Doamne, cui să îi mulţumesc pentru talent? Divinităţii, părinţilor, miracolului de a fi fost născut sau celorlalţi antecesori – bunici, străbunici, stră-străbunici, lor, celor dinaintea sosirii mele în această lume? Îmi este greu să îmi răspund, dar am credinţa mea şi sunt fericit pentru minunata înzestrare, de oriunde ar fi venit ea. Important este că am avut această şansă şi am fost ajutat să cultiv nepreţuitul dar, prin stăruinţa celor de lângă mine, apoi, prin propriile-mi eforturi.
Dorinţa de afirmare, susţinerea familiei, intervenţia şcolii şi nu în ultimul rând statornica mea perseverenţă în a-mi dezvolta orientările şi aptitudinile în domeniul creaţiei prin cuvântul scris mi-au adus de-a lungul timpului multe bucurii şi satisfacţii, talentul de a scrie frumos fiindu-mi de multe ori poarta deschisă a împlinirii personale şi profesionale.
Descoperindu-mi uşurinţa de a comunica prin vibraţia multiplă a cuvântului, a textului scris, profesorii mi-au fost mereu sprijin de nădejde şi m-au încurajat cu fiecare clipă, cu fiecare prilej. Purtându-le recunoştinţă şi fiindu-le mereu pe aproape, părinţii i-au ascultat, le-au respectat sfaturile, au fost binevoitori cu mine şi mi-au dat aripi, m-au încurajat întotdeauna, văzând că sunt pasionat şi dedicat lecturii, creaţiei literare, scrierii.
Nu aveam prin ţinutul meu rustic de sub munţii aceia frumoşi, ce veghează cu semeţie Valea Motrului, un club al copiilor, cu un cerc literar, dar am intrat în sufletul profesorului de limba şi literatura română de la şcoala din sat, care mi-a susţinut zborul printr-o permanentă îndrumare şi astfel, în ultimul an al gimnaziului, am ajuns să public în cotidianul judeţean primul meu articol şi, spre mijlocul lunii iunie, să fiu admis, după promovarea unor probe de aptitudini şi a unui examen de admitere, într-un liceu vocaţional, cu profil pedagogic, din capitala judeţului natal. Şi acolo, am continuat să fiu acelaşi elev dezinvolt, entuziasmat şi preocupat de a scrie, de a scormoni realitatea pentru a descoperi diverse experienţe de viaţă, înnobilându-mi condeiul cu noi idei, cu plasmuiri ale firii mele iscoditoare, pline de mirare, de întrebări şi căi inovative.
Trece timpul şi aveam să devin un licean serios şi sârguincios, deosebit de atent cu studiul disciplinelor şcolare. Din acest moment, îmi intensific activitatea de colaborator al ziarelor vremii şi al radioului regional. Încep să pătrund din ce în ce mai bine tainele publicisticii, străbat şantierele ţării şi mă întâlnesc cu diverşi lucrători şi specialişti, explorez domeniul jurnalismului şi mă bucur chiar şi de cele dintâi recompense financiare, sunt motivat de aprecierile şi recunoaşterea venite din partea ziariştilor profesionişti ai vremii, frecventez cenaclul literar din şcoală şi mă implic în realizarea unei reviste a liceului, pe care noi, cenacliştii şi profesorul coordonator, am denumit-o „Rămurele”.
Înţeleg că tot ceea ce fac îmi place, am încredere în mine, aplic ce am învăţat şi reuşesc de foarte multe ori. Mulţumirile datorate acestei frumoase pasiuni, întemeiate şi întărite constant numai prin activităţi în afara orelor de curs mi-au fost un nepreţuit suport afectiv-volitiv şi în actul învăţării, ca elev, al formării şi afirmării în carieră, ulterior. Încă de pe băncile şcolii, mi-am dat seama cât de mult contează pentru viitorul meu educaţia extraşcolară în care am fost implicat, fără a frecventa o instiuţie specializată în acest domeniu.
Mai târziu, în plină activitate la catedră, am promovat şi am susţinut proiecte şi programe de educaţie extracurriculară şi extraşcolară, fiind preocupat cu prioritate de realizarea unei simbioze între cele două tipuri de educaţie, formală şi nonformală, ambele având importanţa cuvenită în pregătirea şi integrarea elevului în spaţiul civic de la noi, în tumultul unei vieţi sociale responsabile, proactive. Concomitent, pe parcursul anilor, îmi capacitez resursele şi încerc să pătrund adânc în viaţa presei locale, regionale şi naţionale, coordonez reviste ale profesorilor şi elevilor, iniţiez elevii în jurnalism prin creaţia de presă, insistând pe dezvoltarea laturii civice a personalităţii lor.
Punctele-apogeu ale traseului meu educaţional şi profesional se regăsesc în perioadele în care am reuşit să gestionez strategii de educaţie extraşcolară la nivelul Judeţului Gorj, pe multiple domenii ale activităţilor educative cu elevii în unităţi de învăţământ formal, dar, cu deosebire, mai mult şi mai insistent, în cele de învăţământ nonformal, palat şi cluburi ale copiilor şi elevilor. Prin specificul lor, instituţiile de învăţământ nonformal dispun de personalul de specialitate abilitat să proiecteze şi să desfăşoare activităţi cu un preponderent trend creativ şi practic-aplicativ, dispunând de condiţii şi mijloace de lucru care permit afirmarea liberă, în toată complexitatea, a personalităţii elevului.
La palat şi cluburi se înscriu în primul rând elevi cu înclinaţii şi talent pe un anume domeniu al cunoaşterii şi dezvoltării umane, dar şi elevi care nu sunt dăruiţi cu talent, care vor să înveţe mai mult şi să dobândească unele calităţi, priceperi, deprinderi şi abilităţii, pe care nu ar reuşi să le dobândească şi să le consolideze prin orarul unei şcoli obişnuite, formale, pentru că, după cum bine ştim, aceasta are ca obiectiv atingerea acelor competenţe şi cunoştinţe subsumate unei programe stricte, dinainte stabilite, de nivel general. Altfel, educaţia nonformală facilitează accesul la performanţă prin programe de formare coroborate cu nivelul de dezvoltare individuală a elevului, cu latura aptitudinal-vocaţională a persoanei lui, fiind flexibilă în privinţa criteriilor şi nivelurilor de abordare.
Spre exemplu, la cercurile din Palatul Copiilor Târgu-Jiu şi Cluburile Elevilor din Gorj, sunt înscrişi peste patru mii de elevi din învăţământul formal al judeţului. Ei preferă şi doresc să obţină un plus de educaţie concretizată în cunoştinţe, competenţe, abilităţi, automatisme (ştiinţifice, artistice, sportive şi morale) sau vor să îşi dezvolte talentul şi să culeagă apoi laurii propriilor împliniri în domenii precum: matematica aplicată, informatica, robotica, dansul modern, gimnastica aerobică, gimnastica ritmică, orientarea turistică, etnologia, protecţia mediului, electronica, oratorie/karate, arte plastice, pictură pe şevalet, pictură pe sticlă, creaţie literară, educaţie civică şi jurnalism, teatru, cultură şi civilizaţie românească, cultură şi civilizaţie franceză, cultură şi civilizaţie engleză, muzică uşoară, muzică folk, muzică populară, instrumente muzicale (taraf), carturi, creaţie confecţii, meşteşuguri populare etc.
Ei optează pentru unul sau mai multe dintre aceste cercuri în funcţie de înclinaţiile sau aptitudinile de care dispun, de talentul lor.
În afara educaţiei extraşcolare, aceste domenii nu ar fi putut fi aprofundate de elevi întrucât nu ar fi existat nici specialiştii care să îi îndrume şi nici contextul favorabil unor astfel de activităţi extracurriculare. Mai mult decât atât, la nivelul fiecărui cerc, există posibilitatea iniţierii unor proiecte de concurs la nivel local, judeţean, regional, naţional şi internaţional, care să înlesnească înscrierea şi participarea elevilor la competiţii, prilej de verificare şi apreciere a aptitudinilor şi performanţelor fiecăruia, individual sau în echipă.
Îmi aduc aminte când unul din profesorii mei de limba română, depistându-mă a fi un copil talentat după evaluarea posibilităţilor mele creative în plan publicistic, mă sfătuia să merg la un cerc literar la Palat sau să îmi găsesc un mentor într-o redacţie de ziar. Aşa a fost până la urmă. M-am apropiat foarte mult şi am devenit discipol al eruditului profesor-ziarist George Manoniu, din redacţia cotidianului „Gazeta Gorjului” din Târgu-Jiu, „Gorjeanul” de azi. În preajma Magistrului, am învăţat lucruri inedite de la unul din cei mai recunoscuţi ziarişti gorjeni ai momentului. A fost o adevărată şi unică „şcoală de gazetărie şi educaţie civică”, o „şcoală” care mi-a adus mare folos pentru viaţă şi pe care nu pot să o uit vreodată. Aici am câştigat foarte multă experienţă, care mi-a fost deosebit de utilă apoi în colaborarea cu mai multe redacţii din judeţ şi din ţară.
După revoluţia din 1989, odată cu „eliberarea” libertăţii de exprimare, am ajuns să lucrez eu însumi în redacţii de presă scrisă şi chiar în conducerea colegiilor redacţionale ale unor publicaţii. Şi, iată-mă, acum, la Palat, în universul creator al copiilor dăruiţi cu talent şi al celor preocupaţi de propriul viitor, lucrând chiar la revista lor – „Lumina din cuvânt”, pe care o realizăm în cadrul cercului pe care îl coordonez – Cercul de Educaţie Civică (Jurnalism şi Comunicare). Este o revistă şcolară, cu un conţinut dedicat activităţilor din palate şi cluburi, care găzduieşte în paginile ei creaţii ale elevilor şi articole ale profesorilor, imagini, proiecte şi experienţe relevante din viaţa instituţiei noastre.
Recent, în urma unor discuţii profesionale despre importanţa educaţiei nonformale în dezvoltarea talentului şi a spiritului creator la elevi şi formarea acestora ca personalităţi puternice şi capabile de succes, cu unul dintre colegii mei profesori din Palat, la capătul unui şir de argumente în favoarea subiectului analizat, acesta îmi reamintea că, întâiul şi, până la momentul scrierii acestor rânduri, ultimul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, înainte de a ajunge să zboare în spaţiul cosmic, şi-a îmbunătăţit primele cunoştinţele în domeniul astronauticii tot la un cerc al Palatului, care, pe atunci, în anii comunismului, se numea „Casa Pionierilor” .
Aşa a fost! Avea dreptate distinsul profesor. Ceea ce mă face să îl cred şi să afirm şi eu, cu convingerea de care dispun, că Palatele şi Cluburile Copiilor şi Elevilor sunt acele spaţii sacre ale educaţiei nonformale, cu largă şi binefăcătoare deschidere spre cultivarea talentelor în diverse domenii ale cunoaşterii umane, sunt şi vor rămâne pentru mult timp spaţii ale afirmării spiritului inovativ şi ale lansării spre viaţa socială a marilor personalităţi care dispun de plusul de moralitate şi de valoare necesare pentru a lucra în beneficiul ţării şi al românilor.
