S-au înnămeţit salcâmii!

 100 total views

Nori albi dezmiardă crestele Carpaţilor noştri, departe de vatra satelor. Pe uliţe şi povârnişuri, zăpada învinsă curge în şiroiri pline de deznădejde şi resemnare cu toate că gerul Bobotezei a ajutat anotimpul strângând în chingi lemnele şi pietrele. A trosnit fagul în păduri, gheaţa a înflorit în ferestrele caselor, a încremenit pârâul spre bucuria copiilor porniţi la săniuş şi zbor pe podul de gheaţă.

Anotimpul alb și-a intrat în drepturi
Anotimpul alb și-a intrat în drepturi

S-au retras spre munte cărările troienite şi au urcat până în lat de cer. Acolo, unde-i frig de-a binelea şi-i stă bine fulgului de nea. Să hoinărească în cerneri de poveste peste întinderi de plai şi peste veghea solemnă a piscurilor stâncoase. Ninge spectaculos în templul munţilor! Ninge peste Vârful lui Stan şi Piatra Cloşani, peste Stâna Mare, Olanul, Balmezul şi Bulzul, peste Frumosu, Oslea şi Păltinei, ninge legendar şi calm peste munţii noştri.

Aşa-s zilele de taină, când iarna vrea să veşnicească în cetatea munţilor. Nedumiriţi par sătenii, retraşi la un pahar de vorbă. Ei văd că timpul nu mai este-n rosturi şi se întreabă. Dezghioacă cepe şi-şi fac griji pentru mersul anului, pentru rodul câmpului şi binele neamului. Îi frământă şi suferinţa vremii, ce caută primăvara în miez de Gerar? Nu-i ţine prea mult amărăciunea-n bătătură. Se roagă şi stropesc cu apă sfinţită bucatele, pomii şi vietăţile din ogradă, să nu stea departe de gospodărie norocul şi belşugul. Pun busuioc în grindă şi aprind smirnă de la steag. Şi aşteaptă zăpezile purificatoare să încarce pomii şi viile cu mult rod, să picure-n primăvară setea lacrimi de dor în setea ţarinei.
Dinspre curmătura culmilor sunt semne că viscolul va rupe baierele cerului plumburiu, să coboare iar zăpezile spre oameni. Ţurţuri sticloşi şi reci vor spânzura pe dunga streşinii. Nori întunecoşi vor să se-ntoarne peste sate. Prin Cloşani, prin Padeş, prin Ponoare şi Izverna, la Gornenţi şi Mărăşeşti, prin Sohodol şi Topeşti, fagul înroşeşte jarul şi focurile-şi dau duhul pe scocuri de horn. Pe-un colţ de masă, copiii cu drag de carte, foşnesc filele lecturii. Cei mici ascultă poveştile bunicilor la gura sobei. Prin crovuri şi liziere, pe pantele dosurilor umbroase, se rotesc fără noimă frunze veştede uitate de toamnă prin ramuri reci şi sure. Se duc în neant aceşti fluturi ai codrului şi odată cu ei se pierd toate iubirile verii feerice.
Se lasă noaptea pe văioage, peste râuri. Şi leagă mal de mal cu fir de ger! Iar va ninge-n zboruri prin crânguri reci, peste coline. Pe sat se va lăsa tot ninsul şi se va-ntinde peste uliţi, pâria fi-va făcuta doar de pas sigur de bărbat. Prin nămeţi, sus pe culmi, s-or înturna doar vânătorii. În Şaua Lupşei, urla-vor lupii iar în haite sure. La turme de oi, spre pătuiage, vor scormoni troiene gospodarii. Fânul pe prăjină coborî-vor în iesle, să fie cu îndestulare. Spre culmi albe, umblă sănii, cu lemne, cu nutreţ, la vânătoare.
Tot dorul rămâne neatins în poartă de pădure. Să-i poarte vieţii-n treacăt viitorul. Ochi de copii aşteaptă în pridvor. Privesc înspre munte, în casa iernilor stăpânitoare. Se-aude şuierul zăpezilor înalte. Să ningă fulgii-n pomeţi calzi de obraji. Făptura bunicului să prindă flori de promoroacă. Troienite, cupole de ramuri să cadă peste cărărui. Frângerea lor va adormi-n sălaşe de amintiri taina iubirilor din mai. E tot mai frig prin sat şi-i ger pe râu. Şi Motrul prevesteşte, din munţi iarna coboară iară să scoată din poveşti tot dorul.
Şi Motrul a îngheţat! Şi visele au îngheţat, se scrie în mici texte pe la şcoală. Şi din compuneri porneşte furtuna albă de zăpadă. Şi cuprinde tot satul albindu-l ca pe-un bătrân proverbial. Copiii nu mai pot ca să se ţină la zborul de ninsoare de pe pripor şi se retrag cu săniile acasă. E multă iarnă prin grădină. A îngheţat ogaşul meu. Ninge cu fulgi cuminţi în şi albi în fereastra muntelui. S-au înnămeţit salcâmii de pe deal!

2 Comments on “S-au înnămeţit salcâmii!”

Comments are closed.