Participarea României la Primul Război Mondial a avut un obiectiv asumat de întreaga țară: Marea Unire. Aceasta s-a realizat în 1918, dar pentru asta s-au jertfit în jur de 1.000.000 de români pe front sau în spatele acestuia. Războiul a fost necruțător cu românii deoarece aceștia nu au fost pregătiți pentru el. Armata română a plecat în război slab echipată iar promisiunile Aliaților au fost mult timp doar niște vorbe în vânt. Lucrurile nu stăteau deloc bine la sfârșitul anului 1916 și totuși eroismul românilor din vara anului 1917 a uimit lumea. Din păcate, nu a fost suficient…
În anul Centenarului, nu trebuie să uităm să subliniem de fiecare dată că participarea României la Primul Război Mondial a avut un efect deosebit de important asupra desfășurării ostilităților. Dacă luăm în calcul faptul că Puterile Centrale au fost nevoite să mobilizeze pe frontul românesc efective importante și au avut pierderi considerabile, realizăm că importanța strategică a participării României la război a fost foarte mare. Evenimentele petrecute în zona noastră în perioada 1916-1918 au fost hotărâtoare pentru făurirea României Mari.
Nepregătiți de război
Soldații români, cei care au spus ”pe aici nu se trece” la Mărăști, Mărășești și Oituz, erau în marea lor majoritate țărani și cu o pregătire militară precară căpătată în timpul efectuării stagiului militar. Dacă mai luăm în calcul că peste 60% dintre acești nu știau să scrie și să citească, realizăm că eroismul și dârzenia au fost determinante pe câmpul de luptă. Ne-a salvat, ca de atâtea ori în istorie, dragostea de țară a oamenilor simpli, sacrificiul, obișnuința de a fi supuși și de a înfrunta greutățile. În 1917, când soldații români au primit instrucție și armament compatibil cu al germanilor, s-a putut naște miracolul românesc.
Românii au scăpat dintr-o situație imposibilă datorită faptului că au calități mai puțin întâlnite la alte popoare. Am plecat în 1916 într-un război pentru care nu eram pregătiți. O armată alcătuită 80% din rezerviști, a început pregătirile târziu și cu efecte contradictorii. Între 1914 și 1916, majoritatea rezerviștilor din Gorj parcurseseră un program de pregătire anual de 30 de zile, după cum spun documentele de arhivă. Coroborând cu alte informații documentare, instrucția era de multe ori formală și presărată cu multe permisii. Istoricul Glenn I. Torrey a identificat în arhivele românești mai multe acuzații că unii ofițeri au compromis pregătirea militară prin folosirea fondurilor armatei în scopuri personale, afaceri, sau a soldaților ca forță de muncă. Generalul Ioan Dragalina a constatat, în momentul preluării conducerii Armatei I pentru apărarea Văii Jiului, că : ”în regimente active, soldații sunt în general buni, în celelalte, majoritatea sunt fără instrucție militară, incomplet echipați și foarte prost organizați”. Și de parcă nu ar fi fost suficient, aflăm de la același general Dragalina că după primele săptămâni de război în Divizia sa ”fiecare a doua companie este comandată de un ofițer de rezervă fără pregătire militară”.
Dotarea trupelor române era una foarte precară, de multe ori la nivel de sfârșit de secol XIX. În august 1916, când a început să sosească armament de la Antantă, un exemplu puștile franțuzești de 8 mm Lebel, s-a constatat incompatibilitatea muniției. Ca să vedem unde ne aflam cu adevărat, reținem că regimentele germane aveau între 18 și 24 de mitraliere grele, plus trei puști automate pe companie, în cazul românilor, regimentele aveau 4-6 mitraliere iar batalioanele teritoriale și de miliție nici una.
Pierderile războiului
La Mărășești, bătălia despre care am vorbit în numărul anterior, au murit zeci de mii de soldați de ambele părți. Armata a IX-a germană a pierdut 16.000 de oameni morți sau răniți, la aceste cifre trebuie adăugate pierderile austriece, maghiare, bulgare ș.a. Pentru români și ruși situația este similară. Astfel, trupele românești au avut la Mărășești 5000 de morți, 12 100 de răniți și 9700 de dispăruți. Rușii au pierdut aici 7000 de morți, 10 000 de răniți și 8000 de dispăruți.
Viitorul mareșal Alexandru Averescu a spus despre bătălia de la Mărăști că a fost ”prima victorie adevărată a armatei române moderne”. Cu siguranță, Mărășeștiul a însemnat cea mai spectaculoasă victorie a românilor, ”micul nostru Verdun” cum a fost numită de contemporanii perioadei. Din perioada interbelică, bătăliile de pe frontul din Moldova au devenit simbolul curajului, sacrificiului și eroismului românesc. Ziua de 6 august, când a început bătălia, a fost declarată sărbătoare națională și marcată în consecință. La Mărășești s-a construit un mausoleu cu aspect de cetate în care își dorm somnul de veci generalul Eremia Grigorescu și alți 6000 de soldați.
Bătăliile care ne-au salvat
La un veac de la împlinirea visului românilor de unitate națională, trebuie să recunoaștem că românii au avut nevoie de momentele de grație de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Dacă acestea nu ar fi existat trebuiau inventate, fără ele partenerii României din Antantă nu și-ar fi îndeplinit oblligațiile asumate în 1916. Deși în cercetarea istorică nu se lucrează cu elemente de tipul ”ce-ar fi fost dacă”, să ne imaginăm ce ar fi însemnat o înfrângere pe frontul din Moldova, capitulare sau retragerea în Rusia cuprinsă de molima bolșevică. Există informații din presa vremii și din memoriile celor care au trăit perioada, că aliații din Antantă erau foarte nemulțumiți de prestația armatei române în 1916 și de faptul că frontul românesc nu ajutase suficient evoluția războiului. Evenimentele anului 1917 ne-au readus respectul Aliaților iar armata noastră a fost gata să răspundă prezent atunci când a salvat Basarabia, Bucovina și Ardealul și s-a născut România Mare.
Specialiștii în istorie care au cercetat perioada au avansat și alte consecințe ale victoriilor din 1917. România Mare, cu o armată validată în marile confruntări ale Primului Război Mondial, a preluat un rol important în așa-numitul cordon sanitar trasat în jurul Rusiei bolșevice.(Va urma)