Din istoria Centenarului României Mari(XXVII)

Loading

 

România Mare, visul de veacuri al românilor, s-a putut realiza în 1918 grație unor eforturi și sacrificii foarte mari dar și unei situații internaționale favorabile. Românii au luptat să își împlinească visul de veacuri de a se regăsi într-o singură țară, momentul cel mai apropiat de acest ideal fiind 1918. Centenarul României Mari ar trebui să fie un moment de mare efervescență națională dar, așa cum se vede în prezent, patimile politice au compromis  în mare parte tot ce ar fi însemnat marcarea acestui eveniment. Recursul  la istorie ne arată că intelectualii au jucat un rol deosebit de important în realizarea Unirii de acum un veac.

 

Ne întoarcem în Gorjul de acum mai bine de un secol pentru un nou recurs la istorie. Realizăm cât de important a fost în pregătirea unirii fiecare gest, fiecare fărâmă de energie dedicată țării și cât de mult a însemnat că politicienii, indiferent de culoarea politică, au luptat pentru idealul național. De la cei aflați sub ocupație și până la cei care au luptat cu arma în mână pe frontul din Moldova, românii au fost animați de aceeași vrere, eliberarea și unirea într-un singur stat național. Un rol important a revenit intelectualității românești, celei gorjenești în materialul de față, care s-a aflat în prima linie a idealului național.

 

Intelectualitatea în slujba cetății

 

Dacă în prezent este o modă să îți înjuri țara sau să stai departe de frământările societății, generația intelectuală care a făcut Marea Unire era deopotrivă implicată și conectată la durerile acestei nații. Istoricului Gheorghe Nichifor îi datorăm o carte memorabilă apărută în 1995 și intitulată ”Intelectualitatea Gorjului și Marea Unire”, de aici aflăm că toată suflarea intelectuală locală de la învățători și profesori, la preoți și notari și până la medici, avocați și alte profesii liberale, au avut un singur țel, Unirea.  Aflăm astfel de un articol al lui Ștefan Bobancu, publicat în 1915 și intitulat ”Frați români și bravi olteni” unde se făcea un hotărât apel la luptă: ”De la voi s-așteaptă întregirea pământului și a neamului. Încununați-vă frunțile cu cununa gloriei…Dovediți nemților semeți și ungurilor brutali, că în vinele voastre curge sângele vitejilor Ștefan cel Mare și Mihai”. Tot aici trebuie să salutăm efortul istoric al domnului profesor Gheorghe Nichifor pentru a ne oferi în această toamnă o nouă ediție a cărții amintite mai sus.

Unul din marile momente unde s-a văzut cu adevărat contribuția gorjenilor l-am înregistrat în toamna anului 1916 la Podul Jiului. Printre cei care s-au opus intrării trupelor germane în Târgu-Jiu la 14 octombrie 1916 s-au aflat şi profesorii de la Gimnaziul “Tudor Vladimirescu”: Ştefan Bobancu, în vârstă de 60 de ani; profesorul Liviu Popa Radu; bătrânul G. Slăvescu, în vârstă de 85 de ani, tată a 7 copii, toţi ofiţeri în armata română; şi maestrul de gimnastică Ion Rizu, comandantul Cohortei de cercetaşi “Domnul Tudor”. Această cohortă a cercetaşilor gorjeni, sub denumirea Legiunea “Domnul Tudor”, luase fiinţă în decembrie 1914 şi avea în frunte pe doctorii Dimitrie Culcer şi Nicolae Hasnaş, generalul Muică, Numa Frumuşanu, Gheorghe Tătărescu, Grigore Iunian, Tiberiu Popescu, Emil Părăianu etc, ca să facem legătura cu trecutul glorios unde intelectualii au jucat un rol deosebit.
De fapt, pentru faptele de arme a gorjenilor care au luptat în Războiul de Reintregire a Neamului, regele Ferdinand a decorat Regimentul 18 Dorobanţi Gorj cu Ordinul “Mihai Viteazul”, clasa a III-a. Acest ordin militar de război a fost înfiinţat prin Înalt Decret nr. 3249 din 21 decembrie 1916, publicat în “Monitorul Oficial” nr. 223, din 25 decembrie 1916. Au existat ofiţeri gorjeni decoraţi, atât în Regimentul 18 Dorobanţi, cât şi 58 Infanterie, 2 Artilerie şi alte unităţi. Regele Ferdinand, în persoană, a decorat Regimentul 18 Dorobanţi Gorj cu ordinul “Mihai Viteazul”, clasa a III-a, la 31 august 1917, la Poiana Ţigăncii, lângă Mărăşti. Era al XI-lea regiment al Armatei Române, care primea această înaltă distincţie. Motivaţia s-a făcut, prin Î. D. Nr 834, din 4 august 1917: “Pentru vitejia şi avântul cu care au luptat ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii regimentului în luptele înverşunate ce s-au dezlănţuit între 14 iulie 1917, repetând, astfel, strălucitele fapte de arme ce au săvârşit pe valea Jiului, în luptele din 1916.
Atacând cu furie, poziţiile întărite de pe Dealul Mărăşti, de pe Dealul Răchitaşul Mic, precum şi acelea de pe Muntele Ţina Neagră şi Ţina Golaşe au aruncat, pe rând, trupele inamice, afară din liniile lor de apărare şi le-au pus pe fugă, în dezordine, până dincolo de Lepşa. Au luat prizonieri: 8 ofiţeri, 676 trupă şi au capturat: 4 obuziere mari, 4 mitraliere, 13 mortiere de tranşee, 1 tun de munte, 3 camioane, 900 lăzi de grenade şi bombe…

Învăţătorul Ion D. Isac s-a remarcat pe frontul Războiului Reîntregirii
Învăţătorul Ion D. Isac

Jertfa de sânge a dascălilor gorjeni a fost foarte mare privind din perspective faptului că cel puțin 19 dintre  ei nu s-au mai întors acasă iar alţi 13 au fost răniţi. Între gorjenii înrolaţi  în Regimentele 18 Gorj, 48/58 Lupeni şi 5 artilerie, toate cu garnizoana la Târgu-Jiu,  s-a aflat şi învăţătorul I.D. Isac din Pojogeni, ajuns în perioada interbelică chiar deputat. Acestuia îi datorăm multe informaţii despre dascălii Gorjului care s-au jertfit în Războiul de Întregire. Aflăm astfel amănunte despre jertfa de sânge a  învăţătorilor Dobrescu Gheorghe şi Luţescu Gheorghe, Taşcău Ion, Tucă Marin-învăţător la Capu Dealului, Popescu Petre-învăţător la Șeasa-Budieni, Brăilescu Ion-învăţător din Colibaşi, Juscu Tudosie-învăţător în satul Topeşti, Bardan Ion-învăţător la Târgu-Cărbuneşti, Manolescu Ion-învăţător la Andreeşti, Vamvu Gheorghe-învăţător la Ciocadia ş.a. Reţinem şi jertfa profesorului Tiberiu Popescu, fost director al Gimnaziului “Tudor Vladimirescu”. Despre acesta din urmă, marele  istoric Nicolae Iorga spunea în Parlament: “Tânăr, frumos, inteligent, profesorul  gorjean a mers în luptă cu o antică simplicitate…I s-a propus tatălui său, ca partidul liberal din Gorj să-l treacă pe Tiberiu într-un loc fără pericol. Iar el, părintele, a  răspuns: el va merge la datoria lui orice ar fi să se întâmple cu dânsul”.Tot la capitolul eroi ai războiului  menţionăm pe învăţătorii  Florea Niţulescu din Bobu, V. Duşe din Runcu, Atanasie Paţica din Polovragi şi profesorul Stelian Sterescu. Au cunoscut prizonieratul  învăţătorii I. Giurgiulescu din Arcani şi Nicolae Stamatoiu din Stăneşti. Au reuşit să supravieţuiască războiului şi să se întoarcă acasă şi la şcolile lor învăţătorii D.  Anescu, Ion Manolescu din Andreeşti, D. Stănescu din Stăneşti, C. Roman din Bâlta, C. Brâncuşi din Brădiceni, C. Rovenţa din Hodoreasca, V. Rădulescu şi I. Coica din Arcani, I. Neferescu, I. Chiţiba şi I. Auraru din Tismana, D. Rebedea din Curtişoara,  Serghie Leuştean din Pociovalişte, C. Mogoşancu şi T. Nuculescu din Tg-Cărbuneşti, V. Dogaru din Licurici, C. Diaconescu din Tg-Jiu şi alţii.

Așa cum am văzut, Armata Română avea să își ridice calitatea corpului de ofițeri prin dascălii care au participat cu arma în mână în fruntea unităților și subunităților. De la I. D. Isac ne-a rămas  descrierea primei victime pe care învățătorul o face în luptă corp la corp dar și întâlnirea colegilor învățători Segărceanu, Niță și Iscrulescu. În altă parte își arată compasiunea față de ”bravii comandanți” învățătorii Dobrescu Gheorghe și Luțescu Gheorghe, transportați în stare gravă pe potecile munților, unde au căzut la datorie.

În confruntarea de la Coasta Laturii, ”cade rănit tovarășul copilăriei, acela cu care făceam lupte de haiduci în școala primară, noi fiind capii de cete, colegul din școala normală, camaradul din școala de ofițeri și de campanie, sublocotenentul Tașcău Ion din compania 14”.La atacul de la Vârful Băii cade ”lovit în piept de un glonț” sublocotenentul Țucă Marin, învățător la Capu Dealului.

”Este străpuns de un glonț sublocotenentul Popescu Petre, învățător la Seasa-Budieni, iar a doua zi ”în fruntea unei patrule puternice ce trebuia să facă o recunoaștere în rândurile dușmanului moare împușcat prin cap și brațe sublocotenentul Brăilescu Ion, învățător la Colibași. La Pietrele Albe, pe Valea Jiului, sublocotenentul Juscu Tudosie, învățător în satul Topești este grav mutilat prin smulgerea brațului drept de către un glonț dum-dum.

Sublocotenentul Ion Bardan, învățător la Tg-Cărbunești, încearcă cu plutonul său să iasă din încercuirea de la Vaideei: ”Cad polog mulți bavarezi, în dreapta și în stânga-spune I. D. Isac-și după ce își răzbună moartea, cade și el străpuns de mai multe baionete”.

În luptele pentru satul Porceni cade rănit sublocotenentul Ion Manolescu, învățător la Andreești iar la Novaci sublocotenentul Vamvu Gheorghe, învățător la Ciocadia.

Fără sacrificiul oamenilor de sub drapel, dascăli și țărani depotrivă, nu s-ar fi putut realiza marele moment din 1918.(Va urma)