E decembrie și ninge frumos peste țară. Trăim clipe încărcate cu simțăminte revelatoare, nemaiîntâlnite. Sărbătorim un secol de la împlinirea unui vis epocal în milenara istorie a românilor – Unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat al României. Pentru ca gândurile despre acest unic eveniment istoric să-mi fie bine așezate în propria conștiință și în iubirea de patrie, curate și cinstite cum sunt, dați-mi voie să încep aceste rânduri evocatorare prin a aminti câteva din cuvintele memorabile rostite cu acel prilej de Iuliu Maniu, principal organizator al Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, alături de alți mari iubitori de neam și țară – Gheorghe Pop de Băsești și Ștefan Cicio-Pop, reprezentanți de frunte ai intelectualității transilvănene aflați în conducerea Partidului Național Român din Ungaria și Transilvania.
Doctor în drept al Universității din Viena și personalitate de primă mărime a Consiliului Național al Românilor din Transilvania, Iuliu Maniu avea să spună în discursul său răsunător rostit la Adunarea Națională constituită în Alba Iulia, în Mica Romă a Românilor:
“Vrednicia neamurilor, prin urmare și a noastră, se judecă după temeinicia hotărârilor ce le iau, după măsura de înălțare sufletească cu care se alătură la aceste hotărâri și după stăruința, cu care se silesc a înfăptui hotărârile luate. Veșnicia noastră o vom dovedi.(…) Istoria ne-a învățat să credem în adevărul cuvintelor, că n-ai să aștepți nimic dela împărați străini, nici dela fiii altor neamuri. Bine poți să aștepți singur numai de la propriile tale puteri. Dovedindu-ni-se acest adevăr peste orice îndoială, datoria noastră nu poate fi alta, decât să cercetăm, cu cea mai mare grijă, unde găsim întreaga forță proprie, care ne poate menține în viitor și ne poate garanta mărirea și gloria Neamului pentru totdeauna. (…)
Noi, Românii din Transilvania, Banat și Ungaria, suntem în drept și avem datoria să pretindem această unire, pentru că aici a fost leagănul românismului. Nu se poate, ca o crudă barbarie să ne forțeze, ca însăși Vatra Neamului românesc, leagănul aspirațiilor românești, să fie despărțit de trupul întregei națiuni deja unite! Noi nu ne putem închipui viața mai departe fără a fi împreună cu întreg neamul românesc și mai bine voim moartea, decât o viață de sclav umilit, despărțit de frații săi. (…)
Din aceste considerații rog Onorata Adunare Națională să primească proiectul nostru de rezoluție, pentru a întemeia pentru vecie România unită și mare și a înstăpâni pentru totdeauna o adevărată democrație și deplină dreptate socială!”
Cuvintele memorabile ale ilustrului patriot român vorbesc despre sentimentele adânci, profunde, ale unui spirit românesc îndârjit și condus de o conștiință solidă a apartenenței la un neam și la o țară, pentru care a luptat și s-a jertfit.
Pe 2 decembrie 1918, Iuliu Maniu a fost ales în funcția de ministru-prezident al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție echivalentă cu aceea de guvernator, îndeplinind, totodată, și funcția de ministru de interne. Apoi devine președinte al Partidului Național Țărănesc iar între anii 1928 și 1933 ocupă de trei ori funcția de prim-ministru al Guvernului României.
Luptător neînfricat pentru drepturile istorice ale românilor și realizarea Marii Uniri, prigonit și arestat de regimul comunist, Iuliu Maniu se stinge din viață la 5 februarie 1953 în lagărul de la Sighetul Marmației iar trupul său este aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, aflat la marginea orașului Sighet.
Maniu mulțumise Antantei, alianța militară față de care s-a alăturat armata română în anul 1916, în primul război mondial, luptând eroic până la sfârșitul războiului și jertfindu-și sute de mii de ostași pentru a dezrobi și a elibera teritoriile românești aflate sub ocupație străină. În acest război au pierit și foarte mulți gorjeni de-ai noștri, eroi pe care noi îi cinstim an de an pentru faptele lor de vitejie și sacrificiul suprem față de țară.
Astăzi, la o sută de ani de la jertfa lor, ne înclinăm smeriți în fața memoriei acestor adevărați patrioți, cinstindu-le cum se cuvine curajul, eroismul și sacrificul. Dar, în conștiința noastră, cred, nu poate exista împăcare până nu comparăm vremurile, până nu punem în evidență, în lumina lor, faptele istorice și rezultatele netăgăduitoare ale acestei comparații.
Înaintașii noștri au fost vrednici de izbândă, au făcut Unirea cea Mare iar pe temelia ei trainică au reușit să construiască un stat democratic bazat pe respectul legii, al libertății, onoarei și demnității, pe respectul drepturilor și libertăților românilor.
Se cade să comparăm curajul oamenilor politici de atunci, măreția și demnitatea înfăptuirilor lor cu stângăciile și bâjbâielile celor de azi? Cu lipsa lor de onoare a acestora, cu lipsa de demnitate, de conștiință de țară, de respect pentru națiune, pentru români și valorile democrației?
Mă cutremur să răscolesc istoria, vremurile, și să constat că iluștri bărbați de stat ai acestui neam, făuritori ai Marii Uniri dar și ai altor evenimente de răsunet din istoria și viața României, au sfârșit în chinuri groaznice în lagărele și închisorile comuniste. Mă cutremur când văd că, peste timpuri, răzleții travestiți ai tristei dictaturi comuniste, oprimante pentru libertatea și devenirea țării, umilesc și azi românii, neliniștesc viața socială, încalcă ordinea de drept, nelegiuiesc statul și cetățenii, zădărnicind dezvoltarea și civilizarea României, ascensiunea ei spre un viitor prosper între națiunile civilizate ale lumii.
Privind spre marile personalități ale istoriei Marii Uniri, ale istoriei neamului meu românesc, mă minunez și sunt mândru de înfăptuirile lor. Meditez îndelung și comparativ la cele petrecute. Și mă cuprind melancolia și deznădejdea gândind că mai avem multă trebuință de principii și valori civice pentru a ieși din apăsătoarea criză morală în care am căzut de prea mult timp. Avem multă nevoie de respect, de bun-simț, bună-credință, cinste, seriozitate, corectitudine, responsabilitate, solidaritate, generozitate, de altruism, modestie, toleranță, omenie, bunătate, competență, de etică și integritate morală etc. Sunt valori foarte trebuincioase pentru oameni și țară, valori imperative pentru buna și înfloritoarea conviețuire a românilor!
Și, pentru toate acestea, este firesc să găsim și oamenii care să le îndeplinească, să le aibă pe toate la un loc, pentru ca noi să avem certitudinea de a-i allege în fruntea țării, spre bună orânduire de neam și țară, pentru împlinirea veridică și legitimă a nevoilor acestui pământ cinstit de Dumnezeu. Pentru a păstra în rosturile lui unul din idealurile mărețe ale Unirii de la Alba Iulia, acela al unității și demnității naționale! Și să avem oricând convingerea de a spune că ne este bine aici și putem duce țara mai departe, spre viitorul pe care îl merită și ea și românii de pretutindeni.
Trăiască Marea Unire de la Alba Iulia! Trăiască România Noastră Centenară! La mulți ani, România! La mulți ani, Popor Român!
