După cum am prezentat în alte articole de istorie, Mânăstirea Strâmba dar și fostul sat Copăceni din comuna Bălești au avut un trecut comun prin stăpânitorii lor, în speță familia Râioșanu. Au existat perioade de timp când aceste legături au fost favorabile lăcașului de cult și alte dăți când lucrurile nu au stat la fel de bine. Prezentăm câteva momente mai puțin plăcute din acest trecut comun, o luptă între urmașii ctitorilor care nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor.
Astfel, în secolul al XVIII-lea, Constantin Râioșanu, descendent al ctitorilor Mânăstirii Strâmba, a izgonit pe egumenul Mânăstirii Strâmba și a pus mâna pe toate hrisoavele și cărțile mânăstirii. Văzând clucerul Barbu Viișoreanu, tot urmaș al ctitorilor, că Râioșanu s-a amestecat în treburile mânăstirii, s-a tras în judecată la divan cerând să se respecte dania ctitorilor Stoichiță și Dochia Râioșanu. Continuăm în cele ce urmează cu fragmente din documentul păstrat pănă la noi, Cartea de hotărnicie a moșiilor Copăceni și Fărcășești ale mânăstirii Strâmba, din 9 august 1796, manuscris oferit de dr. Gheorghe Gârdu. Motivul disputei, după cum o să vedem din text, este că nu se mai respectase cutuma ”ca din prisos să se ajute ctitorii cei scăpătați”, așa cum hotărâse Stoichiță Râioșanu.
Din istoria mânăstirii Strâmba
”…Și acum înfățișându-se înaintea noastră Barbu Viișoreanu biv vtori vistier ginerele și vechilul Degerețeancăi și vechilul lui Antonache Plopșoreanu și Răducanului Sărdănescu și Răducan Cepleanu ce este și el unul din neamul ctitorilor, pornind și el jalbă de pricina aceasta aicea la Caimănie cu pârâtul Râioșanu.
S-a întrebat numitul Râioșanu cu ce temei de sineturi stăpânește această mânăstire Strâmba, cu toate acareturile ei și arată un hrisov cu leat al răposatului Măriei Sale Constantin Brâncoveanu, cuprinzător ca s-o ție Nicola feciorul Nicoli Măgălie și vărul său Barbu feciorul lui Dumitrașcu nepoții lui Miloș Logofăt și a lui Stamatie paharnic strănepoții Stoicăi vistier și cu feciorii lor(de care zice numitul Răioșanu că se trage el) și să le fie lor jumătate din sat din Copăceni și cu românii câți se vor afla din Slătioara și din Ungurei și din Crivini tot pe jumătate și satul Fărcășești tot cu tot hotarul și cu toți românii câți se vor afla și cu tot venitul și să aibă a stăpâni ei și astă mânăstire Strâmba, cu bună pace de către Barbu bivel paharnic și de către frații săi urdărenii pentru că aceste sate ce scrie mai sus au fost ale Stoicăi vistier și ale jupânesei lui Dochia vistier în viața lor și această sfântă mânăstire ce se chiamă Strâmba și au înălțat-o din temelie ei, și după ce au făcut ei au întărit și au miluit cu toate satele și moșiile lor și cu toți românii și țiganii ce au avut ei, neavând ei feciori din trupul lor și au fost lăsat cu sufletele lor ca să- stăpânească în urma lor tot ce s-ar afla mult, puțin de ale lor, Sfânta mânăstire Strâmba iar după ce s-au petrecut Stoica vistier au rămas toate satele și moșiile lui de le-au stăpânit jupâneasa lui Dochia vistier și cu nepotul său Miloș logofăt iar după aceea când a fost în zilele răposatului Radu Vodă, feciorul Mihnii Vodă, văzând jupâneasa Dochia vistier la mare urgie și pradă de către domnie, i-au fost vândut jumătate de sat din Copăceni cu rumânii și cu Slătioara și Ungureni și Crivinile tot pe jumătate și satul Fărcășești tot cu toți românii, Nicoli paharnic din Ogreni iar apoi după moartea Dochiei vistier , viind Alexandru Vodă Ilieș cu a doua domnie aicia a fi domn al țării acesteia în leat 7137(1629) și pentru multe datorii ce a fost Alexandru Vodă la Stoica Vistier, moș Nicoli Măgălie și a Barbului de mai înainte în domnia dintâi și negăsind urma lor ce a lua pentru acele datorii, fost au trimis Alexandru Vodă pe un Antonie Poșconviciagioi cu mare urgie ca să strice și să sfarme mânăstirea Strâmba și mergând acel Antonie postelnic acolo iar călugării de la sfânta mânăstire Tismana împreună cu igumenul Teofil și popa Ioan unchiu ei văzând atâta stricăciune și urgie ce vrea să facă la sfânta mânăstire Strâmba după porunca lui Alexandru Vodă, ei cu tot soborul sfintei mânăstiri Tismana nu s-au îndurat ci s-au sculat cu toții și au chemat pe Antonie postelnic la sfânta mânăstire Tismana de au căzut cu mare rugăciune ca să nu se strice nici să se sfărâme sfânta mânăstire Strâmba și i-au dat bani gata galbeni de aur 250 de au răscumpărat sfânta mânăstire cu acești bani de către Alexandru Vodă ca să le fie lor metoh de moșie la sfânta mînăstire Tismana și au ținut mânăstirea Tismana pe mânăstirea Strâmba metoh după cum o au răscumpărat până în zilele răposatului Leon Vodă…” (Va urma)