Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Din istoria Centenarului României Mari(XXI)

Din istoria Centenarului României Mari(XXI)

Submitted by on 25 June 2018articol citit de 591 ori | No Comment

Marea Unire de la 1918 este cel mai important eveniment din istoria României. Visul de veacuri al românilor  nu s-ar fi putut realiza fără participarea țării la Primul Război Mondial cu imense sacrificii materiale și umane: pagube materiale estimate la 31 milioane de lei aur și peste un milion de români victime. Anul de grație 1918 va fi foarte greu de repetat dar cu atât mai important este să-l sărbătorim cum se cuvine și să cunoaștem evenimentele care au făcut posibilă realizarea României Mari.

 

Statul național român apărut la sfârșitul anului 1918  a fost rodul unor alegeri corecte ale clasei politice românești, ale unei conjucturi internaționale favorabile dar și a unei imense dorințe a românilor de a se uni într-un singur stat. România, apărută după Primul Război Mondial, avea 296 000 de kmp, 16 000 000 de locuitori și o recunoaștere internațională făcută prin tratatele de pace din 1919-1920. Doar că lucrurile nu au fost deloc atât de facile cum am putea crede la prima vedere

 

Basarabenii doreau un statut federal

 

Poate România a trecut mai ușor peste evenimentele primei jumătăți a anului 1918 datorită preluării controlului statului român, adică a ce mai rămăsese din el, asupra Basarabiei. Trupele române erau prezente în Basarabia deoarece asupra românilor de acolo planau două pericole majore: sovietic și ucrainean. Evenimentele s-au precipitat în martie 1918 când ucrainienii au cerut să participe la București la negocierile de pace deoarece își doreau Basarabia pentru ei. Înțelept, guvernul României condus pe atunci de Alexandru Marghiloman, a solicitat lui Ion Inculeț și premierului Daniil Ciugureanu să supună problema unirii Basarabiei cu România dezbaterii Sfatului Țării. Astfel, la 27 martie 1918, Sfatul Țării a adoptat rezoluția cu privire la unire potrivit cu ”dreptul istoric și dreptul etnic și cu principiul că popoarele trebuie să-și hotărască propria lor soartă”. Votul final nu a lăsat loc de interpretări, au fost 86 de voturi pentru unire, 3 împotrivă și 36 de abțineri, ultimele în rândurile deputaților germani, bulgari și ucrainieni.

Privind acum retrospectiv, la 100 de ani de la evenimente, realizăm că lucrurile nu au  fost doar lapte și miere pe relația România-Bbasarabia. Românii basarabeni au ales România ca cea mai bună variantă dar și-au dorit organizarea țării pe principii federaliste. ”Podul de flori” nu a prea existat chiar dacă politicieni de anvergură ca Inculeț, Ciugureanu, Stere au dorit cu ardoare unirea cu România. Ne referim aici la condițiile puse de Sfatul Țării pentru realizarea unirii: Basarabia să păstreze propriul Parlament(Sfatul Țării), cu puterea de a aproba bugetele locale și de a numi organele administrației locale; provincia urma să fie reprezentată în Parlamentul României la nivel proporțional cu populația ei. Mai mult, Sfatul Țării insista pentru realizarea unor reforme dincolo de Prut cum ar fi: aplicarea imediată a votului universal pentru toate  alegerile desfășurate în provincie; respectarea drepturilor minorităților; respectarea libertăților civile, inclusiv libertatea cuvântului, a presei și de asociere etc.

Unirea Basarabiei cu România a fost un proces dificil cu toate că a demarat cu mare viteză. La începutul lunii aprilie 1918, Sfatul Țării l-a ales drept președinte pe Constantin Stere. Tot acum, Ion Inculeț și Daniil Ciugureanu au fost aleși ca miniștrii fără portofoliu în Guvernul României. A fost ales și un Consiliul de Directori Generali care aveau de pus în practică un program generos dar nu dețineau instrumentele de a controla evenimentele. România era la acel moment în pragul disoluției.

 

Atunci când ne zâmbește istoria

Paradoxal, existența păcii odioase de la București a trecut ușor peste opinia publică deoarece se întâmplau lucruri pe arena internațională. Soarta României a fost jucată pe alte fronturi între Puterile Centrale și Antantă după cum, așa cum se întâmplase în 1916 și 1917, alte țări depinseseră de efortul militar al românilor. În vara anului 1918 a fost clar că Puterile Centrale se vor prăbuși după ce survenise eșecul ofensivei germane din iulie 1918 pe Frontul de Vest și contraofensiva Antantei dar și succesele italiene împotriva forțelor austro-ungare în Nordul Italiei. Începutul toamnei a fost decisiv, în septembrie a început ofensiva Aliaților în Balcani, mișcare militară ce a scos din luptă Bulgaria și Turcia. Apoi s-a prăbușit și Austro-Ungaria la 3 noiembrie 1918.

Regele Ferdinand a ordonat, la 10 noiembrie 1918, reintrarea armatei române în război. Mobilizarea s-a făcut greu deoarece o mare parte a armatei era demobilizată, abia în a doua parte a lunii noiembrie aveam sub drapel 90 000 de soldați.

 

Cifrele unificării

În 1920 România avea 16 250 000 de locuitori. Trăiau în afara granițelor circa 600 000 de români: 250 000 în Uniunea Sovietică, 230 000 în Iugoslavia, 60 000 în Bulgaria și 24 000 în Ungaria.(Va urma)

 

 

Comments are closed.