Ion Elena: „Adio, frumoaselor zăpezi!”

Chiar dacă a trecut ceva timp de la lansare, prezentăm în cele ce urmează câteva impresii de lectură ale scriitorului Dumitru Dănău asupra cărţii „Adio, frumoaselor zăpezi” semnată de scriitorul şi colegul nostru Ion Elena. Prezentăm aceste note de lectură ca o avanpremieră la cartea în pregătire construită în paginile VERTICALULUI.

Nu trebuie să fii steinerian să admiţi că întreaga natură – vegetală şi fenomenală, mai ales – are suflet şi că aceasta se exprimă într-o multitudine de forme. Nu trebuie neapărat să rosteşti villonian „Unde sunt zăpezile de altădată?”, când la fiecare pas toate acestea sunt evidente, mai cu seamă nerăspunsurile la evidenţa lor când, apodictic, se poate rosti: mediul înconjurător (inclusiv tradiţiile şi obiceiurile), în toate anotimpurile şi „împieliţările” lui ciclice, se dovedeşte viu şi cere să fie înţeles şi protejat cu atât mai vârtos că în el se manifestă atât sacrul, cât şi magicul, atât de greu înţelese de unii oameni. Perceperea şi înţelegerea însă solicită nu iniţiere, ea făcându-se, oricum, pe căi directe (educaţia) şi indirecte (propriile trăiri), ci o capacitate aparte, ea numindu-se sensibilitate, pătrundere prin sentiment în fenomenalitatea lucrurilor, ci în esenţa, în latura discretă a lor. Or, acest har este dat în cea mai mare parte sfinţilor şi artiştilor.
Citesc şi recitesc cu încântare „Adio, frumoaselor zăpezi!”, volumul „bilingv” (text şi culoare) al autorului lui, prof. Ion Elena, cel comutat, prin dar, la inefabil, la epifanic, la tot ceea ce este măreţ şi, din păcate trecător, multe din cauza unor „vinovate atingeri” ce aparţin omului. De la prima pagină a cărţii auzi şi vezi, trăieşti, bucurându-te, dar şi dureros trăind des-faceri ale atâtor minuni, multe rămânând vii doar în amintiri.
O gândire şi o alarmă ecologice, exprimate eseistic şi iconografic la un înalt diapazon de sensibilitate estetică, trec, precum un curent electric, prin fiecare propoziţie, prin fiecare imagine, prin fiecare metaforă ale acestui cod de iubire faţă de tot ceea ce ne sau ne-a înconjurat, „frumoasele zăpezi” devenind, într-un fel un concept, care obligă la o înţelegere adecvată a ceea ce este atât de dumnezeiesc, dar şi atât de evanescent în lumea de mistere ce ne îmbogăţeşte existenţa.
Dumitru Dănău, scriitor