Participarea României la Primul Război Mondial a avut un obiectiv asumat de întreaga țară: Marea Unire. Aceasta s-a realizat în 1918, dar pentru asta s-au jertfit în jur de 1.000.000 de români pe front sau în spatele acestuia. Războiul a fost necruțător cu românii deoarece aceștia nu au fost pregătiți pentru el. Armata română a plecat în război slab echipată iar promisiunile Aliaților au fost mult timp doar niște vorbe în vânt. Lucrurile nu stăteau deloc bine la sfârșitul anului 1916.
Potrivit cifrelor oficiale, pierderile românești din august până în decembrie 1916 au atins dimensiuni șocante. Astfel, s-au înregistrat 163 515 morți, grav răniți sau dispăruți și 146 600 de prizonieri. Ca să vedem și mai bine dimensiunile dezastrului, reținem că din cei 505 000 soldați și ofițeri români mobilizați în vara anului 1916 doar 194 945(39%) s-au retras în Moldova în mod organizat. Situația era disperată iar generalul Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze din România, remarca într-un raport către Paris că: ”ne este imposibil încă să determinăm câte tunuri, câți oameni etc.”. Chiar Marele Cartier General se plângea la începutul lunii ianuarie 1917 că ”mulți ofițeri și soldați…hoinăreau fără țintă prin orașe, sate, gări, pe drumuri”.
Renăscuți din cenușă
Desigur, cititorul contemporan poate doar să își imagineze ce au îndurat românii în Moldova în iarna și primăvara anului 1917. Putem doar să intuim ce însemna pentru soldații români, în ținută de vară de la începutul războiului, să mărșăluiască ”în plină iarnă cu frig zdravăn, viscole și mânie cerească”. În campania din 1916 s-au pierdut 80% dintre puștile care le aveau românii, 50% din artilerie și 85% din mitraliere.
Primăvara lui 1917 ne-a găsit în plină reorganizare după model francez. Noua armată română era construită pe 15 divizii de infanterie a câte 19 000 de soldați. Potrivit planului francez, primele zece divizii trebuiau să aibă în componență câte două brigăzi de infanterie, fiecare cu câte două regimente, plus două escadroane de cavalerie pentru misiuni de recunoaștere. Fiecare regiment de infanterie trebuia să aibă trei batalioane, iar fiecare batalion urma să aibă patru companii, trei de infanterie și una de mitraliori. Dacă vă subliniem faptul că o companie avea în 1917 mai puțin de 200 de soldați, putem să ne dăm seama de efectivele gata de luptă sub steagul țării. Armata română mai avea în componență în primăvara anului 1917 două divizii de cavalerie, un batalion de vânători de munte, patru regimente de artilerie grea, unul de artilerie de munte și un corp de aviație.
Dacă despre rolul lui Berthelot în 1916 mai avem de discutat, episodul Culcer fiind prezentat într-un episod anterior, în 1917 acesta are merite incontestabile în reorganizare și succes militar. Mai puțin se cunoaște faptul că acesta s-a opus, întemeiat, propunerii Înaltului Comandament Rus de a se face reorganizarea Armatei române în sudul Rusiei.
Ajutorul francez în reînarmarea armatei române, în primăvara anului 1917, a însemnat 199 de avioane, 300 de vehicule, 220 000 de puști, 4500 puști automate, 2700 mitraliere, 80 de tunuri de 75 mm, 85 de tunuri de 120 mm, 1 945 000 de proiectile de artilerie, 101 500 000 de cartușe de pușcă, 1 370 000 de grenade, 600 000 de măști de gaze. Nimeni nu se aștepta însă la minuni din partea românilor și, totuși, acestea au existat!
Victimele epidemiilor
Condițiile pe care au trebuit să le îndure soldații români pe front și în spatele lui i-au făcut vulnerabili la diverse boli. Incontestabil, cel care a evitat un adevărat dezastru a fost doctorul Ioan Cantacuzino, epidemiolog recunoscut pe plan internațional.
A fost mai întâi holera în Dobrogea, încă din prima lună de război. Documentele de arhivă vorbesc de situația Diviziei 5 Infanterie unde soldații care se sustrăseseră vaccinării efectuate de armată înainte, au fost victime sigure. De asemenea, în cursul iernii 1916-1917, a apărut o nouă epidemie, de data aceasta de tifos exantematic, pentru care nu exista vaccin. Au murit peste 100 000 de oameni de febră tifoidă, febră recurentă, dizenterie, gripă contagioasă și alte derivate. Colonelul Ștefan Holban, comandant de divizie, scria în martie 1917: ”Mulți dintre frații noștri au murit, în vreme ce viața altora atârnă în balanță. Am plâns când am citit raportul cu privire la cei morți, iar inima mi se frânge când văd când vâd cum piere zi de zi floarea Olteniei”.
Eroii Gorjului
Așa cum am mai scris și cu alte ocazii, gorjenii trebuie să fie mândri de faptele de eroism legendar făurite de conjudețenii noștri aflați sub drapel. Din prima zi a Războiului, gorjenii au luptat pentru apărarea gliei străbune. Reamintim aici contribuția ostașilor gorjeni pe frontul de la Jiu(octombrie 1916) cu episoadele din Defileul Jiului sau de pe teritoriul Gorjului la Lainici, Sadu, Sâmbotin, Turcinești, Lelești, Rasovița, Arcani, Frâncești apoi Bărbătești ș.a.
Eroii Gorjului au luptat și pe frontul din Moldova în încleștările de la Mărăști, Muncelu și Varnița unde românii s-au acoperit de glorie și în perioada mai-august 1917 au respins puternica ofensivă a celei mai bune armate din lume. Au dat pilde de vitejie, remarcate și de autoritățile militare, Gr. Nicolaescu, Nicolae Pătrășcoiu, Victor Popescu, Ion și Dumitru Carlaonț, Gr. Păsărin, Vasile Blendea și mulți alți soldați și ofițeri.(Va urma)
