit în lupta cu balaurul uriaş ce se înstăpânise peste munţi. Iovan este departe, în lumina din suflet de râuri, sau poate este plecat înspre alte genuni mitice, să zădărnicească răul…

În Țara Cernei, un colț de Rai
În Țara Cernei, un colț de Rai

Peste creste pleşuve se ivesc nori albi şi blânzi. Din afund de văi, vântul călduţ înveleşte arborii şi coboară în salturi de val peste florile din poiene. Fecioara cu pletele aduse în val de şuviţe peste umerii mlădioşi îşi aşteaptă iubitul în poarta de lumină a codrului, sub coroana arţarului solitar de pe linia culmii. Rochia-i galbenă, decupată din petalele moi ale găinuşelor de munte, tremură-n calea vântului, fluturând peste trupul mândru al frumoasei Ariadna, peste farmecul ei copleşitor, profilat în perdeaua de lumină din fereastra munţilor. Graţia ei inconfundabilă, goleşte de frumuseţe plaiul, sorbind toată strălucirea soarelui din poiene. Privirea-i scapătă pe vale şi ochii îi strălucesc de fericire. Sunt limpezi şi au culoarea codrilor. Sunt ochii de zână, cu garofiţe roşii în pomeţii obrajilor.
Aproape, doi mesteceni îşi împletesc ramurile de vis. Se apleacă în cunună peste cărăruşa ce duce spre pădurea de fag şi mângâie cu foşnetul lor potecuţa inimilor aprinse de dor. Cezar îşi leagănă căpăstrul peste bujorii din culme. Dinspre vârfuri de calcare se cerne ploaia. Vlad sare din şa şi prinde în braţe frumoasa viselor lui. Calul se retrage sub poală de fag. Tinerii, tot îmbrăţişaţi, ploaia-şi face voia. Îi leagă taina sărutului, sunt ca o statuie în nemărginire de peisaj, până ce feciorul se întoarce cu iubita pe braţe sub cupola verde a pădurii. Rătăcesc câteva clipe printre firavii lăstari din covorul codrului şi se opresc la tulpina paltinului rămuros.
Ecouri din simfonia ploii trec peste cupola crângului înalt şi prietenos, muzica lor semăna atât de mult cu cântecul Cernei pierdute printre stâncării de piatră sură. Şiroiri din lacrimile norilor se preling din frunză-n frunză, pe trunchiuri şi ramuri, pe creştet şi frunte, peste plete şi umeri, pe piept, pe brâu, până-n frumuseţi de suflet, mângâind bucuria de a iubi. Ochii Ariadnei caută mereu privirea lui Vlad, în care cerul munţilor şi-a lăsat albastrul său de neînlocuit. Braţul vânjos al feciorului aduse la piept un înger de fată, cuprinzându-i ocrotitor mijlocul strâns de inelul brâului de rouă.
Îmbrăţişări, mângâieri şi săruturi se repetă ca valurile sorbite de vălul izvoarelor prăvălite spre văi. Pe buzele lor aprinse de focul dragostei, înalturile răsfiră lacrimi de ploaie din iubirea cerului pentru pământeni. Din căuşul umed de lapiez, Vlad desprinse trei flori de saxifragă roşie şi le înfiripă cu delicateţe în pletele udate de ploaie ale iubitei, la urechea stângă, cum îi place Ariadnei să-şi dezmierde chipul. O sărută pe frunte, pe ochii-i miraculoşi, pe buzele-i umede şi o îmbrăţişă iarăşi, rămânând petrecuţi într-o nescrisă poveste de iubire.
Cezar aşteaptă sub cupola fagului. Ploaia trece la vale. Partituri din muzica ei se mai aud peste culmile din Obârşia Cloşani. Poienele din plai se umplu iar de lumina lui mai. Muntele zâmbeşte din nou. Se redeschide concertul gâzelor prin ierburi. Vlad iese din pădure cuprinzând de mijloc pe frumoasa inimii lui. O ridică voiniceşte în şaua calului şi se pierd în castelul maiestuos al pădurii. Ariadna poartă pe braţ coşul cu flori tămăduitoare. Voinicul munţilor apucă uşor căpăstrul şi Cezar porni de-a curmezişul culmilor, peste izvoare, căutând coborârea spre Ţara Cernei. Intrară împreună pe sub bolţi verzi de brad, lăsându-se atinşi de aripi plăpânde de larice. Se opresc în luminişul din Faţa Sălaşelor.
Aproape că nu se mai văd în tumultul pajiştii. Soarele-i la chindie şi dogoarea lui e binevoitoare aici, pe pinten de munte. Calul rămâne la marginea luminişului. Mireasma de frăsinică şi parfumurile odihnitoare ale plaiului răsfaţă gândul şi respirarea fetei. În coşul lecuitor se adună şi alte mănunchiuri din poiană. Rochia diafană îşi roteşte poalele galbene peste fir de flori. Chipul Ariadnei e numai zâmbet. În gropiţele din obraji i se răsfaţă iarăşi luceferi de bucurie. Cu privirea-i galeşă, împodobită de bunătate şi farmec, Ariadna caută drumul spre fericire. Peste bolţi de pădure se-aud iarăşi paşi mărunţi din lacrimile norilor. Se-aprind în obrăjori frăguţele din poiană şi se dezmiardă firul ierbii-n mângâieri de ploi. Aşa se primeneşte viaţa în raiul munţilor! Aşa se petrece iubirea, ca o legendă …