IMAGINI ÎN CUVINTE Iarna, de Bunavestire!

 215 total views

            Vrusese echinocţiul să ne arate că nu-i de tăgadă, primăvara este acasă. Dar, la numai trei zile de la-nvoirea egală a zilei cu noaptea, nărăvaşă, iarna s-a întors peste grădină şi florile deschise copilăreşte în raza soarelui. S-au aplecat acum, zgribulite, sub poveri de omăt umed şi greu, florile de piersic, de cais, de zarzăr şi alte petale înmiresmate prin care albinele începuseră a culege cu voioşie nectarul binecuvântat al înfloririi. După zile călduroase şi însorite, ca în zori de de vară, iată,   s-a pripăşit peste noi iarna. Iarna, în sufletul blând al primăverii abia revenite în viaţa noastră! Surprinzător, câtă nepotrivire cu dorinţele şi planurile gospodarilor!

Divină şi bine orânduită în puterile ei, uşor nepăsătoare faţă de molima care zguduie acum viaţa omenirii, natura începuse să-şi intre în rosturi. Surâde-n ochi de zăpadă zambila albastră, deşi pare niţel stingheră. Susură întruna Motrul printre valuri de deal şi stâncării răzleţe. Murmurul râului poartă cu sine lacrimi din trupul zăpezilor topite până mai alaltăieri pe feţele însorite ale munţilor. Nefiresc, dinspre Cloşani coboară în zbor de fulgi mărunţi iarna!

Berzele s-au întors prin lunci şi zăvoaie, zboară în stoluri spre mlaştinile văii, se rotesc adeseori peste satul reîntors  la  treburile anotimpului, caută orizontul şi zboară lin apoi, netulburate, spre cuiburile agăţate la porţi de uliţă, pe stâlpii înalţi de la drum sau înţesate cu meşteşug iscusit peste vârfuri de pluţi zvelte. Ajunse pe cuib, mulşumite, îşi întorc capul peste penajul nins, deschid larg aripile alb-negre şi umplu cu cântecul lor împrejurimile, aşezând totuşi cu smerenie desprimăvărarea în inimile şi în ocupaţiile oamenilor.

Vecinul a întors brazda şi a semănat ogorul dintre ape. Mai deunăzi, cei mai mulţi dintre săteni urcaseră spre coline să înnoiască gardurile viilor. Au întors apoi glia peste glezna aracului, după ce au tăiat corzile şi-au slobozit calea viei spre rod. Căpuşele nu şi-au deschis încă ochiul spre lumină, trecând astfel de iufa valului de frig şi ninsoare. Aşteaptă să plece de pe vale cohorta buimacă a iernii şi ultimul fior de vânt rece, rătăcitor prin sat.

             Turmele de oi împânziseră Câmpia Padeşului, era tot mai vioi jocul mieilor! Credeau că s-au dus şi zăpezile lor, de aceea zbenghiul li se părea aşa de ingenuu, plin de naturaleţe. Nu se arătau înfriguraţi deloc, zburdau şi săreau tot mai ţanţoşi sub mângâieri de căldură şi soare! Ciobanii sunt parcă mai puţini în acest nou început de anotimp. Se pare că meşteşugul lor e ocolit de tineri şi îi nemulţumeşte tare mult această stare. Aşteaptă şi ei un sprijin de la cineva, dar acesta întârzie să se arate. Privesc adânc spre obârşii şi nu-şi pierd cumpătul.

Nu se opreşte aici şiragul anilor şi istoria îndeletnicirii lor milenare, găsesc ei cale bună şi pentru moştenire. Ştiu că ocupaţia lor are viitor. Şi la Polovragi. Şi la Novaci. Şi la Baia-de-Fier. Şi la Stăneşti. Apoi, la Runcu, la Tismana, la Padeş şi prin alte sate aşezate în tihnă ancestrală sub geană limpede de brad şi fag, la brâu de munte şi-n şopot de izvor. Pentru că, sunt aici Carpaţii Gorjului, raiul care ocroteşte şi păstrează această străveche îndeletnicire.

             Au început a se obişnui iarăşi păsările cu spaţiul rămuros al pădurilor. Nu au explodat încă mugurii de fag, nici cei de stejar. Soarele nu a apucat să adoarmă pe crengile sure ale codrului, că acestea s-au încărcat cu zăpezile iernii răzvrătitoare. E în lungă aşteptare spectacolul înfrunzirii. Şi oamenii aşteaptă! Va fi sărbătoarea de Blagoveştenii. De Bunavestire, ei vor aduce peşte între bucatele de pe masă.Pentru că, în această zi, se mănâncă peşte, să fim uşori şi sprinteni tot anul, precum peştele.

Mulţi dintre noi au aşteptat să reasculte cucul. Este Ziua Cucului. De Blagoveştenii, cântecul lui revine peste creştetul sur al pădurii. Dar, în această primăvară, sunt semne că el va întârzia câteva zile, pădurea este albită şi încărcată de zăpada care a căzut pe neaşteptate. Ştim cu toţi, cucul zboară solitar din crâng în crâng, căutându-şi locul cel mai potrivit pentru a-şi face auzit glasul inegalabil şi suveran peste cântătoarele din concertul primăverii. Ecoul şi răsunetul cântecului său vor încărca de spectacol satul, când peste tot se va aşterne imperiul verde al frunzelor şi florilor din păduri şi livezi.

            De Bunavestire, se obişnuieşte ca oile să iasă la păşunat, dar de această dată ele vor aştepta în ţarcuri, cu nutreţ din ce-a mai rămas. Mulţi săteni ar fi vrut ca botişorul lor umed să se afunde în iarba înaltă şi bine întremată, dar nu a fost să fie aşa! Iarna s-a înciudat şi a pus sub talpă colţul ierbii. De aceea se spune că vara nu va fi mănoasă, cu nu a călcat piciorul oii prin nămeţi de iarbă verde. Unii speră că, în această zi, ceaţa se va ridica înainte de răsăritul soarelui, să fie primăvară timpurie!Că va fi o zi frumoasă şi călduroasă, cu mult soare. Cum, se crede, că va fi şi de Paşte. Dar că va ninge şi va fi iarnă adevărată, la asta nimeni nu s-a gândit!

            Sălciile de pe prundul Motrului şi-au deschis frunzele una câte una. Perdele de verde mătăsos se prind de fruntea zăvoiului, peste văl alb de iarnă nestăvită. Ce minunăţie! Valea începe să se deschidă spre lumină şi încântare. Va ieşi în curând soarele şi va încălzi valea. Resemnată, zăpada se va topi şi se va curge în şiroaie spre vadurile râului repede. Să facă loc primăverii şi să intre în sufletul şi în treburile sătenilor. Ca o luminare de gând, ca o primenire de viaţă!