Gorjul sub criză

Loading

Cornel ŞomâcuPe vremuri, Gorjul era recunoscut pentru sărăcia lucie a locuitorilor săi. Cel puţin pentru gorjeni, regimul comunist a schimbat din temelii realitatea economică, resursele şi energetica fiind „bijuteriile Coroanei”. Noroc  că măcar de această realitate am reuşit să ţinem în anii din urmă, Gorjul rămânând capitala energetică a ţării pe bază termo şi după Revoluţie. Din nefericire, doar  termoenergetica s-a păstrat, cu o pondere economică  mult mai mică, nimic altceva nu a apărut în ultimii 20 de ani. Au dispărut sau nu se simt prea bine prelucrarea lemnului, sticla, confecţiile şi ţigaretele şi enumerarea noastră ar putea continua. Anul 2010 se pare că nu va adduce nimic bun din această privinţă.
Pe măsură ce avansăm în acest an situaţia economică a Gorjului  se înrăutăţeşte. Mineritul se confruntă cu o cerere redusă de cărbune care va trimite din nou pe ortaci într-un concediu forţat, dar asta nu ar fi vestea cea mai rea. Anunţatele investiţii  de la Rovinari într-un nou grup energetic performant s-ar putea să se mute spre Craiova deşi performanţa în lignit a fost totdeauna în Gorj. Şi încă o veste proastă, managerii complexurilor energetice vor trebui să găsească bani de investiţii în retehnologizare într-o perioadă în care şi creditele au ajuns tot mai greu de obţinut.
Dar dacă energetica şi mineritul o duc greu dar funcţionează, problema judeţului nostru rămâne că nu putem să punem ceva în loc. Deşi acum avem şi o strategie de dezvoltare iar pe hârtie totul arată bine, adică turism, agricultură, energie eoliană şi multe altele, în realitate nimic nu se întâmplă din toate astea. Investiţiile, aşa puţine cum sunt, avem talentul de a le alunga cu proverbiala noastră dorinţă de înavuţire peste noapte şi fără muncă. Doar în ultimii ani au trecut pe lângă noi doar din cauză că cerem prea mult pe nimic un mol, două supermarketuri, o fabrică de materiale de construcţii, două fabrici de conserve şi mai multe tentative de exploataţii agricole. Decât să dăm pământul la un preţ rezonabil iar noi şi copii noştri să avem un loc de muncă sigur, mai bine stăm degeaba pe diverse ce ajutoare de la stat şi pensiile bunicilor. Căci, din nefericire,suntem un popor de asistaţi la care munca a ajuns o ruşine, şi nu vorbesc aici de bătrânii care au ridicat o ţară care acum i-a cam uitat.
Nu suntem o zonă agricolă prin excelenţă dar credem că şansa noastră, a întregii ţări, se leagă şi de această îndeletnicire tradiţională. Doar că la noi, de la Târgu-Jiu la Ţânţăreni şi de la Tg-Cărbuneşti  la Novaci pământul rămâne nelucrat. În lumea satului nu sunt bani dar nici dorinţa de a lucra pământul cum o făceau strămoşii. Decât acele subvenţii care oricum întârzie şi nu ajută decât pe cei care se învârt cumva, mai bine statul ar aplica acele impozite care să pedepsească nemunca. Cei care nu vor pământul să-l vândă altfel să plătească luxul de a fi proprietar şi de a-şi permite să nu-l lucreze.
La toate cele spuse de noi, criza a adăugat alte probleme insurmontabile. Criza din Gorj şi din toată ţara a muşcat rău din viaţa oamenilor simpli, şi aşa foarte modestă din punct de vedere material.

One Comment on “Gorjul sub criză”

  1. Nota 10 pentru articol. „Multumim” primarului si presedintelui CJ pentru „toate investitiile facute” in ultimii 5-6 ani. O sa ajungem „bine” in ritmul asta !

Comments are closed.