Dispărut complet datorită mineritului, satul Găleșoaia trăiește în prezent prin patrimoniul salvat la Sibiu dar și prin vechea biserică a localității care a rămas să dăinuie la marginea exploatării miniere, supraviețuire care tine mai mult de miracol decât de strategie. Cum vom vedea în acest episod, Biserica Găleșoaia are peste două secole de existență atestată documentar și o tadiție cel puțin dublă ca perioadă. Nu vom mai putea niciodată reconstitui în totalitate așezarea deoarece pe lângă casele satului și oamenii care le-au locuit, au dispărut pădurile, dealurile și lutul din care se făcea celebra ceramică care asigura supraviețuirea economică a zonei.
Locuitorii satului Găleșoaia sunt plecați la acesr moment în ”patru zări”, în alte localități din Gorj, în diverse localități din țară dar și în străinătate. Așa a vrut soarta dar și autoritățile comuniste. Reținem deja faptul că unii dintre oamenii implicați direct în evoluția mineritului gorjean, exemplu Mihail Pasere, considera la anii bătrâneții și înțelepciunii totul ca o ”zadarnică trudă”. Nu știm dacă a fost bine, cercetătorii zonei ar putea să ne spună, să dispară atâtea sate sub asaltul excavatoarelor. Poate că lucrurile se puteau face și altfel iar acolo unde se muta satul, comunitatea să fi rămas compactă.
Dr. Ovidiu Baron, de la Muzeul ”ASTRA”din Sibiu, cel care a cercetat cu o echipă ultimele zile ale acestei localități, remarca faptul ”că acea comunitate a fost dezbinată, mai întâi prin interdicţia de a mai face noi construcţii, ulterior prin popularizarea intenţiei de realizare a carierei miniere şi, în sfârşit, prin negocieri directe în privinţa vânzării terenurilor din zonă. Primele semne ale acestei evoluţii au apărut, după spusele unora dintre foştii locuitori ai satului, în urmă cu mai bine de jumătate de secol …”(dr. Ovidiu Marian Baron, Muzee și comunități. Satul Găleșoaia).
Doar amintirile..
Găleșoaia înseamnă în prezent doar amintirea unui sat pierdut sub rotoarele excavatoarelor, în locul căruia se deschide acum un crater mare şi negru din care se extrage cărbune.Sute de familii din Găleşoaia au fost nevoite să lase în urmă tot ce realizaseră o viaţă, plecând care pe unde au putut sau unde au primit teren. Meșterul olar Dumitru Coneru este ultimul locuitor strămutat din Găleșoaia în 2010. Ajuns la 80 de ani, acum cetățean al comunei Bălești, Dumitru Coneru a rămas cu amintirea satului pierdut și a oamenilor pe care i-a cunoscut.
Povestea satului gorjean Găleşoaia este doar o filă în drama localităţilor gorjene, ca să ne raportăm la zona nucleu, care au fost rase de pe faţa pământului, rămânând doar undeva în amintirea celor care, cândva, îşi clădiseră un rost şi o viaţă acolo. Pe locul în care sute de oameni se născuseră, iubiseră şi unii dintre ei şi muriseră nu se mai găseşte acum decât un peisaj dezolant, grămezi de cărbune şi utilaje de fier sau, mai nou, un ținut cu aspect selenar pentru că mineritul nu își îndeplinește obligațiile de a reda circuitului pământul reabilitat. Vă dați seama că în asemenea condiții, nimic nu trădează existenţa de odinioară a satului înfloritor care era Găleşoaia. Singură, doar biserica încă mai străjuieşte la marginea bazinului de exploatare, ca o mărturie că totul nu a fost aievea.
Biserica de la marginea carierei
Satul Găleșoaia intră în istorie la mijlocul secolului al XVI-lea, într-un document din vremea respectivă se vorbește de confirmarea stăpânirii Tudorei Crăciun și fiului său asupra moșiei ce o avea aici moștenire de la tatăl său.
Satul de olari Găleșoaia a dispărut în totalitate din cauza lucrărilor miniere dar nu și cimitirul și biserica. Din 2010, când s-a terminat strămutarea ultimului locuitor, cimitirul și biserica au rămas să amintească o comunitate și un sat emblematic pentru Gorj. Din păcate, din ce în ce mai puțin dacă ne luăm ca reper faptul că puținii foști locuitori fac apel periodic, inclusiv pe rețelele de socializare, să curețe biserica și cimitirul de vegetația crescută.
Lăcașul de cult amintit, de care se mai îngrijesc sporadic unii dintre foștii locuitori, are astăzi un alt amplasament decât în vechime. Mai sunt încă foști locuitori care speră ca satul să renască la un moment dat chiar în jurl bisericii și cimitirului.
Biserica din Găleșoaia care se încăpățânează să reziste timpului și vremurilor are o vechime de peste două secole și jumătate. Dacă inițial locația era la „gura satului” , pe malul stâng, acum se regăsește pe malul drept, în zona ”La Păiuș”. Vorbim de o biserică de lemn, pe temelie de piatră, care a fost reconstruită în 1896 și i s-a adăugat un pridvor. Biserica din Găleșoaia, o construcție mică, se afla inițial pe o colină dar lucrările miniere au transformat-o într-o vale, locul unde poate fi regăsită și în prezent.A fost renovată în anii din urmă dar enoriașii nu se mai pot întoarce decât ocazional. Vizitatorului îi atrage atenția un portret al regelui Carol I, o pictură veche care încă se mai păstrează în condiții bune.
Cercetătorii de la Muzeul ”Astra” Sibiu, cei care au salvat părți importante din istoria satului Găleșoaia, au surprins- din mărturiile localnicilor-un tablou important al trecutului zonei. Astfel, biserica reprezenta-ca în mai toate comunitățile din nordul Olteniei- un loc de întâlnire, cu prilejul celor mai importante sărbători religioase de peste an, devenite sărbători ale comunității. Pe un platou din apropiere se organizau mese festive, târguri(nedei) și petreceri cu lăutari, la care participau și oamenii din satele vecine. Pentru că inițial fusese aleasă ca hram o zi friguroasă, sătenii au stabilit o nouă sărbătoare într-o altă perioadă, mai caldă, a anului. ”Hramul Bisericii a fost Sfântul Vasile cel Mare, dar atunci era frig și oameni s-au gândit la încă o sărbătoare: Duminica Tomii. De Hram, fiecare gospodărie ieșea cu căruța la câmp, în jurul bisericii(Câmpul Mare). Se așezau la masă, pe iarbă, prieteni, rude, apropiați. Mâncarea era adusă în vase de lut. Se serveau sarmale, piftii, ciorbă de curcan, carne de miel, turtă, mălai, cozonac și se beau vin și țuică bună de Găleșoaia. Veneau grupuri de lăutari (…) și se întreceau în cântece și hore tradiționale. Se dansau sârba și hora de mână , specifice Gorjului. Biserica a fost mutată odată cu satul, probabil la inițiativa unor bătrâni, și s-a reconstruit în locul în care este acum. S-au găsit în timpul lucrărilor miniere pietre de la temelia ei, își amintește țăranul Gheorghe Pecingină.”
Același localnic își amintește că lângă biserică a fost găsit un monument funerar mai puțin obișnuit, sculptat în piatră, despre care se spune că ar fi fost realizat de Constantin Brâncuși.
Cei care au norocul să găsească locașul de cult deschis, se întâmplă foarte rar și la sărbători religioase, vor găsi în interior, la intrare, portretul regelui Carol I.
Sperăm să aprofundăm trecutul acestui ținut și marea drama a satului gorjean care a sfârșit sub roțile excavatoarelor. Așa cum ați putut vedea și în această serie de articole, putem vorbi de o tragedie contemporană despre care autoritățile continua să nu vorbească.
- Ovidiu Baron, Olga Popa, Adrian Scheianu, Găleșoaia: lumea veche vs. Lumea nouă: excurs expozițional, Editura Astra Museum, Sibiu, 2009
- dr. Ovidiu Marian Baron, Muzee și comunități. Satul Găleșoaia, în CIBINIUM, nr. 19, an 2009-2010
- Mihail Pasere, Zădarnică trudă Rovinari-Bălăcești-Schela-Baia de Fier, Editura Centrului Județean al Creației Populare Gorj, Tg-Jiu, 2004
- Roxana Deca, Olăritul traditional românesc pe teritoriul Olteniei. Perspectivă istorică, in ”OLTENIA-STUDII ȘI COMUNICĂRI ETNOGRAFIE, IX, 1999 file:///C:/Users/User/Downloads/09-Oltenia-studii-si-comunicari-etnografie-IX-1999_064.pdf
