Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Imagini în cuvinte: Pleacă toamna din Tismana!

Imagini în cuvinte: Pleacă toamna din Tismana!

Submitted by on 25 November 2016articol citit de 844 ori | No Comment

 

Tezaurul a fost păstrat, în perioada 1944–1947, la peștera de lângă Mânăstirea Tismana

A încremenit în promoroacă peisajul. Pădurile şi-au învelit creştetul cu broboade de chiciură. În liniştea munţilor intri acum ca într-un templu al singurătăţii. Rareori, din tăcerea mitică, răzbate glasul vreunei vieţuitoare aflate în sălbăticie. Glasuri reci, nelămurite, de păsări deznădăjduite tremură în necuprinsul înfrigurat. Dincolo de adâncul codrilor seculari, prin repeguşuri cristaline, se aud susurând apele Tismanei, ocolind bolovanii îmbrăcaţi în hainele frunzişului veşted. Râul pare ostenit, nu mai are vâltorile şi vuietul său de altădată. Constructori cu vocaţie de întemeietori au trecut pe-aici, au scos din proiecte tehnologii miraculoase şi-au înturnat şuvoiul apelor viforoase prin tunele săpate în miezul de cremene al muntelui, spre turbinele din adâncuri, convertind vălul argintiu în energie şi străluciri de lumină peste vale, peste sate şi oraşe, peste ţară, în bunuri ale civilizaţiei şi prosperităţii oamenilor.

Pe sub margini de codru îngândurat şi pierdut în nori nemărginiţi de ceaţă deasă, foşnind în somnul frunzişului resemnat pe cărări, trec turmele întoarse dinspre sălaşele şi stânele din Şarba, Frumosu, Păltinei, Merişor şi Sliva, dinspre alte drumuri ale transhumanţei răsfirate prin văioagele ce brăzdează latura de apus a Munţilor Vâlcan. Ciobanii spun că munţii au îndurat într-o măsură mai mică năravurile secetei trufaşe, înscăunate prin aceste ţinuturi încă de la începutul verii. Îngrijorător este că mioarele sunt mereu mai puţine în brâu de pajişti şi în ţarcurile satelor. Veteranii munţilor pleacă în scapăt de poveste, în legende şi în amurguri de viaţă, în locul lor feciorii nu au tragere de inimă să ducă peste vremuri, cu hotărâre şi iscusinţă, rânduiala şi fascinaţia meşteşugului. Nu li se cere de nimeni niciun tain pentru aceasta. Tainele oieritului sunt pentru ei încă de nepătruns, obrocul pentru brânză le este la îndemână oricând. Munţii îi aşteaptă, oieritul se învaţă, cu silinţă şi încredere, de la buni şi străbuni, fermele nu sunt greu de rostuit!

Peisajul este la fel de generos şi în acest sfârşit de toamnă. Pădurile şi-au deschis ferestrele, numai ceaţa înmărmurită peste privelişti nu lasă ochiul să pătrundă mai mult în cetatea lor. Se pot vedea din nou izvoarele scânteietoare prăvălindu-se peste praguri de stâncării sure, despletindu-şi şuviţele argintii în tăişuri de piatră rece şi înecându-şi gândurile în horbota valurilor de sub talpa muntelui. Nu par a fi în putere ca altădată! Rar  s-au văzut şi s-au găsit pe buturile umede şi sure ale fagilor chite de bureţi fragezi şi frumoşi în această toamnă. Norii au uitat să mai treacă peste păduri, să mângâie cu aripi de ploaie scoarţa arborilor şi să-i înzestreze cu fructul acestor bunătăţi atât de căutate şi prezente cu pitorescul şi delicateţea lor, în obiceiurile şi în mesele tradiţionale din viaţa satelor situate în preajma Tismanei. Seceta a sărăcit chiar şi rodul castanilor din Pocruia şi Ieroni, miezul castanelor nu a mai fost aşa de bogat ca în alte toamne.

Dintre vârfuri de păduri, schitul Cioclovina se arată alb şi tăcut, străjuit de coloanele fagilor zvelţi şi agăţat parcă de marginea cerului. La baza lăcaşului zidit pe creştet de munte, liniştea legendară a văii este protejată de culmile domoale, care închid depărtările ca într-o cetate. Pădurile urcă pantele, când blânde, când abrupte, păstrându-şi încă în ramuri chite răzleţe de frunze arţăgoase într-un joc al culorilor arămii care devine mirific şi fantomatic pe alocuri. Spre vârf de costişă se-aude vaierul vântului scăpat de pe golurile alpine şi intrat ca o nălucă în bezna ceţei de pe vale.

Toamna aşteaptă să părăsească Tismana. Jos, printre colţuri de stâncă resemnată, vlăguit de huietul hidrocentralei, râul şuşoteşte în valuri înspumate şi timide. Nu mai zărim umbra păstrăvului săgetând vălul bulboanelor. Sus, pe sub pereţii prăpăstioşi ai muntelui, zidurile mănăstirii păstrează în pagini de hrisov legendele trecutului. Sub efemere tresăriri şi mirări, Stârmina îşi vântură iarăşi şuviţele argintii în fereastra fagilor singuratici şi-n privirea călătorului surprins de neaşteptata revenire a şuvoiului în cascada rămasă cândva fără cântec de val şi fără strălucirea izvorului.

Tismana, satul-oraş, se lasă uşor spre lunca ascunsă în zarea de ceaţă a lunii noiembrie. Prin risipiri de grădini tremură cireşii. Nu mai ard aşa de frumos în deschiderile largi şi fabuloase ale toamnei, iar frunzele lor se răresc mereu în zbor de vânt peste poteci şi poiene părăsite de cântec. Bulgării de aur din ramurile gutuilor au fost aşezaţi în ferestrele caselor. Nu au mai întârziat pe la porţi sau în răsăriri de ulucă  să lumineze calea toamnei printre caii hoinari din Costeni şi Celei. Prin lunca Orlei, ciopoarele de oi îşi hoinăresc paşii prin sufletul florilor de brumă. La gura sobei, serile sunt tot mai lungi şi pline de poveste. Raluca aşteaptă să ningă iar în tihna bătăturii. Îşi doreşte zăpadă multă, înaltă şi curată!

 

 

Comments are closed.