Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » IMAGINI ÎN CUVINTE Noiembrie la Cloșani

IMAGINI ÎN CUVINTE Noiembrie la Cloșani

Submitted by on 13 November 2018articol citit de 518 ori | No Comment

Se tot petrece noiembrie prin grinduri şi codri, foşnind pe poteci şi-n şuier de vânt, prin ramuri adastă să-şi vânture frunze, una câte una, mereu mai puţine, pe ram şi pe prund. Nu s-a gătit încă de drum toamna! Mai are ceva de lucru în viaţa oamenilor, în adânc de peisaj şi-n freamăt de râu. Apoi, încearcă uşor trecerea tăcută pe un răboj de timp, luându-şi cu sine cuferele cu amintiri. Şi pleacă departe de tot, lăsând brumele şi viscolul să zgâlţâie de frig pădurile, munţii, izvoarele, satele, cărările.
E încă noiembrie şi-i soare pe gruiuri. Ne-ntoarcem la Apa Neagră, pe lunci şi pe văi, aproape de mestecenii din Cornul Pietrei încununat de podoaba frunzelor galbene. Par nişte perdele aprinse ce învelesc în căldura culorii lor liziera pădurii de fag din coastă, vălurită de vânt şi părăsită de roş-arămiul din coroanele fagilor zvelţi. Urcăm pe malul Motrului prin satele statornicite pe fir de vale, la brâu de deal şi veghe de munte. Prin Padeş, Văieni, Călugăreni, Orzeşti, Motru Sec şi Cloşani, până sub pleoapa pădurilor triste, însingurate şi reci.
Munţii Vâlcanului îşi coboară valurile de păduri şi pereţii prăpăstioşi în maluri de râu însetat. Râul susură fără vlagă sub cuşmele pădurilor şi steiurilor austere. Spre apus, orizontul este conturat de culmile domoale, mai puţin zimţate ale munţilor Piatra Cloşani, care se arată depărtărilor ca două pălării cuminţi uitate de mii de ani aici, între vârfuri de Carpaţi şi vuiet de ape. Sub cerul albastru al toamnei, coama acestor munţi se aseamănă cu spinarea unui dromader obosit de timp care, îngenuncheat de drumul deşertului preistoric, s-a oprit să veşnicească aproape de cântecele Motrului.
Aici, în preajma frumuseţilor de poveste ale satului Cloşani, cu locuri încărcate de freamătul istoriei, cu fapte păstrate-n foşnet de hrisov şi-n şoaptă de legendă. Găseşti mărturii care amintesc de Tudor Vladimirescu, cu întâmplări din vremea vătăşiei plaiului, la fruntarii de imperiu, pe la anul 1820. Mai de vale, în Câmpia Padeşului, întâlneşti meterezele şi monumentul unde, în ianuarie 1821, Domnul Tudor citea Proclamaţia către ţară. Amintirea Slugerului dăinuie în lecturi de carte, dar şi în blazonul morilor înşirate până odinioară pe cursul viforos al ierugilor din sat. Localnicii povestesc cu mândrie despre fapte petrecute în vremea lui Tudor din Vladimir şi cred că aceşti munţi sunt ca o heraldică a acestor locuri ce te conduc spre plaiurile munţilor.
De vrei să pătrunzi în altarul lor, este bine să-ţi potriveşti anotimpul şi să alegi cu multă chibzuinţă calea urcuşului spre vârfuri, de unde să scrutezi albastrul zărilor. Poţi să încerci căţărându-te pe cărăruia de pe costişă, printre uluci şi piatră sură până-n şaua din Măgură. Mintenaş te vezi deasupra satului. Dacă mergi pe Motrişor, ajungi la Izvorăle şi de acolo, pe panta mai domoală a versanţilor, mereu mai sus, spre vârfuri. Semeţia şi chipul ales al acestor munţi pot fi admirate de la mare depărtare, în dimineţile limpezi când răsăritul se revarsă plin de soare peste Depresiunea Padeşului. De pe plai de Parâng, din Cerbul, din dealurile Cărbuneştilor, ori din Bujorăscu, pe oglinda zării, ţi se arată priveliştea munţilor Piatra Cloşani. Pălăria lor se aşază peste zarişte şi atrage privirea trecătorului prin înfăţişărea inedită din peisaj.
Sosit aici, drumeţul pătrunde într-un areal geografic plin de mistere şi unicităţi de rezervaţie. Pe cărărui cu izvoare, bătătorind poteci labirintice umblate doar de oile şi caprele sătenilor, de paşii sălbăticiunilor, de vânătorii aventuraţi după urşi şi ciute, te vei agăţa încet-încet de stânca muntelui bogat în floră rară şi-n atâtea alte minuni ale naturii. Întâlneşti aici arbuşti protejaţi ca mojdreanul, alunul turcesc, ierburi tămăduitoare precum scumpia, ţintaurul, aglicea.
Poţi să explorezi aceste meleaguri tot anul, mai puţin peste iarnă, dar în modul cel mai fericit la îngemănarea lunilor mai şi iunie, ori august cu septembrie. În aceste perioade poţi culege din generozitatea naturii adevăratele ei comori. Eşti pe drumul sălaşelor, acele conace la care se-ntorc ţăranii primăvară de primăvară, să-şi rânduiască rosturile ţarinii. Treci mai întâi pe lângă conacul lui Toi din Motru Sec, cel mai cunoscut vărnicer din zonă. Urmezi conacele lui Cojocaru, Ivaşcu, Spăimuş şi Sandu, pe Valea Izvorăle, în sus, până la desişul arboretului din Preluci şi de acolo, prin pădurice, până în rariştea cu brazi şi pin din faţa golului alpin.
Vei trăi clipe de rară încântare în mirajul acestor munţi. Păşeşti printre flori de piatră, lapiezuri şi galerii ciudate, flori felurite, multe dintre ele ocrotite de lege, te strecori peste ogaşe repezi, peste brâne, praguri şi săritori lucrate de apă în duritatea pietrei. Străbaţi locuri prin care cu milioane de ani în urmă, valurile aprige ale Mării Tethys şlefuiau secundă de secundă şisturile şi calcarele jurasice, să lase împrejurimilor văi spectaculoase, doline, uvale, avene, ponoare, sohodoale şi peşteri.
În pântecele de calcare ale versantului estic vei întâlni Peştera Cloşani, una dintre cele mai frumoase din România. Dar muntele îşi are fascinaţia lui. Privirea îţi este aţintită spre creastă. Treci de ultimele pâlcuri de brazi, peste câteva tufişuri de jnepeni scunzi, asaltezi pieptiş panta şănţuită de şiroiri să te înstăpâneşti pe prima ridicătură de piatră a muntelui-pălărie. Eşti pe Piatra Mare, la 1 421 metri altitudine. La o singură pâlpâire de rază, spre apus, se arată o altă ridicătură. Este vârful Piatra Mică. Are numai 1 163 metri peste creştetul mării!
Ochii dornici de întâlniri mirabile şi imagini inedite caută în vastitatea panoramei repere şi frumuseţi noi. Vârfurile cu ţinută policromă, cu îmbinări armonioase între culorile sure ale stâncilor, verdele şi maroniul ierburilor, cu albastrul azurului, veghează ca nişte turnuri singuratice deschiderea peisajului. Sub ele coboară pereţii stâncoşi, hăurile şi genunile, prăpăstiile şi ruperile hilare de stânci, peste care doar vulturii, ulii şi şoimii găsesc loc prietenos. Jos, la o aruncătură de lance, se ramifică văile răsunătoare ale Tărnicioarei, Dobrotei, Merişorului, Gorganului, Caprei, Ogaşului Fântânii. Peste valuri de păduri şi vârfuri priporoase, se deschide panorama Munţilor Godeanu cu vârful Gugu. Mai spre sud, Munţii Oslea, având în faţă peste vale vârful de legendă Piatra Iorgovanului. Mai aproape sunt Munţii Cernei, Munţii Mehedinţiului cu Piatra lui Stan, identificaţi prin silueta abrupturilor calcaroase. Se văd ca pe hartă toţi munţii, presăraţi cu staule, averi şi sălaşe întemeiate prin luminişurile şi poienile dintre întinderile codrilor şi linia şerpuită a văilor.
Spre nord, la pintenul lor, se distinge ochiul de lumină al lacului de la Valea Mare. În zilele senine, aici se îmbăiază soarele când trece spre chindie. La răsărit se întinde Valea Motrului, ca un fir argintiu răsucit în treacăt de peisaj. Salba de sate coboară irezistibil odată cu vadul râului spre lumea cea mare, lăsând lângă munte toată faima şi rarităţile Plaiului Cloşanilor. În ecranul limpede al depărtărilor largi de noiembrie se zăresc siluete din cetatea municipiului Târgu-Jiu.
Undeva, spre borul pălăriei, se aud ecouri din cântecele Motrului. Suntem pe linia imaginară a Paralelei de 45 de grade latitudine nordică. Jos, pe vale, satul se pregăteşte de iernat. La Cloşani, pădurea cade pe case. În sobe arde focul. În sufletul copilei se urzeşte o frumoasă poveste de viaţă. Adriana îşi scrie gândurile. Să lăsăm liberă înnobilarea cuvântului!

Leave a comment!

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at.