Din istoria Centenarului României Mari(I)

Loading

 

România va marca cu mult fast cei 100 de ani de la realizarea României Mari. În dorința de a sublinia marea realizare a tuturor românilor, riscăm să trecem prea ușor peste momentele de jertfă din vremea aceea. Mai mult, nu se mai amintesc aproape deloc momentele dificile prin care a trecut țara și dinastia pentru realizarea visului de veacuri al României Mari. Începem astăzi un serial care se dorește să completeze, la nivelul publicului larg, informațiile despre  lunile ce au precedat marile eveniment.

Realizarea României Mari este legată și de istoria dinastiei de  Hohenzollern, în timpul cărora se vor realiza cucerirea Independenței și Marea Unire. Intrarea României în Războiul de Reîntregire Națională a născut însă o dramă pentru regele Ferdinand(1914-1927), legăturile sale cu familia Hohenzollern au fost practic tăiate. Împăratul Wilhelm al II-lea îi va retrage gradele militare, onorurile și decorațiile pe care le primise de la propria țară. Lucrurile au mers și mai departe, Wilhelm-fratele lui-îl șterge pe el și urmașii din rândurile Casei de Hohenzollern-Sigmaringen și nimeni nu va mai folosi acest nume. Chiar regele avea să mărturisească: ”De când am urcat pe tron gândul gândul la rolul pe care trebuia să-l joace România în marele conflict mi-a absorbit toate minutele vieții mele. Aceasta era marea îndatorire pe care nu puteam să o evit. Ce lupte! Ce dezbateri interioare! Încă de la început, mi-am impus această regulă de conștiință: să fac abstracție de mine însumi, să nu țin seama de originea mea, nici de familia mea, nici de sentimentele mele personale; să văd numai România, să mă gândesc numai la ea, numai pentru ea. Nu poți să domnești asupra unui popor pentru tine însuți, ci pentru acest popor. Aceasta îmi pare a fi onestitatea unui rege. Eu m-am străduit să-i rămân fidel… M-am simțit consolat pentru că am văzut cu certitudine drumul de urmat. Dar, în același timp, resimțeam o mare tristețe, pentru că înțelegeam tot ce acest drum mă va îndepărta pentru totdeauna de familia mea, de amicii mei de odinioară, de afecțiunile copilăriei.(…)Ce ciudată este viața! Un mare număr dintre ofițerii ce luptă împotriva oștilor mele au fost prietenii mei, camarazii de regiment. Îl cunosc bine pe Mackensen, care locuiește, se pare, în palatul meu de la București. Nu-l cunosc mai puțin pe Falkenhayn. (…)Nemții spun: Germania mai presus de toate. Eu am spus: Datoria mea este mai presus de toate”.

Drama unui rege

Până la realizarea României Mari, regele Ferdinand a depășit ani de coșmar. Încă din toamna anului 1916, armata nepregătită a României, înfrângerile și jertfa îi sunt imputate în primul rând monarhului. Politicianul liberal I.Gh. Duca își amintea în Memoriile sale despre momentele din timpul războiului: ”Spectacolul drumurilor era de nedescris: bărbați, femei, copii, bolnavi, bătrâni, schilozi, pe jos, în trăsuri, în căruțe, călări, umblau în ploaie, pe vânt, pe frig, pe ninsoare. Unii adunaseră în grabă ce putuseră din avutul lor și îl târau după ei. Alții nu mai puteau înainta și cădeau sleiți de puteri și lihniți de foame de-a lungul șoselelor. Alții mureau prin șanțuri și trupurile lor erau lăsate pradă corbilor”.

Nici în anul următor lucrurile nu stau mai bine. Regele Ferdinand nota la 3 noiembrie 1917: ”Cred că situația noastră noastră  e de-a dreptul cumplită. Rușii sunt pe cale să se hotărască să încheie pace, ceea ce ne-ar obliga și pe noi la același lucru, iar dacă refuzăm, familia regală și guvernul vor fi luați prizonieri”. Și lucrurile vor fi și mai dramatice. Pentru armată și administrație s-a pus problema evacuării în Rusia în toamna anului 1917, Revoluția bolșevică a rezolvat aceste lucruri în sensul că România a fost salvată. Până în toamna anului 1918 lucrurile nu păreau că se îndreaptă în direcția dorită.(Va urma).