Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » IMAGINI ÎN CUVINTE Tablou de iarnă în februarie

IMAGINI ÎN CUVINTE Tablou de iarnă în februarie

Submitted by on 15 February 2019articol citit de 697 ori | No Comment

 

S-a întâmplat ca, spre sfârşitul anului optsprezece din mileniul trei, iarna să părăsească povestirile şi amintirile bunilor şi străbunilor noştri şi să se întoarcă în sat cu toată măreţia ei proverbială. A nins spectaculos şi straşnic pe la mijlocul lui decembrie, de s-au cocoşat dealurile şi pometul de-atâta omăt. Zac troienele şi azi, în miez de februarie, prin ascunzişuri de păduri neumblate şi povârnişuri ascunse de soare. A nins cum obişnuiau iernile să ningă pe uliţa copilăriei noastre. Dar noi am uitat de farmecul lor strămoşesc fiind prea acaparaţi de provocările insidioase ale unui cotidian buimac, într-o ţară nespus de frumoasă dar mereu încercată de diletantismul cârmuitorilor nevrednici să-i înnobileze viitorul. Cred că ar fi bine să mai învăţăm câte ceva pentru a întâmpina iernile aşa cum sunt ele cu adevărat, să străbatem laolaltă anotimpul alb, cu fastul şi nevoile lui, cu zăpezi şi troiene înalte, cu ger sălbatic şi gheţuş, până-n zori de primăvară.

S-a slobozit mai întâi spre noi gerul aspru, scăpat din meridianele polare ale planetei, au venit apoi norii blânzi şi grei de-au încărcat cu ninsoare pământul. Sfântul Trifon a găsit pomii, viile şi dealurile noastre împodobite cu povara zăpezii.În rosturile credinţei şi-n binefăcătoarea stăruială, oamenii satelor au invocat prin rugăciune binecuvântarea zeilor întru primenirea rodului. Prima zi a lui februarie a readus datina creştină şi în alte aşezări patriarhale din peisajul deluros al Gorjului. Au îngheţat bocnă râurile, cu firul de apă şi luciul lacurilor, cu tot. Zăpezile îndestulătoare au acoperit oglinda de gheaţă transformând lacurile în câmpuri albe care se pierd în brâul pădurior ce coboară din deal până-n malurile tăcute ale Jiului.

Au înţepenit în strânsorile gerurilor aprige şi braţele stăvilarelor din baraje. Mai jos, în chingile betoanelor, turbinele răsfiră-n ciuturi de oţel viforul apei din val de Jiu lăsat spre adâncuri de lac. La Vădeni sau Târgu-Jiu, murmurul firav al hidrocentralelor pare tot mai surd. Jiul, ascuns privirilor de expansiunea imperiului alb, îşi înfăşoară vlăguit unda în susur de turbină şi se întoarce apoi în străluciri de lumină peste digurile albe ale oraşului. Gerul sălbăticit de viscol sugrumă trupul râului şi-i taie respiraţia, luându-i câte ceva din vraja undei cristaline. Vârtejuri de ninsoare vânturată s-au rotit în şuier de viscol înceţoşând vederea spre Insuliţă.

Pe canalul încremenit sub gheaţă abia se zăreau făpturile câtorva pescari împătimiţi de captura la copcă. S-au retras în ascunziş de păpuriş şi-n ierburile uscate lişiţele pripăşite-ntre ape. Şi lebedele s-au ferit de sloiuri adăpostindu-se sub geana barajului din Vădeni. Altele s-au oprit la Turcineşti, în vegetaţia înaltă de la coada lacului. Rareori mai ieşeau din pădurea de papură uscată şi înotau cu eleganţă pe luciul lacului căutându-şi hrana.

A doua zi din Făurar, s-a făcut niţică lumină,  soarele reuşind să strălucească peste cerul îngheţat. Preţ de câteva ore a lăsat ursului privilegiul de a-şi vedea umbra şi a se reîntoarce în bârlog pentru o perioadă de şase săptămâni, cât va mai dura iarna.

Pe acest ger năprasnic, l-am văzut pe Antonin, pădurarul din Racoţi, cum a sărit în ajutorul cailor săi viguroşi. Ei sunt marea bogăţie a casei. Le-a împănat grajdul cu paie în culcuş uscat şi cald. A scos din mâinile Eufrosinei cele mai groase scoarţe de lână şi i-a învelit peste trup ca pe nişte copii înfăşaţi, să nu le mai intre gerul în oase, să-i aibă sănătoşi la bătătură, că ei scapă gospodăria la greu. Bătrânului îi place să spună că i-a acoperit cu grija unui stăpân preocupat de averea lui. E tare mândru să-i vadă în siguranţă şi să-i asculte cum fornăie în ieslele pline ochi cu nutreţ.

Gerul a sorbit toată spuma apelor. Râul a rămas fără glas, nu poţi să desluşeşti prin aerul tăios nicio şoaptă de val, măcar un susur timid, un ropot de cascadă, nimic din freamătul undelor sclipitoare. Vălul Tismanei  risipit printre munţii de bolovani adunaţi în mijloc de albie a fost învins de îngheţ şi transformat pe îndelete într-un munte alb peste care s-a aşezat apoi valuri-valuri zăpada umedă şi grea. Stratul gros, înălţat cu mult peste o jumătate de metru, l-a pus la treabă pe Gheorghiţă al lui Nistor din Sohodol.

Pentru a ajunge la adăposturile animalelor din curte, să poată fi liber în propria ogradă, feciorul de sohodolean a avut mult de lucru cu zăpada în această iarnă. S-a aplecat bine pe lopată şi a început a deschide cărări adânci prin omăt, spre porţi şi locuri cu mare folos pentru casă. L-a întrebat pe Taica Nichita, bunicul său, dacă îşi mai aminteşte să mai fi trecut prin astfel de iarnă. Bătrânul îşi ridică pălăria pleoştită de pe ochi şi-i spuse că aşa sunt iernile obişnuite, dar oamenii de azi le-au uitat iar unii nu s-au întâlnit deloc cu ele. O iarnă năprasnică a fost acum o jumătate de secol, când au urcat nămeţii până la fereastră. Gheorghiţă a înălţat un munte de zăpadă în mijlocul ogrăzii şi zice că va scăpa de el la primăvară. Este un motiv de bucurie pentru ţâncii lui, că vor face un alunecuş la gura sobei.

Pe sub valuri de păduri răscolite de viscol, prin coborâri de dealuri, pe lăsători  şi curmături, prin adâncimi de văi, peste umeri de culmi şi vârfuri domoale, prin lărgiri de chei stâncoase şi depresiuni, aşezările oamenilor răsucesc fuioare de fum spre bolta cerului cenuşiu, stabilind în tabloul îngheţat al orizontului simbolul statorniciei lor pe aceste locuri. Sunt satele lor, pline de viaţă şi destine în zile de iarnă autentică.

A nins neîncetat prin aceste ţinuturi. A nins în toată puterea anotimpului, ca în iernile de altădată. Troienele sunt încă pe uliţe. Copiii ies la săniuş şi umplu împrejurimile cu glasurile lor pline de veselie. E voioşie şi sărbătoare pe derdeluşul satului străjuit de ulucile îngropate în nămeţi. Bucuria şi jocurile copiilor revigorează universul legendar al vieţii tihnite de la ţară. Ninge încă peste sat, ard focurile în sobe! Iarna este încă acasă. Până ce lacrima ei curată va zâmbi în lăstarul primăverii!

 

Comments are closed.