De curând a văzut lumina tiparului o nouă lucrare semnată Dorina și Gheorghe Nichifor, carte intitulată ”Secvențe din viața cotidiană gorjeană în mărturii ale timpului (1954-1958)”. Apariția editorială este cu atât mai interesantă cu cât se referă la o perioadă delicată din istoria națională. Reproducem în cele ce urmează cuvântul înainte al autorilor încredințat redacției pentru rubrica de istorie locală.
„Începutul perioadei pe care o avem în atenție este dominată de plecarea în 1954 a lui Gheorghiu-Dej din fruntea partidului și implicarea sa directă în actul de guvernare, din postura de șef al executivului. S-a format o conducere operativă din patru membri, Secretariatul, unul dintre ei fiind Nicolae Ceaușescu, care a controlat P. M. R. timp de circa un an, până când Dej a revenit la putere. Armata națională a fost subordonată celei sovietice prin accederea României în Pactul de la Varșovia în 1955. În 1956, Hrușciov a denunțat politica predecesorului său, Stalin, în timp ce liderul de la București i-a transformat pe Ana Pauker, V. Luca și Teohari Georgescu în principalii răspunzători ai exceselor comunismului de la noi și a pretins că epurarea în partid se realizase chiar din timpul lui Stalin, fiind continuată în 1954 prin condamnarea la moarte și executarea lui Pătrășcanu.
În toamna anului 1956, liderii comuniștilor din Polonia au refuzat, în ciuda amenințărilor Moscovei, să instaleze în fruntea partidului o conducere mai obedientă față de sovietici. Peste puțin timp la Budapesta, Partidul Comunist practic s-a descompus, din cauza unei mari revolte populare, lipsită de succes. Evenimentele din cele două țări „surori” au fost motive de inspirație pentru studenții și muncitorii români care au demonstrat în favoarea unor condiții mai bune de trai, drepturi și libertăți democratice și încetarea dominației sovietice. Speriat că etnicii maghiari de la noi ar putea fi contaminați, Gheorghiu-Dej a susținut pregătirile pentru o intervenție sovietică în Ungaria, trupele sovietice devenind foarte active pe granița de vest.
Dacă la noi, revoltele populare au fost sporadice și fragmentate, fiind ușor de controlat, în Ungaria situația a luat o turnură dramatică. Printr-o masivă intervenție militară sovietică, premierul reformator Imre Nagy a fost înlocuit cu Janos Kadar, represiunea ducând la condamnarea prin executare a peste 350 de persoane. „Adăpostit” în România, va reveni la Budapesta, unde este condamnat la moarte prin spânzurare în vara anului 1958.
În țara noastră, cea mai bine organizată mișcare studențească desfășurată în contextul evenimentelor din Ungaria s-a derulat la Timișoara, unde au fost cele mai multe arestări, la care au participat, chiar în calitate de lideri și studenți gorjeni. În Capitală și la Cluj s-a încercat constituirea unor grupuri organizate pentru a intra în legătură cu mișcarea anticomunistă maghiară, dar autoritățile au reacționat rapid.
După evenimentele din Ungaria, politica externă a regimului Gheorghiu-Dej a fost concepută într-un cadru de extremă prudenţă, în interiorul unor limite autoimpuse, cu scopul de a menaja susceptibilităţile Moscovei, pe de o parte, dar şi de a contribui la consolidarea regimului, prin obţinerea retragerii trupelor sovietice şi diminuarea dependenţei de Uniunea Sovietică, mai ales pe plan economic.
Mai exact, cât timp în țara noastră au fost prezente trupele Armatei Roșii și consilieri sovietici în toate instituțiile centrale, prestația politică românească a fost una lipsită de relevanță, obedientă față de Moscova, respectând întocmai linia promovată de autoritățile de partid și de stat de la București. După retragerea lor, începând cu 1958, a urmat o etapă de detașare graduală de linia sovietică, ce a culminat cu Declarația din aprilie 1964. În felul acesta s-au configurat timide și incipiente tentative de delimitare de Moscova prin impulsionarea relațiilor cu state ce nu făceau parte din C. A. E. R., precum Iugoslavia, China, dar și cu țări capitaliste dezvoltate, cum ar fi Franța, Anglia, Olanda, Belgia sau țări în curs de dezvoltare.
Cercetări recente relevă indiferenţa şi obtuzitatea marilor puteri occidentale cu privire la retragerea trupelor sovietice din România, considerată o acţiune minoră, fără un impact deosebit. Pe de altă parte, suntem nevoiți să recunoaștem cu franchețe că „independența” față de U. R. S. S. a fost în primul rând a conducătorilor și nu a țării, modelul sovietic de dezvoltare internă fiind în continuare pus în practică în mod metodic.
Cartea de față continuă planul de idei conturat în volumele precedente, urmărind explorarea vieții cotidiene din Gorj, cu utilizarea unor surse documentare similare: lucrări de specialitate, memorialistică, presă locală și regională, arhive, mărturii orale etc.”
