Organizarea primelor școli în județul Gorj datează încă din secolul al XIV-lea atunci când la Tismana și-a început activitatea călugarul Nicodim. Acesta a pus bazele unei școli din care se recrutau viitorii prelați și diaci pentru instituții. Un document, datat din 4 noiembrie 1746, atesta activitatea lui Dumitru Dascălul, din Radinești, județul Gorj . La jumătatea secolului al XIX-lea, dascălii gorjeni vor fi implicați în Revoluția pașoptistă. Dezvoltarea învățământului s-a petrecut cu adevărat abia după legea din 1864.
Interesul crescând pentru instruirea și educarea fetelor a dus, în Târgu-Jiu, la întemeierea unei școli particulare. Despre existența acestui pension aflăm din raportul profesorului Școlii Normale, trimis Eforiei Școalelor, la 20 octombrie 1845. Potrivit acestui raport, Simeon Brâncoveanu, Petre și Iosif Popescu împreună cu doamna Keller și cu guvernanta paharnicului Ioan Sâmboteanu au deschis un pension pentru ,,…creșterea și educarea fetelor și învățătura lor’’, joi 11 octombrie 1845. Profesorul întreaba Eforia dacă el are o calitate în legatură cu aceasta școală. Eforia scrie ocârmuirii județului Gorj că nu se,,…cuvenea să aprobe întemeierea acestei școli fără știrea ei’’. Ba chiar mai mult subliniază că profesorul N.A. Craiovescu, de la ,,Scoala Normala’’ v-a cerceta aceste persoane ,,…despre a lor știință și destoinicie, le v-a cere programa de învățăturile ce se predau’’ și o v-a trimite Eforiei.
Povestea școlilor speciale pentru fete
Prin raportul cu nr.245 din 19 octombrie 1845, profesorul N.A Craiovescu dădea Eforiei o seama de amănunte, despre organizatorii Școlii de fete. Despre S. Brâncoveanu menționa că, între timp, a plecat din oraș. Petre Popescu ținea lecții de franceză și germană, acesta i-a prezentat însă 4 atestate și a făcut dovada că a scris versuri în 4 limbi. Despre Iosif Popescu spune că ar fi fost subînvățător într-un pension din Pesta, unde preda limba română. Despre Keller, care se ocupa cu educația fetelor și preda lecții de lucru de mână n-a putut prezenta nici o dovadă a pregătirii sale.
Elevele plăteau câte 20 de galbeni împărătești pe fiecare an. Pâna la data de 19 octombrie, veniseră la școală, 9 eleve, în încheiere profesorul N.A Craiovescu propunea ca această ,,… casă pentru creșterea fetelor trebuie îmbunătățită cât se v-a putea mai mult’’.
În ianuarie 1846 ,,Școala Normală’’ a fost inspectată de către Nicolae Simonide, revizorul școliilor din Țara Românească. În documentul încheiat acesta menționează faptul că, în Târgu-Jiu nu sunt școli private de băieți ci numai un pensionat de fete cu 9 școlărițe.
În anul 1855, în Târgu-Jiu, era înființată o nouă școală destinată instrucției și educației fetelor. Acum, Constantin Săvoiu dăruia un local pentru școală având sprijinul ,,Eforiei Școalelor’’. Aceasta este considerată prima școală de fete din Târgu-Jiu. Principele Brâncoveanu remarcând importanța faptei lui Constantin Săvoiu, trece externatul de fete pe seama Așezămintelor Brâncovenești fapt ce a permis și acceptarea de fete din mediul rural.
Pe lângă Școala de fete, subordonată Așezămintelor Brâncovenești, în Târgu-Jiu mai găsim și o școala care purta numele de Institutul Săvoiu deoarece edificiul ,,…este făcut de domnul Constantin Săvoiu și dat gratis orașului spre a ține […] școla de fete iar nu altceva’’. Principele Brâncoveanu la solicitarea orășenilor, a decis ca Așezămintele Brâncovenești să dea Institutului Săvoiu o subvenție anuală de cca.10 000 lei . Taxa anuală a unei eleve era de 28 de lei. În 1863 erau 25 de eleve.
Învățătura se facea în limba franceză, germană și romană, iar la pian învățau numai ,,… câte eleve doresc pentru care plăteau dupa învoială’’. Întreținerea și îngrijirea este ca în fiecare internat. Personalul institutului era alcătuit din Adela Kaiser, institutor de limbile franceză și germană, Dimitrie Lazarescu institutor de limba română. Într-un raport din 18 august 1863 se arăta că limbile franceză și germană se vor preda prin învățători speciali aleși chiar de nația a cărei limbi vor fi chemări a o preda.
În concluzie, situația învățământului gorjean pâna la legea instrucțiunii din 1864 se încadrează în starea de fapt existentă la nivelul întregii țări si caracterizează învățământul românesc la nivel național. Numărul mic de școli, incapacitatea statului de a finanța noi școli ori situația mai mult decât precară a oamenilor ne arată că în prima jumatate a secolului al XIX-lea învîțământul românesc se afla abia la începuturi. O așezare modernă a învățământului românesc, implicit și a celui gorjean, se va realiza abia după 1864 atunci când s-a impus gratuitatea si obligativitatea învățământului primar.
Marcela Mrejeru
