Mai alaltăieri a fost echinocţiul de primăvară, când ziua şi-a dat mâna cu noaptea, împărţind în mod egal timpul. De la aceeaşi dată, noaptea s-a dovedit îngăduitoare cu ziua, permiţându-i acesteia să-şi sporească strălucirea în lumină până spre solstiţiul verii, când va începe din nou să scadă. În mersul rânduielilor se vede că anotimpul retrezirii naturii la viaţă se străduieşte să-şi intre în rosturi.
Printre văluriri de dealuri molcome, Motrul murmură în răsunet larg de vale. Şopotul râului poartă cu sine lacrimi din hlamida zăpezilor care încă mai albesc munţii, dar sunt mângâiate de soarele tot mai cald şi încep a se topi. Dinspre Cloşani nu mai coboară-n vals de fulgi iarna! Berzele s-au întors prin lunci şi zăvoaie, zboară acum în stoluri spre mlaştinile văii şi se rotesc adeseori peste satul reîntors la treburile primăverii. Caută apoi orizontul şi planează lin spre cuiburile căţărate pe la porţi de uliţă, pe stâlpii înalţi ai reţelei electrice sau înspre vârfuri de pluţi.
Le admiri cum îşi întorc capul spre soare, spre cerul albastru, şi dăruiesc cu cântecul lor împrejurimile, coborând încet şi tainic desprimăvărarea în sufletul şi în ocupaţiile oamenilor. Sătenii, care mai sunt în viaţă şi în putere, urcă pe coline şi lucrează de zor la înnoirea gardurilor de la viile înfiinţate pe culmi şi-n gulere de plai. Răstoarnă apoi glia peste glezna aracului, după ce au tăiat corzile şi-au slobozit calea viei spre rod. Căpuşele nu şi-au deschis încă ochiul mugurilor spre lumină. Aşteaptă să plece de pe vale ultimul fior de vânt rece.
Au împânzit câmpia turmele de oi, e tot mai vioi jocul mieilor! S-au dus şi zăpezile lor. Nu par deloc zgribuliţi, sunt tot mai ţanţoşi, sub adieri de căldură şi soare! Ciobanii sunt parcă mai puţini în acest nou început de anotimp al primăverii. Se pare că meşteşugul lor e ocolit de tineri şi îi nemulţumeşte tare mult această stare. Aşteaptă şi ei un sprijin de la cineva, dar acesta întârzie să se arate. Privesc adânc spre obârşii şi nu-şi pierd cumpătul. Ţin la treburile lor şi le fac cu pricepere şi osteneală uneori, în lipsa oricărui ajutor.
Nu se opreşte aici şiragul anilor, găsesc ei cale bună şi pentru moştenire. Ştiu că îndeletnicirea lor are viitor. Şi la Polovragi. Şi la Novaci. Şi la Baia-de-Fier. Şi la Stăneşti. Apoi, la Runcu, la Tismana, la Padeş şi prin alte sate aşezate în smerenie sub geană limpede de brad şi fag, la brâu de munte şi-n susur de izvoare. Pentru că, sunt aici Carpaţii Gorjului, raiul care ocroteşte şi păstrează această milenară îndeletnicire a românilor.
Pe 25 martie, credincioşii ortodocşi sărbătoresc Buna Vestire sau Blagoveştenia. Se spune că în această zi, Arhanghelul Gavriil îi dă de veste Fecioarei Maria că îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Potrivit tradiţiei populare, Buna Vestire este sărbătoarea care vine în întâmpinarea rândunelelor şi a celui dintâi cântec al cucului. De aceea, acestei zile i se mai spune şi Ziua Cucului.
Cântecul cucului va ferici lumea până la Sânziene sau la Sânpetru. Sătenii spun că, din acest moment, pasărea frumos cântătoare se va îneca cu boabe de orz sau cu cireşe şi va înceta să mai cânte. Cucul se va transforma în uliu şi va rămâne aşa până în anul următor, de Buna Vestire, când îi va reveni din nou glasul. Prin anumite locuri, oamenii socotesc de câte ori a cântat cucul pentru a afla câţi ani vor mai trăi.
Fetele de măritat şi flăcăii de însurat obişnuiesc să întrebe cucul când se vor căsători: ”Cucule, voinicule/Câţi ani îmi vei da/Până m-oi însura(mărita)?” Dacă, după această rugăminte, se întâmpla să cânte cucul, mai rămânea de aşteptat un an până la cununie. Dacă nu se auzea cântecul cucului, în acel an urma căsătoria!” Totodată, acea ramură a copacului pe care cântase cucul în ziua de Blagoveştenie era tăiată şi aşezată în scăldătoarea fetelor, cu speranţa că feciorii nu le vor ocoli.
Prin unele sate, se stropeşte rădăcina pomilor cu ţuică, iar la rădăcina viei se toarnă vin, pentru a fi spor în poame şi struguri. Alţii afumă sau tămâie pomii fructiferi pentru a îndepărta insectele dăunătoare. De Buna Vestire se poate ara, dar nu se seamănă, pentru ca păsările să nu mănânce boabele din brazdă. Gospodinele nu păstrează ouăle făcute de găini în această zi, pentru că nu le pun sub cloşcă, deoarece nu vor ieşi pui sănătoşi.
Se zice că cearta în ziua de Buna Vestire nu îţi va aduce linişte, vei fi în ceartă tot anul!
În alte zone, se aprinde foc în curte, chiar în faţa uşii de la casă. În jurul focului se rânduiesc vase cu apă, sare şi pâine, care sunt date apoi de pomană vecinilor. În unele sate, pâinea şi sarea se pun pe prag pentru a avea îngerii ce mânca. În seara zilei de Blagoveştenie, unii săteni strâng vechiturile şi lucrurile netrebuincioase din case şi le dau foc. Acest ritual este cunoscut ca fiind „Noaptea focurilor”, focurile urmând să ardă până în miez de noapte sau până spre dimineaţă.
De Buna Vestire, vor ieşi oile la păşunat şi vor însufleţi întreaga zi luncile şi zăvoaiele cu zbierătul mieilor şi behăitul lor. Mulţi păstori şi-au dorit ca botişorul umed al oilor să se afunde în iarba înaltă şi împământenită bine în câmp, dar nu a fost să fie aşa! Iarna s-a înciudat şi a ţinut sub omăt colţul ierbii. De aceea se spune că vara nu va fi mănoasă, că nu a călcat piciorul oii prin nămeţi de iarbă verde. Unii speră ca, în această zi, ceaţa să se ridice înainte de răsăritul soarelui, să fie primăvară timpurie! Că va fi o zi frumoasă şi călduroasă, cu mult soare. Cum, se crede, că va fi şi de Paşte.
Au început a se veseli şi păsările prin rămurişul pădurilor. Nu au explodat încă mugurii pe crăci de fag. Nici soarele nu a odihnit prea mult pe crengile sure ale codrului. E într-o lungă aşteptare spectacolul înfrunzirii. Şi gorjenii se pregătesc să întâmpine după tradiţie sărbătoarea de Blagoveştenie. Cu siguranţă, ei vor aduce peşte între bucatele de pe masă deoarece, în această zi, oamenii mănâncă peşte, să fie uşori şi sprinteni tot anul, precum peştele în unda râului.
Multora le-a fost dor să reasculte cucul. De Blagoveştenie, cântecul cucului revine peste creştetul solitar şi sur al pădurii. El zboară toată ziua din crâng în crâng, căutându-şi locul cel mai potrivit pentru a-şi face auzit glasul inegalabil şi suveran peste cântătoarele din concertul primăverii. Cântecul său inconfundabil şi răsunetul acestuia peste genele orizontului vor încărca de spectacol satul, când peste tot se va aşterne imperiul verde al frunzelor şi florilor din păduri şi livezi.
Sălciile de pe prundul Motrului şi-au redeschis deja frunzele. Un voal de verde mătăsos se prinde de fruntea zăvoiului. Ce minunăţie! Valea începe să se arate lumii plină de lumină şi încântare. Sunt semne bune că intră primăvara în sat!
