Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Învăţătorul Victor Popescu, ofiţer şi partizan

Învăţătorul Victor Popescu, ofiţer şi partizan

Submitted by on 25 June 2014articol citit de 2,368 ori | No Comment

Pentru români, Primul Război Mondial a însemnat Războiul de Reîntregire Națională dacă acceptăm faptul că statul încropit de Mihai Viteazul la 1600 poate fi socotită prima întreprindere de acest gen reușită. Românii au plătit foarte scump această realizare dacă ne gândim la cifrele directe ale participării la război, date statistice prezente în Buletinul de Informații al Secției a II-a din cadrul Marelui Cartier General al Armatei Române, circa un million de victime, 330 000 de soldați și ofițeri morți și mai mult de 650 000 de victime din rândul civililor.

Soldaţii români au fost nevoiţi să lupte atât pe front cât şi în spatele lui

Soldaţii români au fost nevoiţi să lupte atât pe front cât şi în spatele lui

Sublocotenentul în rezervă Victor Popescu, simplu învăţător în civilie, a ajuns şef de partizani mai mult dintr-o întâmplare a sorţii, după ce s-a ascuns prin păduri mai multe săptămâni, pentru a nu fi luat prizonier. În noaptea de 6 spre 7 decembrie 1916, cea în care administraţia română se retrăgea în Moldova, Victor Popescu a fost surprins de o patrulă germană la locuinţa părinţilor din comuna Valea-cu-Apă şi pentru a scăpa a ucis doi soldaţi nemţi. Din acel moment, sublocotenentul a hotărât să organizeze rezistenţa împotriva germanilor. Primii care i s-au alăturat luptei de gherilă au fost cumnatul său Nicolae Popescu, învăţător în satul Covrigi, fiul acestuia, Ionel Popescu, plutonierul Gheorghe Ioana, care era căutat deja pentru uciderea unor soldaţi nemţi, Ion Prunescu, fost elev al Şcolii Militare din Craiova, Nicolae Cărămidaru, fraţii Ilie şi Dumitru Cârciumaru, Ioan Crăciun şi Vasile Velican.

În spatele frontului

Misiunea iniţială a grupării a fost de culegere de informaţii despre deplasarea trupelor şi atacarea patrulelor germane, precum şi transmiterea către comandamentele militare române. Germanii l-au denumit „haiducul Victor” şi au încercat să-l prindă oferind recompense populaţiei civile şi trimiţând spioni prin satele din Oltenia.
Victor Popescu (1886-1970), s-a născut la 21 septembrie/4 octombrie 1886 în satul Valea cu Apă, comuna Fărcăşeşti, judeţul Gorj. Foarte important, tatăl său, Dumitru I. Popescu era învăţător în localitate. Victor Popescu a făcut studiile primare sub îndrumarea tatălui său, iar studiile secundare le-a urmat la Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, finalizându-şi cursurile la Şcoala Normală din Bucureşti.
În 1906, Victor Popescu a obţinut diploma de învăţător, manifestând o reală înclinaţie spre cariera didactică. Şase ani mai târziu a obţinut definitivarea în învăţământ, iar în 1913 a fost mobilizat în cadrul Regimentului 18 Gorj, ajungând pe frontul celui de-al doilea război balcanic. În 1916, el a fost avansat la gradul de sublocotenent în rezervă, apoi, comandant de pluton în cadrul Companiei a II-a, batalionul I din Regimentul 18 infanterie Gorj. Potrivit documentelor de arhivă, Tânărul Victor Popescu s-a distins prin curajul său în luptele date pentru eliberarea Transilvaniei, la Livezeni, Crivadia, Merişor. Victor Popescu a dovedit reale calităţi de conducere, aşa cum se arăta în dosarul său militar. În timpul retragerii armatei române din faţa trupelor germane şi austro-ungare, Regimentul 18 Infanterie a dat lupte grele pentru apărarea Văii Jiului, provocând pierderi numeroase în rândurile inamicului. Din cauza înaintării rapide a unităţilor militare austro-ungare şi germane pe teritoriul Olteniei, mulţi soldaţi români au rămas în spatele liniei frontului. În aceste condiţii, soldaţii români au încercat să reia legătura cu unităţile din care făceau parte. Pentru a nu fi capturat de ocupanţi, grupul condus de Victor Popescu, s-a îndreptat spre localitatea Valea cu Apă (judeţul Gorj), în satul natal.
Tânărul învățător a încercat să îi capaciteze pe săteni să lupte împotriva ocupantului german și austro-ungar. Așa s-a născut o serie de proclamații. Prima dintre acestea, poate cea mai cunoscută, a fost proclamaţia către locuitori, un manifest prin care populaţia era îndemnată să nu-şi piardă încrederea. La 27 mai 1917, conducătorii rezistenţei au proclamat credinţa nestrămutată în victorie şi au îndemnat populaţia să lupte prin toate mijloacele împotriva invadatorilor. Sunt semnificative următoarele cuvinte din acest document “Nu credeţi că rămân la noi germanii! Nu! Asta, nu! Nu credeţi niciodată!” (Va urma)

Comments are closed.