Iohannis, românii și clasa politică centenară

Loading

 

 

Mi-a plăcut de președintele Iohannis. Ieșit la o scurtă plimbare cu bicicleta prin București acesta s-a oprit din pedalat la Arcul de Triumf, pentru a acorda un interviu celor câteva televiziuni pregătite parcă pentru o conferință de presă deja anunțată. I-am ascultat discursul cu interes și singura concluzie evidentă a fost aceea că suntem într-un soi de precampanie electorală. Am mințit, nu mi-a plăcut deloc președintele.

Nu am înțeles cui anume s-a adresat și asta pentru că două treimi dintre români habar nu au care este rolul puterilor în stat, al Parlamentului și al Guvernului, în general, sau al Președintelui, în particular. Să ne surprindă că doar 35% dintre cei chestionaţi, conform unui studiu dat recent publicităţii, au identificat rolul Președintelui – acela de a reprezenta statul român și de a fi garantul independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării? Alţi 35% dintre respondenţi au afirmat că rolul Președintelui este să vegheze la bunul mers al ţării şi să îmbunătăţească nivelul de trai al populaţiei, iar restul au vorbit despre rolul de conducere sau de reprezentativitate, iar 10% au dat răspunsuri negative la adresa Președintelui. Asta aşa pentru a ne face o idee despre cei care de 28 de ani votează democratic în România. Nu ar fi rău dacă buletinele de vot ar include pe viitor şi câteva întrebări din Constituţia României, mai cu seamă Articolul 80, pentru viitoarele alegeri, din 2019.

România suferă și odată cu ea, toți cei care simt românește sau știu că președintele veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice, că exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate, dar nu înțeleg cum acesta răspunde doar la comenzile din afara unei Românii batjocurite de cei care „ne cunosc atât de bine interesele și nu ne lasă să greșim”.

Ştiţi ce e trist? Că la ultimele scrutinuri electorale, în secţiile de votare din România, am văzut prea puţini tineri, dar suficient de mulţi bătrâni care atunci când au avut ştampila de vot în mână s-au gândit la viitorul nepoţilor lor. Culmea, pentru că astăzi tinerii îi arată cu degetul pentru acel vot. România ultimilor ani suferă de o criză acută de ignoranţă a tinerilor, pentru care non-valorile au devenit valori şi modele. Consideră că sunt neînțeleși, protestează ori de câte ori au ocazia și își exprimă frustrarea considerând că lor li se datorează totul.

Cât despre clasa politică, mizând doar pe ignoranţa unora şi prostia altora, politicienii noștri și-au adaptat stilul unui anume soi de capitalism în care primează interesul personal, fără a fi interesaţi să asigure „viitorul ţării”, prin locuri de muncă, educaţie sau sănătate. Marcăm anul acesta Centenarul, dar încă avem politicieni care nu știu ce a însemnat anul 1918 pentru destinul României.