IMAGINI ÎN CUVINTE Tismana, în tresăriri de suflet

Loading

Foşnesc corolele pădurii în iureşul vântului nepotrivit de răcoros pentru un început de vară îndelung aşteptat. Lăutele codrului stau mai mult retrase în rămurişul viguros împlinit, rareori se întrec în cântecele lor mlădioase, inedite, însufleţind pădurile şi luminişurile cu fascinante simfonii, în inconfundabile concerte care te cuceresc prin farmec şi mister, oprindu-te uneori din drumul tău printre minunile perene şi efemere ale existenţei. Dimineţile lui iunie dezmiardă în fiecare zi valea râului învăluit de legede. Înaintăm în lungul văii, aproape de cursul uşor susurător şi bland al apei, lăsând în urmă coloanele de brazi seculari, tainici şi aprigi sprijinitori de cer albastru, altfel, veghetori vajnici la drumul mare, peste freamăt de timpuri şi împrejurări.

Ascultăm şoapta văii şi urcăm în pas domol pe sub cupola fagilor adânc înrădăcinaţi în pieptul muntelui. De pe platoul mănăstirii, răsăritul se vede iar peste coline, tot limpede, tot curat, clar, plin de lumină şi alintat de boarea dimineţii. Dinspre vârfuri de brazi, năframa orizontului aşterne peste împrejurimi ofranda soarelui prietenos. Jos, la pintenul muntelui, se zăresc fulgurări din valurile răzleţite ale Tismanei, râul zburdalnic şi fantomatic al acestei primăveri neobişnuite, răscolite de ploi nărăvaşe şi nesperate prevestiri de rod prin ţarinile, grădinile şi livezile sătenilor învredniciţi cu munca pământului.

În templul credinţei, sub tăcerea mitică a zidurilor albe şi a turlelor solitare, raiul florilor cu ochii şi petalele armonios deschise în neobişnuitul spectacol al înfloririi dăruieşte privirilor iubitoare de frumuseţi naturale imagini dintre cele mai alese, care coboară apoi în neuitatele amintiri şi-n nebănuite tresăriri de suflet. Aranjamente de flori multicolore, într-o organizare întreprinsă cu iscusinţă şi meşteşug, împodobesc şi înmiresmează vatra seculară a mănăstirii. După ieşirea din scena primăverii florale a lalelelor albe, lalelelor roşii, lalelelor galbene, lalelelor negre, lalelelor inimaginabil de frumoase, alături de  impozanta colecţie de cactuşi şi în preajmă, au înflorit hortensiile, trandafirii, iasomia, într-o fericită simbioză a facerii de frumos şi de bine, într-un univers tainic şi evlavios, spaţiu sacru al binecuvântării prin puterea divină a rugăciunii.

Păşim tăcuţi prin tihna acestor locuri, cu grijă să nu răscolim prea mult istoria. Lumina din candelă şi farmecul florilor veghează mormântul ctitorului Nicodim. Sus, în piatra vârtoasă a muntelui înviorat de frenezia imperiului verde, se mai găsesc frânturi din povestea descinderii călugărului prin aceste locuri. Nu ştim dacă, prin gingăşia lor, florile de liliac ce însufleţesc stâncile austere pot vorbi despre acele vremuri. Ivindu-se din strânsori de cremene, izvoarele şopotesc pe lespezi de munte şi saltă din cascadă în cascadă, pe lângă zidurile mănăstirii, până se prăvălesc în albia râului. Se pare că ele, izvoarele, pot grăi mai mult, de vor fi fost martore la rugăciunile monahului peregrin. Tei şi fagi înalţi înnobilează apoi povârnişul gălăgios dinspre vale. Prin preajmă se simte o dulce tihnă sufletească. Este sălbăticia neumblată aici, totul este demn de admiraţie!

Ascultăm iarăşi şipotul de izvor al Gurniei, firişorul de apă răsărit de sub talpa peşterii legendare. Admirăm ferestrele şi pridvoarele încărcate de flori şi culori, într-o statornică armonie a bunului simţ şi a iubirii de frumos. Coborâm apoi pe sub ramuri de fag şi arţar, pe sub bolta pădurii aflate încă într-o feerică şi genuină expansiune a verdelui primăvăratic. Adăstăm pe vale, dincoace de apa Tismanei, viforoasă şi zvârlită în bulboane înspumate. Respirăm aerul răcoros al văii şi, printre coloane de brazi, zărim Cascada Stârmina – pragul stâncos peste care se prăbuşeşte-n mii de sclipiri apa Gurniei.

Undeva, la margine de drum,  sub streaşina pădurii, ne oprim la Chioşcul lui Coşbuc. Nu se aude deloc foşnetul peniţei pe faţa ternă a hârtiei. Poetul este plecat de foarte multă vreme, poezia a rămas aici, aproape de casa librarului Sfetea, care l-a găzduit cât a stat la Tismana. Revedem casa, uitată şi tăcută-n crugul timpului. Regăsim şi poezia, şi o recitim! Ce fericit ni-i gândul!

Prin apropiere, este tabăra Gura Plaiului, locul care aduna până mai ieri vocile tinere ale elevilor creatori de literatură din şcoala gorjeană, mulţi copii talentaţi care, prin scrierile lor, entuziasmau viaţa de cenaclu şi înzestrau creaţia juvenilă a judeţului. Odată cu ei veniseră să le cânte şi să prezinte obiceiuri populare străvechi din satele aşezate pe aceste plaiuri, fetele din Grupul folcloric “Tisa”, pregătite cu pasiune şi nobleţe de artista Maria Corlan Mischie. Tot aici, ca într-o adevărată agora literară, an de an, şcolile îşi trimiteau în concurs cele mai bune reviste scrise de elevi. Erau două zile de sărbătoare pentru ei. Aleseseră Tismana şi luna mai pentru a-şi face cunoscute scrierile: poezia, proza, reportajul, romanul, piesele de teatru sau simplul jurnal literar.

Aici, sub străluciri de rouă, iarba a crescut voievodal, împlinind poienile şi lăsând sevele să zburde prin tulpini fragede spre creştet de flori şi miresme. Aici, amintirea poetului stă pe buzele fiecărui călător care se respectă pe sine şi poezia. Tismănenii sunt mândri că, în ultimul secol al mileniului doi, George Coşbuc a ales aceste locuri pentru a-şi petrece câţiva ani din viaţă şi pentru a scrie o parte din opera sa literară. Aici, unde versul poetului răsună altfel, înălţându-se încet-încet peste glasul izvoarelor şi-n umbrirea codrului.

Aici, unde zăvoiul cu arini se deschide intangibil pentru a face loc apelor, luminii şi paradisului verde. Unde stânjeneii albaştri îşi apleacă uşor urechile spre firul de rouă iar tufele de lămâiţă împodobesc gardurile caselor cu inflorescenţe albe şi parfumuri îmbietoare. Unde slacâmul înfloreşte şi se scutură în horirea nuntitoare a albinelor culegătoare, stăruind să încarce fagurii cu cea mai gustoasă miere a anului. Aici, vântul scăpat de pe culmi se rostogoleşte calm prin valuri de ierburi, alergând din poiană în poiană, până urcă iarăşi în templul cu fagi. Aici, cu fiecare primăvară,Tismana îşi pune flori la ureche şi scoate în pridvor de munte toată frumuseţea lor ancestrală!