Iată, a revenit printre oameni primăvara! Olteţul se zbuciumă înspumat peste praguri de stâncă şi călătoreşte spre soare-răsare în şuvoaie limpezi, strălucitoare. Şi peste valurile dealurilor din Polovragi, Alimpeşti şi Baia-de-Fier a nins din nou, dar a nins cu flori de primăvară! Au înflorit mai întâi corcoduşii. Apoi piersicii, pe unde au mai rămas şi ei, au pictat în frez ici-colo verdele crud al livezilor. S-a prins apoi în marea horă a înfloririi mulţimea cireşilor risipiţi pe văi, pe dealuri, prin ograda satelor, peste tot plaiul înverzit, pentru a urca până-n prispa munţilor cununa florilor albe, înmiresmate de parfumul miraculos al primăverii. Se pregătesc să intre în spectacolul celest al florilor din livezi, merii, perii, gutuii, tot ce-i dăruit a împodobi cu viaţă ramul şi are puterea de a aşeza rodul în respirări de stamine şi polen. Se aude deja prin rămurişul coroanelor albe, zor şi zbor de harnice albine, în graba solemnă a polenizării. Zumzetul lor cald şi îndârjit ţine departe frigul şi pornirile brumelor trufaşe. Oamenii merg la râu şi slobod ramuri verzi în vad, să rămână florile în ram şi belşugul în cămară.
Pe genunchi de deal, dinspre vadul Olteţului, se înalţă cântece de ape. Satele coborâte în liniştea ancestrală a primăverii se lasă la vale, de-a lungul malurilor, aproape de lumina râului ocrotitor de viaţă şi vis, şi-n învăluiri de livezi cu pomi în floare, cu fluturi şi adieri de petale, în miresme purificatoare şi-n înveliri adânci, tămăduitoare, din descântecul anotimpului. S-a îndesit covorul ierbii, sărută cerul albastru firul de un verde fraged şi urcă tot mai sus spre fruntea pajiştilor. S-au rotunjit prin orizontul verde bănuţii galbeni de păpădie, corolele albe de margarete, tătăiaşă, roman şi ochiul-boului, deschizând porţi spre raiul florilor din fâneţele verii.
Sub ochii ei albaştri de zână, Narcisa şi-a prins la ureche un buchet de flori de cireş. Şi-a adunat în obrăjiorii rotunji, de fecioară neprihănită a satului, toată roşeaţa cireşelor verii, fructe răsfăţate de bunici prin pometul din văile şi colinele Alimpeştilor, pentru bucuria şi poftele inocente ale nepoţilor. Admir chipul ales al fetiţei de păstori şi desluşesc în privirea ei tot viitorul satului. Sunt cuprins de mirajul împlinirii, când văd că viaţa străbate anii şi-n porţile satului se vor afla mereu oameni, bucuroşi să le deschidă oricând pentru oaspeţii de pretutindeni.
Am zărit în grinda casei, plângând spre ţarină, o rămurea de salcie înfrunzită. Privesc spre pădurile din culmi de deal. Ceva se petrece acolo. Tăcuţi, mugurii-şi deschid cetăţile, se ivesc frunzişoarele, frunzele, lăstarii, pleacă prin codru valul înfrunzirii, verdele cuprinde pădurea, se împlineşte încet şi sigur frunzişul verde, tânăr şi pur. Din zi în zi, cântecul cucului este tot mai înalt şi răsunător. Încep să se prezinte toate lăutele iar cântecul lor va umple de freamăt pădurile, potecile, poienile. Concertele din scena necuprinsă a naturii vor primeni iarăşi gândurile şi vor înflori speranţele oamenilor.
De mâine, salcia din grindă va tresări cu lacrimi de rouă, veghind rânduiala binelui şi împlinirii în credinţă şi cuminţenie. Ea simbolizează cinstirea sătenilor pentru sărbătoarea Floriilor. Rămurele poartă pecetea vegetaţiei reînviate de primăvară. În gând de codru, în amvonul bisericii, în curăţenia şi orânduiala gospodăriei, în oglinda casei şi în credinţa oamenilor, salcia este venerată în ultima duminică dinaintea răstignirii Mântuitorului. Pentru că, la acele vremuri alese, Fecioara Maria a vrut să treacă un râu. O salcie i-a sărit în ajutor, s-a aplecat peste ape, să poată trece Fecioara râul. Răsplătind-o pentru fapta sa, Maica Domnului a binecuvântat-o să nu ajungă niciodată în măruntaiele pământului, prefigurându-se-n cărbune. I-a hărăzit în dar de viaţă să fie mereu aplecată peste vaduri şi peste ape, să fie sfântă de Florii.
Şi aici, la Alimpeşti, precum se obişnuieşte de veacuri prin toate satele Olteniei, rămurelele de salcie sunt sfinţite şi-s aduse apoi acasă. Toţi membrii familiei se ating cu ele. Şi vitele sunt atinse de unduirea lor protectoare. Sunt puse la icoană sau în grindă, să fie ocrotită gospodăria de rele, ori să tămăduiască la îmbolnăviri pe toţi ai casei. De înghiţi mâţişorii din aceste rămurele scapi de durerile de stomac, iar de-ţi petreci peste brâu aceste crenguţe mlădioase, vei găsi alinare la durerile de spate! Ramuri sfinţite sunt puse în grădini şi livezi, să le ferească de stihii, iar grindina să cadă numai în loc pietros.
Sătenii din Negomir leagă două-trei nuiele la vie, să întoarne grindina în pustiu, fără pricini de pagubă. Cei din Racoviţa o aşezau în tarlaua de cânepă, să se polimească rod bogat. La Padeş, la ieşirea de la biserică după slujba de Florii, oamenii adună mănunchi de salcie din zăvoaie, deoarece se crede că în această zi salcia este sfinţită oriunde ar fi, cum este cu apa la Bobotează. Femeile din Broşteni căutau ramurile de salcie fără crăci, le potriveau în coarnele vacilor şi la găleata de muls, să nu le fie luat prin vrăji sporul laptelui.
Se spune că urzicile culese şi uscate în ziua de Florii pot fi folosite la ceaiuri pentru mai multe boli. Se ştie că în această zi se mărită urzicile şi nu mai sunt bune de mâncat. Prin mai multe sate din Gorj se zice că nu este bine să te speli pe cap pentru că îţi înfloreşte părul. Tot în această zi, se plantează flori în locurile de veci şi se dă peşte de pomană celor plecaţi în lumea fără dor! La Crasna, Săuleşti, Logreşti, Bengeşti şi Stăneşti, gorjenii se întâlnesc şi petrec la hramuri, bâlciuri şi nedei. I-am admirat şi eu pe cei din Bengeşti. Le-am povestit că Narcisa, o fetiţă frumoasă din Alimpeşti, s-a bucurat tare mult când a aflat că la Paşti va fi cald şi soare, cum a fost la Florii. Aşa îi spusese bunica şi a crezut-o! Să fim optimişti şi noi! Va fi sărbătoare mare, cu lumină şi credinţă, cu flori multe în fereastra anotimpului.
