Ne aflăm deja în miez de august, ultima lună a unei veri neobişnuit de capricioasă. Cu zile de cuptor prea încins, anotimpul ne pune încă la mare încercare puterea de adaptare la un climat extrem de bulversat, incomod şi apăsător, sufocant uneori. Vara aceasta a fost cea mai călduroasă vară din istoria omenirii, peste măsură de încinsă şi hărţuită de furtuni violente care, pe alocuri, au lăsat în urmă lacrimi şi durere.
Protejat de lanţul carpatic, Gorjul şi-a văzut liniştit de treburi; oamenii trăind în rosturile vieţii de zi cu zi, fără griji şi teamă de intemperii. Cu puţine excepţii, apele au stat cuminţi în matca lor, lăsând gospodarii să lucreze în tihnă câmpul şi grădinile. În unele localităţi, sătenii au trecut cu bine momentele în care furtunile şi viiturile şi-au făcut de cap, provocând mici pagube şi supărări neaşteptate de nimeni.
În livezi, prunii şi-au împlinit rodul, zâmbind cu inimi albastre, strălucitoare, privirilor pline de curiozitate. Poamele sunt coapte. În pivniţe, fructele fermentează-n putini de stejar. Cazanul a fost zidit şi a trecut deja toate încercările. Sătenii cred că vor obţine ţuică bună, a fost căldură mare şi prunele-s dulci şi zemoase. Porumbul a crescut şi el, înalt, până la streaşină. Dezveliţi de pănuşi, ştiuleţii cad pe rând la fiert în căldare sau la copt pe jarul de la cazan. Sunt daţi apoi de pomană, după tradiţia şi rânduiala locurilor, ca dar din ofranda lui august, de cei care au lucrat ogorul şi se mănâncă fragezi, călduţi, aromaţi şi gustoşi, alături de un păhărel de ţuică nouă.
La noi, drumurile lui august duc spre Tismana, la Sfânta Mănăstire, unde se prăznuieşte sărbătoarea creştină Adormirea Maicii Domnului, mutarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu lângă Fiul Său. Despre această adormire, cărţile Sfintei noastre Predanii vorbesc astfel: „Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru să ia pe Maica Sa lângă sine, atunci cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască prin mijlocirea îngerului mutarea sa cea de pe pământ.”
Maica Domnului a adormit la 15 august. În acestă zi, jalea şi durerea au fost aşa de adânci şi grele încât şi pomii cu poamele cele mai frumoase şi mai alese s-au adunat la un loc formând un pom mare, care s-a pus înaintea mulţimii ce o petrecea pe Maica Domului la mormânt. De atunci, în foarte multe aşezări, se obişnuieşte ca la procesiunea de înmormântare, înaintea celui decedat, să se poarte un pom încărcat cu tot felul de rodiri din livadă. Amărăciunea şi întristarea au fost aşa de apăsătoare încât şi frunzele arborilor s-au îngălbenit de atâta mâhnire şi tânguire.
Din această zi, salcâmii încep a-şi prinde în plete primii bănuţi de aur şi începe a le şuiera prin ramuri fiorul rece al toamnei. De prin păduri se adună flori de leac pentru descântece, să fie de folos omului până nu le bate prima brumă a toamnei. După aceea, degeaba se mai încearcă strângerea plantelor de leac, florile-şi pierd puterea tămăduirii. În această parte de vară, se culege năvalnicul, o buruiană care creşte prin poienile înlăstărite şi umbroase, prin unghere ştiute doar de babele preocupate de descântece de dragoste. Ele dădeau domnişoarelor planta, să o strecoare în sân şi să o poarte, pentru că se credea în putinţa ei de a face să năvălească peţitorii din toate părţile spre casa cu fete de măritat.
Femeile merg la biserică şi împart de pomană primii struguri pentru sufletul celor plecaţi în lumea veşnică. La fel se întâmplă cu fagurii de miere şi poamele coapte. Cămările verzi ale nucilor se usucă şi plesnesc, iar fructele încep să cadă. Bărbaţii deprinşi a se căţăra în rămurişul dezinvolt al acestor arbori seculari şi-au pregătit păleţele de alun, să-nceapă scuturatul. Copiii încă mai scot cu brişca sâmburi dulci şi crocanţi din ascunzişurile nucii protectoare.
Sfânta Maria Mare deschide calea spre sărbătorile de prefacere a timpului. Prin satele din Dobriţa, Runcu, Peştişani, Tismana şi Valea Motrului, localnicii întreţin practica legării viilor pentru „apărarea de păsările cerului”. Această magie a legatului viilor se întâmpla în noaptea de Sfânta Maria Mare, când doi paznici după ce ocoleau viile pe de o parte şi de cealaltă, se duceau în cimitirul satului, fără a vorbi unul cu altul, luau ţărână de pe un mormânt şi o presărau la marginea viilor.
La coliba sau conacul ridicate în capătul proprietăţilor erau aşteptaţi de un vrăjitor. Împreună săvârşeau aici prin cuvinte magice ritualul legatului viei. Din această pricină, graurii nu mai dădeau iama în buciumii cu struguri. Locul fiind închis de vrajă, îi înturna spre alte zări, ocolind via înrodită.
De Sfânta Maria Mare, vara trece spre toamnă. De pe cositură se ridică cele din urmă căpiţe de fân. Se împlineşte şopronul cu nutreţ pentru iarnă şi se acoperă clăile cu fân. Otava se înrourează sub acoperământul nopţii, este ultimul val de otavă a anului. Dimineţile încep să reîncarce pieptul cu aer rece, curat şi înviorător. Pe potecile pierdute în vămile depărtărilor se aud brumărind pe drumurile bătute de nevoi şi gânduri trăsurile toamnei.
