De-a lungul celor 20 de ani de democraţie tipic românească, am constatat că în ţara noastră există două categorii mari şi late de cetăţeni: privaţii şi bugetaţii. Cu alte cuvinte, e vorba de cei care muncesc să facă bani din pământ, din iarbă verde, plătind taxe peste taxe şi bugetaţii, adică cei care trăiesc din taxele plătite de primii. Aşa că, toată filosofia de mari politicieni, care să se ocupe de dregătoriile ţării, e doar un simplu calcul, stabilit prin legislaţia care stă la mâna puterii, de a echilibra balanţa între cele două categorii. Cu alte cuvintre, trebuie creat un mediu atractiv pentru oamenii de afaceri, pentru ca aceştia, după ce-şi plătesc taxele şi salariaţii, să le mai rămână bani ca să-şi dezvolte afacarea, săşi plătească taxele şi să le rămână şi lor un bănuţ cinstit şi trebuie să nu îngoaşe prea mult rândurile bugetaţilor (nici la cuantumul veniturilor şi nici la numărul lor) ca să ajungă banii din taxe şi să mai rămână. Nu de alta, dar, în momentul în care plăteşti bani la bugetul de sănătate trebuie să poţi beneficia de servicii corespunzătoare, când ieşi la pensie să nu-ţi spună nimeni că e nesimţită, iar dacă firma în care lucrezi dă faliment să-ţi primeşti salariile restante de la stat. Pentru că, dacă nu ştiaţi, firmele private plătesc, pentru fiecare salariat, un comision de risc, tocmai pentru asta. Iar riscul e extrem de mare, dacă luăm în calcul câte firme dau faliment, cu sprijinul groparului de serviciu. Care e groparul de serviciu? Legislaţia din România, care prevede că, în momentul în care emiţi o factură trebuie să plăteşti toate taxele aferente, indiferent dacă ai încasat sau nu banii. Deci, ca să fie mai clar, scrii o hârtie şi te trezeşti, dintr-o dată, dator. Şi te gândeşti, ce să faci, ca să plăteşti cotă parte din nimic, care, la noi în ţară înseamnă bani. Cu alte cuvinte, la noi nici matematica nu funcţionează, pentru că 19% din 0 lei încasaţi poate reprezenta oricât, adică TVA-ul dintr-o factură care poate fi şi de un fost miliard. Iată cum dorm liniştiţi bugetaţii, pentru că, merge nu merge economia, patronii tre să-şi vândă tot ca să plătească taxele. Iar aceştia nici măcar nu pot să se ridice şi să spună că nu e drept, pentru că numărul lor e mult mai mic decât al bugetaţilor. Aşa că nici măcar un referendum nu ar schimba situaţia. Iată de ce ne împrumutăm la FMI ca să plătim bugetaţii. Pentru că au fost inventatea milioande posturi în sistemul de stat, pentru indivizi care plimbă hârtii, alţii care le întocmesc şi alţii care stau, ca nişte gânditori, să cugete… cum să scoată ţara din colaps.