Din istoria Centenarului României Mari(X)

Loading

 

Participarea României la Primul Război Mondial a avut un obiectiv asumat de întreaga țară: Marea Unire. Aceasta s-a realizat în 1918, dar pentru asta s-au jertfit în jur de 1.000.000 de români pe front sau în spatele acestuia. Dacă până acum ne-am concentrat atenția spre Gorjul sub ocupație, abordăm acum și situația eroilor acestor meleaguri, foarte mulți după cum ne spun monumentele pe care le găsim în tot județul, care au luptat pentru țară și uneori au plătit cu viața sau au fost răniți.

 

Pe 27 august 1916 calendar nou, la ora 21.00, Edgar Mavrocordat, ministrul român la Viena, transmitea Ministerului de Externe Austro-Ungar o declarație de război din partea statului român. În același timp, trei armate române din patru treceau Carpații pentru a-i readuce pe românii ardeleni alături de frații lor din Vechiul Regat. Deși ne bazam pe o alianță militară cu Franța, Anglia, Rusia și Italia-un ajutor militar care ar fi trebuit să fie consistent-lucrurile au degenerat pentru noi în toamna anului 1916. Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia au venit ca un tăvălug peste România iar rezistențele eroice, inclusiv ale gorjenilor, nu au ajutat prea mult. Și totuși, la finalul războiului, alianța cu Antanta și eroismul românilor s-au dovedit cruciale în făurirea României Mari.

Prima bătălie a Jiului

Când vine vorba de luptele purtate pe Valea Jiului și în județul Gorj, istoriografia și presa contemporană se concentrează pe momentul de grație de la Podul Jiului din ziua de 14/27 octombrie 1916. Doar că evenimentele au fost mult mai complexe și au însemnat două bătălii foarte importante în economia războiului, România a pierdut Carpații Meridionali și foarte curând două treimi din țară în urma a două confruntări, ambele pierdute și ca urmare a deciziilor greșite ale Marelui Cartier General. Frontul de pe Jiu a fost socotit tot timpul mai puțin important iar forțele militare de aici diminuate.

Despre prima bătălie a Jiului se pot spune foarte multe. Istoricul Glenn E. Torrey, în lucrarea ”România în Primul Război Mondial”,face o analiză excelentă în urma folosirii unor izvoare arhivistice interne sau externe. Aflăm astfel și prima problemă, ofensiva Puterilor Centrale în Defileul Jiului s-a făcut cu resurse foarte mari în fața unor trupe românești slab înarmate și care nu au aflat decât târziu cu ce forță uriașă se confruntă. Cu atât mai meritorie este rezistența care s-a făcut, în cele mai multe cazuri, pe principiul ”răul, ramul…”.

Dintr-un început trebuie subliniat faptul că am început prima bătălie de la Jiu cu un uriaș handicap, Marele Cartier General diminuase forțele militare românești din zonă cu opt batalioane. În fața românilor se afla o forță militară uriașă condusă de generalul bavarez  Paul Ritter von Kneussl. Potrivit informațiilor de arhivă, trupele Puterilor Centrale erau compuse din Brigada 144 Infanterie austriacă, Divizia 11 Bavareză, Divizia 301 germană, Divizia 6 Cavalerie germană și două batalioane de bicicliști. Erau așteptate în zonă Divizia Cavalerie 7 Germană și Batalionul de Vânători de Munte de elită din Wurttemberg.  În liniile românești se știa că ”inamicii din fața noastră erau o divizie germană și ceva cavalerie”.

În fața forței coopleșitoare a inamicului pe Defileul Jiului, generalul gorjean Ioan Culcer-cel care conducea Armata I-a cerut permisiunea  Marelui Cartier General de retragere generală. Nu doar că i-a fost refuzată lui Culcer o asemenea manevră dar a și fost înlocuit la comandă de către generalul Ioan Dragalina. Acesta a rămas celebru pentru un ordin de zi de-a dreptul draconic: ”Soldații care nu pot înainta trebuie să moară la fața locului, în vreme ce comandanții care dau ordin de retragere vor fi…aduși în fața curții marțiale”.

Din nefericire, generalul Dragalina a rămas doar două zile comandant deoarece a fost rănit în timpul unei recunoașteri pe Defileul Jiului, murind peste circa două săptămâni de septicemie. Pierderea lui Dragalina a stârnit deruta, dușmanul înaintând până la Bumbești-Jiu fără să întâlnească o rezistență foarte solidă. Înaintarea germană a continuat până în preajma orașului Târgu-Jiu când lucrurile s-au schimbat. Rezistența populației locale de la Podul Jiului a fost doar semnalul unei contraofensive românești. Trupele române au silit pe Kneussl să bată în retragere. Vremea rea, ofensiva românilor, terenul neprietenos a dus la degringoladă în tabăra Puterilor Centrale. Falkenhayn nota că retragerea Aliaților ”a fost efectuată cu o greutate care abia poate fi înfățișată… Drumurile erau, în multe locuri, înghețate, pline de apă, surpate sau distruse de potop. Chiar retragerea cailor abia a fost cu putință; în cazul tunurilor și vehiculelor, a fost imposibilă. A trebuit ca ele să fie distruse sau împinse în râpi”. Și ca să vedem proporțiile dezastrului, reținem și notațiile viitorului general Erwin Rommel, abia sosit pe frontul românesc, care rămăsese uimit de starea camarazilor săi: ”Păreau cu nervii la pământ…Majoritatea camarazilor lor fuseseră uciși în luptele cu românii… Îi descriau pe români drept adversari feroce și periculoși”. Românii reușiseră doar de moment să blocheze ofensiva Puterilor Centrale.

 

A doua bătălie de la Jiu

 

Dacă luna octombrie 1916 s-a dovedit favorabilă românilor, cel puțin reușiseră să blocheze ofensiva Puterilor Centrale, noiembrie se va dovedi fatală pentru speranțele de a ține piept tavălugului german. Germanii și austro-ungarii presați de vreme, iarna ar fi redus considerabil capacitatea ofensivă a inamicului, au declanșat un nou atac pe Jiu cu forțe mult sporite. Generalul Victor Kuhne dispunea de 40 de batalioane de infanterie și 52 de escadroane de cavalerie. Românii totalizau în Grupul Jiu abia 18 batalioane eterogene. Capacitatea de luptă a forțelor românești a fost diminuată de o nouă eroare a Marelui Cartier General, una din multele din timpul războiului, care nu s-a așteptat la o nouă ofensivă pe Jiu în luna noiembrie 1916. Au fost retrase trupe de pe front pentru refacere dar acestea nu au putut fi înlocuite până la atacul german.

Noua bătălie a Jiului a început practic la 11 noiembrie 1916 cu un atac concertat în trecătoarea Jiului, infanteria și artileria pe defileu iar vânătorii de munte pe înălțimi. În fața uriașei desfășurări de forțe a inamicului, românii nu au avut nici o șansă. Au rezistat eroic două zile la Bumbești Jiu dar apoi a căzut inclusiv orașul Tg-Jiu. S-a încercat și acum o rezistență a populației locale dar în fața unor militari de elită nu a existat nici o șansă. Căderea Gorjului și a Olteniei au atras după sine pierderea Munteniei.(Va urma).