Cu un secol în urmă, gorjenii au jucat un rol important în evenimentele care au pregătit realizarea României Mari. Sunt de urmărit atât faptele de arme-gorjenii se vor remarca atât pe frontul din Sud cât și în Moldova-cât și rezistența sub ocupație unde s-au scris pagini de vitejie legendare. Dascălii gorjeni ne-au lăsat pagini memorabile, edite și inedite, care se cer aduse în atenția publicului în mult mai mare măsură.
Am amintit într-unul din episoadele acestui serial despre contribuția învățătorului erou I. D. Isac la cunoașterea paginilor de eroism scrise de gorjeni. Revenim asupra acelor momente prin intermediul amintirilor sale publicate în 1933.
Memoriile unui învățător
Ion D.Isac (1893-1962), a fost mai întâi eroul Războiului de Reîntregire Națională, reținem că a plecat la confruntările pentru România Mare din anii 1916-1919 din postura de sublocotenent în rezervă și comandant al plutonului 2 din compania a 9-a din Regimentul Gorj nr 18. Practic, viitorul deputat, a participat la toate evenimentele perioadei, aflăm acest lucru din cartea ”Zile de zbucium și glorie” (Pe Valea Jiului, 1916) care inițial era doar primul volum din trilogia care ar fi avut la volumul II ”De la Jiu la Trotuș”(Mărăști și Mărășești, 1917) și ”De la Jiu la Budapesta”(Pacea 1919), ambele neapărute. Eroul gorjean a fost în fruntea subunității sale încă din 14 august 1916 când s-a decretat mobilizarea generală în România, a trecut Munții Vâlcanului și Parângului în fruntea soldaților săi ajungând până în preajma localității Pui. Va urma retragerea până în Moldova cu același Regiment nr 18 Gorj. Este unul dintre supraviețuitorii luptelor de la Mărăști și Mărășești, pentru care a și fost decorat cu ”Steaua României”.
Cu siguranță, I.D. Isac a rămas în memoria publică dar și a camarazilor de luptă prin participarea la război. Amintea în fața Parlamentului mai târziu că s-a aflat de 98 de ori în bătaia focului dușman și tot de atâtea ori a scăpat pentru a sluji crezul său de luminare a satelor, de creare a unei vieți mai bune pentru țărani. Învățătorul Ion Dumitru Isac ne-a lăsat moștenire o carte de istorie. Parcă îl și vedem peste timp pe tânărul din Pojogeni, subofițer, notîndu-şi între două bătălii, într-un carneţel ţinut în buzunarul de la tunică, în dreptul inimii, impresiile, stările, trăirile din ajunul morţii care le era scrisă sutelor de mii de români aflați sub drapel și trimiși să lupte practic cu mâna goală. Parcurgând rândurile scrise cu mai bine de opt decenii în urmă, asistăm aievea la un film de cea mai bună calitate în care gloanțele ne șuieră pe la ureche, explozia obuzelor, gemetele muribunzilor, chemările de ajutor ale răniţilor, uralele atacatorilor porniţi la luptă, strigătele de victorie. Eroul gorjean reușește să ne poarte prin tot ce a însemnat calvarul războiului și mai ales al luptelor pentru Gorj în toamna anului 1916.
La mai bine de un secol de la Marele Război, realizăm că avem în față o personalitate de excepție care se evidențiază printre zecile de mii de anonimi care au luptat pentru țară cu ocazia respectivă. Citindu-i însemnările publicate în 1933, realizezi ca spectator ce noroc a avut autorul că a scăpat din uriașul carnagiu care a fost Primul război Mondial. După ce analizăm ce a urmat în viața sa ne dăm seama că era sortit altui destin.
I.D. Isac scria în 1933 cu privire la Războiul de Reîntregire Națională: ” A fost greu răsboiul pentru întregirea neamului românesc. A trebuit un Rege erou, cum nu cunoaște altul istoria capetelor încoronate, și leal, care să-și poată înăbuși vocea sângelui, dând primul exemplu de sacrificiu neamului românesc în momentul când îl cheama la luptă. A trebuit finței neamului românesc o generație curagioasă, disciplinată, harnică și răbdătoare, care să dea din sânul ei opt sute de mii de suflete și să ducă în tăcere toate greutățile plămădirii și închegării României Mari. Va fi mai greu de păstrat ce s’a înfăptuit? Nu! Dacă generațiile viitoare vor cunoaște sacrificiile și trudă generației războiului și dacă vor fi cu conștiința trează la împlinirea datoriilor față de neam!”.
Lupta de la Dealul Bran
Tocmai în ideea celor susținute de Isac, avem datoria să cunoaștem și să apărăm cele întâmplate cu un veac în urmă. Redăm în cele ce urmează descrierea bătăliei de la dealul Bran(județul Hunedoara) din august 1916, descriere apărută în volumul publicat de I. D. Isac în 1933:
”Grupul de acoperire Jiu ordonă înaintarea la ora 3 p.m. și ocuparea poziției inamicului. Batalionul 1/18 obiectiv 987, vest părăul Șdeabului și apoi cota 1002 pe dealul Băloi. Batalionul 3/18, trebuia să ocupe cota 738 pe dealul Bran, iar batalionul 4/18 Coasta Laturii. În dreapta regimentului nostru atacă regimentul 26; în stânga, regimentul 41.
La ora 3 p. m. începe bombardamentul artileriei.
Trebue sp atac cu plotonul meu centrul poziției.
Suntem în prima linie. În linia II-a plotonul 3 și 4. La ora 3½, înaintează infanteria. Trecem o vale, suim printr’un tufiș și ocupăm culmea dealului Crivadiei, unde ne apucăm să facem măști individuale La ora 4½, inamicul deschide un foc ucigător asupra poziției noastre. Ploaie de gloanțe, nu altceva; se vede… sunt mulți, dar sunt unguri! Ordin să înaintăm prin gloanțe. Dușmanul întețește mai rău focul. Trăim clipele sublime ale atacului. Mărimea lor, arată fiecăruia căt de mic este, cât de neînsemnată este ființa și viața sa ca om și cât de mare îi e ca soldat, când e pusă de neam în cumpăna jertfei, pentru câstigarea victoriei. Merg soldații prin gloanțele care urzesc în jurul nostru o rețea de plumb mișcătoare și sgomotoasă. Cad în dreapta, în stânga; alții înaintează cu sângele șiroi după ei, neștiind că sunt răniți. O pânză de vieți, cu simțiminte înalte de jertfă, înaintează înfruntând pânza de plumb rece,ce caută a-i rări firele.
Urcăm panta, ici mai prăpăstioasă, colo mai lină și acoperită cu pădure, a dealului Bran.
La flancul drept un ”Ura” formidabil răsbucnește spre cer, însoțind în lumea cealaltă sufletul celor căzuți; să le fie mărturie la trecerea lor în rândurile eroilor sfinți, prin a căror jertfă în decursul timpurilor s’au ridicat popoarele.
Zgomot asurzitor de strigăte de oameni, de clențănit de mitralieră, de împușcături de armă, și bubuituri de tun se ridică din valea Crivadiei.
Ne apropiem de culmea dealului. Inamicul din tranșeie trage cu nădejde. Tragem și noi și înaintăm pe după copaci, pe după buturi și pietri, cum putem, ținând socoteala să fim în legătură.
Incă puțini metri și suntem lângă tranșeie.
Ura! Și ne aruncăm în ele. O parte din Unguri o ia la fugă, alții învârt baioneta, dar în zadar, sunt mai iuți ai noștri de mână, lovesc ca în buturi. In câteva minute, tranșeiele ocupate de plotonul meu, sunt părăsite.
Morții și răniții oferă un spectacol îngrozitor. Prizonieri douăzeci și șease, o mitralieră, arme și multe muniții captivate. Inamicul este respins.
Pe tot frontul se face liniște, se isprăvește lupta odată cu venirea nopții.”(Va urma)