Răsfoim jurnalul de vacanţă şi deschidem la paginile cu imagini culese de pe cel mai înalt drum rutier din România. În clipele care aştern pe hârtie aceste cuvinte, Transalpina trece din lumea amintirilor în lumea albă şi tăcută a zăpezilor înalte, celeste. Urmăm secvenţele călătoriei şi ne oprim în ascunzişul pădurilor împlinite, cu brazi uriaşi şi solitari de pe culmile Şureanului.
Suntem într-o duminică de sfârşit de iulie şi am lăsat printre coline şi adâncimi de zarişte canicula sufocantă a unei veri neobişnuit de călduroase. La margini de drum, culegătorii de afine şi zmeură ne întâmpină cu fructele osârdiei lor cotidiene. Trecem în lung de mal prin misterioasele ţinuturi ce adăpostesc între prăvăliri de culmi lacul limpede de la Oaşa, unde Sebeşul a fost ogoit din zburdălnicia sa pentru a bolboti în turbinele de la Gura Râului şi a urca apoi spre stele.
Din nou pe Transalpina
La primul viaduct aruncat peste faţa lacului, de eşti răpit de farmecul peisajului, vei fi surprins de minunăţia rară a priveliştilor care te primesc în raiul din Valea Frumoasei. Valuri de păduri de brad se-ntind în deschideri de munţi şi trag spre vale versantele largi şi verzi. Aici domneşte încă virginitatea naturii, până şi vântul are viers şi miros, miros de aer crud, fraged şi pătrunzător. Este o linişte mitică în cetatea pădurilor, piscuri înalte şi văi înguste adună în braţele lor frumuseţi inegalabile: Frumoasa, cu apele ei limpezi şi repezi, scăpate de sub lespezile reci ale Munţilor Şureanu, păstrăvi jucăuşi prin şuvoaie de val şi oglinzi de vad cristalin, pajişti cu iarbă grasă şi neumblată, poteci sălbatice strecurate printre trunchiuri de brad prăbuşit de bătrâneţe, cărărui trezite din somn când şi când de copitele ciutelor întoarse spre izvoare pe fir de lună sau prin lumina din fereastra dimineţilor mătăsoase din toiul verii. Suntem în paradisul munţilor, la peste o mie de metri altitudine, tentaţi să pătrundem în templul întunecos al pădurilor de brad şi molid. Aici, ai impresia că te afli la început de lume, când totul este neatins de intenţia omului de a cuceri împrejurimile. Aerul tare şi răcoros te îmbie să poposeşti mai mult timp sub cupola acestor cetăţi ale verdelui veşnic, departe de năduşeala din şesuri. Ne rezervăm pentru altădată periplul în laguna verde a rezervaţiei din Lunca Tărtărăului. Vântul blând al văii ne mângâie mlădios feţele, liniştindu-ne pasul şi trupul. Am vrea să-l luăm cu noi în locurile toropite de acasă, dar renunţăm şi credem că este mai bine să rămână în Valea Frumoasei, unde îi sunt împărăţia şi dorul.
După o noapte cu lună plină petrecută în tihna pensiunilor din Şugag, o nouă dimineaţă înrourată a lunii iulie ne-a găsit undeva pe firul râului Dobra, călători prin văi adânci de munţi neînvinşi de secetă şi nevolnică purtare. Ne-am lăsat cuprinşi de mândria de a străbate aşezări binecuvântate să veşnicească în chibzuită orânduire şi spornică îndestulare, unele „pe-un picior de plai”, altele „pe-o gură de rai”, localităţi în care oamenii ştiu bine să rostuiască bunăstarea şi bucuria de a trăi.
Înţelegem că vom urca sute de metri deasupra văii. Drumul a început deja să se caţere în serpentine spectaculoase de Măgura Jinei, pentru a ajunge mai sus de o mie de metri, în cel mai înalt sat al ţării, situat pe şapte coline precum Cetatea Eternă a Romei. Orizontul albastru şi clar se întinde peste vârfuri de mesteacăn şi fag, iar panglica de asfalt din dorinţa de a ajunge la cer cuprinde şerpuind ca un brâu coasta scrijelită în lut şi stâncă. Ne aflăm în preajma unui alt monument al naturii – pintenii din Coasta Jinei, un grup de stânci izolate formate din micaşisturi şi paragnaise, care atrag atenţia prin spectaculozitate şi mărginesc drumurile oierilor spre păşunile alpine din Cindrel şi Sebeş.
Ajuns în valul culmii înalte, ai impresia că eşti deasupra munţilor. Unduiri prelungi de culmiş se duc spre depărtări, luminişuri şi plaiuri, sălaşe prinse de sprânceana pădurilor desenate pe pantele din boarea zării, geometrii ale ocoalelor şi parcelelor dintre stâne, toate acestea alcătuiesc tabloul reliefului care protejează sanctuarul în care s-a născut Jina Sibiului, satul de păstori predestinat să înflorească în frăţietatea muntelui. Spinările colinelor erau împodobite cu ţarcuri şi clăi de fân, încă nu se sfârşise vremea cositului, simţeam în piept miresmele câmpului netezit de cântecul coasei. Priveam din munte în munte şi tot munţi vedeam. Dincolo de hotarul de sus se zăreau Apusenii, peste hotarul de jos se întindeau dealurile înalte ale Transilvaniei iar pajiştile alpine îşi aflau locul pe golurile înalte din Şureanu, Cindrel şi Munţii Lotrului. Între Sfântul Dumitru şi Sfântul Gheorghe, turmele jinarilor rămân în preajma comunei, apoi trec în hotarul de sus până spre Sânziene, când ungurenii înţarcă mieii şi tund oile. Urmează descinderea trumelor spre iarba grasă din umbra crestelor montane, unde ciobanii şi băciţele obţin „brânza de-a munte”, foarte gustoasă. Oile rămân aici până la Cârstov, în septembrie, ca să revină acasă încheind „transhumanţa mică”, deosebită de „transhumanţa mare” care îi ducea nu demult pe jinarii sibieni departe, până în şesurile Dobrogei sau prin părţile Crimeei.
Aflăm că în perioada văratului, oamenii din Jina sunt prinşi cu treburi între casa din sat şi stânile din munţi, unde îşi duc oile la păşunat. După ei merg şi preoţii din sat, în fiecare primăvară, din colibă în colibă, de pe un plai pe altul, pentru a stropi cu aghiazmă locurile şi a face sfeştanie sălaşurilor. În ultima duminică din iulie a fiecărui an, jinarii îşi sărbătoresc tradiţiile şi obiceiurile păstoreşti prin festivalul „Sus pe muntele din Jina” care aduce aici o mulţime de formaţii artistice ciobăneşti de peste Carpaţi, din Vaideeni şi Băbeni, din Novaci şi Baia-de-Fier, din Corbi şi Albeşti-Argeş, localităţi în care s-au stabilit cetăţeni plecaţi din Jina din cauza unor timpuri istorice mai puţin prielnice pentru liniştea vieţii.
În ținutul legendar al Jinei
Am stat timp îndelungat la marginea aşezării măsurând cu privirea colinele pe care se profilează rând pe rând proprietăţile, sunt rânduite casele şi pensiunile, livezile şi pajiştile, grădinile şi culturile. Străbatem drumurile Jinei şi ne impresionează casele zidite una lângă alta, robusteţea acestora şi originalitatea arhitecturii rurale. La tot pasul se observă însemne ale prosperităţii, aspecte care vorbesc despre vitalitatea unei aşezări în care oamenii au înţeles să îmbine valori ale tradiţiei cu virtuţi ale viitorului într-o fericită perpetuare a culturii păstoritului. Prea puţini vizitatori ştiu că suprafaţa localităţii sibiene este aproape egală cu întinderea Bucureştiului, că Jina oferă privitorului privelişti fascinante spre Carpaţii Meridionali, Munţi Apuseni şi Podişul Transilvaniei. De îndată ce intri pe drumurile localităţii, te intrigă lipsa oamenilor, mulţi sunt plecaţi la stâni în munţi. Te opreşti la vorbă cu jinarii şi aceştia îţi povestesc cu mândrie că sunt singurii români care au obţinut de la împărăteasa Maria Tereza permisiunea de a-şi păstra religia ortodoxă în timpul stăpânirii habsburgilor, că la biserica din sat bat clopotele dăruite de premierul Tătărescu.
Tot de la ei am aflat de unde vine numele de Jina. De la o legendă despre o zână care i-a adus pe oameni pe aceste plaiuri. Se zice că demult, tare demult, ar fi năvălit popoare la câmpie şi ar fi făcut prădăciuni pe acolo, luând averile ţării şi ducându-le în ţările lor. Atunci, o bună parte din oamenii de la câmp, să scape de jale, a fugit la munte şi a rămas acolo. Ei ar fi ajuns la munte conduşi de o preafrumoasă zână, care umbla însoţită numai de o ceată de haiduci. Şi s-au oprit aici, pe locurile din Gruiul Zînii şi, fiindu-le bine, nu s-au mai întors la câmpie. De aici am rămas cu Jina, de la Zîna aceea cu haiduci!
Ne despărţim de ţinutul legendar din Jina la miez de zi. Călătorim apoi prin satele păstoreşti din vecinătatea Carpaţilor. Prin Băieşi, Poiana Sibiului, Miercurea Sibiului, Mărginimea Sibiului, trecem prin Rod, Tilişca, Sălişte, Sibiel, Orlat şi Cristian, şi ne oprim în oraşul istoric Sibiu. Pentru întâlnirea cu o altă lume, cu o altă civilizaţie. Spre înnobilarea spiritului şi împrospătarea gândului nostru!
