Se-ntinseră iar zăpezile peste dealurile Ciupercenilor! E prima zi a lunii februarie şi sătenii de pe Valea Tismanei se întorc spre Zorzila, una dintre cele mai înalte coline din preajma satului Văianu. De Sfântul Trifon se întâlnesc aici, în poieniţa de lângă biserică, la ruga pentru sfinţirea viilor şi pomilor. Lume multă se înşiruie pe pârtiile dintre nămeţi să fie părtaşă la slujba dedicată rodirilor ţarinei, un ceremonial inedit care lasă peste pomet şi vii binecuvântarea divinităţii întru belşug şi tainică mulţumire cu fructe curate şi dulci a strădaniilor cotidiene ale acestor oameni, prin frig şi ploi, prin năduşeală şi soare arzător.
Zăpada aşezată cu îndestulare în acest an peste glia încărunţită de brume tremură sub paşii înceţi şi grei ai ţăranilor păstrători de datini şi iubire creştină pentru frumos şi binele universal. Cărări de paşi hotărâţi, prin întindere
a albă şi înaltă a iernii stăpânitoare peste ţinut, duc şi se opresc în Calea Zorilor, lână Troiţa zveltă şi solemnă, sculptată cu măiestrie şi meşteşug ales în miez de stejar durabil, răzbătător prin vremuri bune şi rele. Au urcat în deal, pe platoul sfintei pomeniri, copii, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, cei mai vârstnici ducând în spate mese rotunde de lemn pentru ospăţul satului. Se iveau pe pârtii baniţe şi panere potrivite pe oblamnicul aşezat pe un stat de femeie aprigă, pline cu bucate pregătite în casă de cele mai harnice şi pricepute dintre gospodinele satului.
Prin aerul crud şi rece, în căuşul zăpezilor blânde, pâlpâiau flăcări din focurile aprinse pentru a îmblânzi oarecum temperatura locului. La bâlbăra vuitoare în jar de fag uitat peste alb de zăpezi veneau să-şi încălzească ciubotele cei mai puţin obişnuiţi cu frigul. Dar focurile din Văianu nu erau numai o sursă de căldură, ele ardeau intens peste zăpezi, ca un simbol al continuităţii de obicei creştin şi datină străbună, de Sfântul Trifon, pe aceste coline olteneşti şi pentru acest neam depozitar de tradiţie şi gând înalt întru înnobilarea existenţei cu frumuseţi perene ale firii umane dăruite naturii veşnice, nepieritoare.
Nu a venit la pomenire doica Paraschiva, femeia care deschidea pârtia colindeţilor de Piţărăi aici, în Văianu! Nici alţi oameni de seamă ai satului, care s-au dedicat cu toată fiinţa lor propăşirii datinei strămoşeşti a Trifonului! Ei veşincesc aici, în lumea fără dor a satului, dar spiritul lor tutelar veghează şi azi sărbătoarea din Dealul Zorzila. Sunt aici oameni de cultură, scriitori, cărturari şi istorici, elevi şi profesori, clerici şi enoriaşi, într-o stare de spirit unică, marcată de vibraţie sufletească pură, neprihănită, sacră, a iubirii de neam şi obicei creştin strămoşesc.
Între ei se regăseşte, cel cea a iniţiat şi a purtat cu veneraţie peste ani şi ani, vreme de peste două decenii, acest elogiu pentru adâncă reflecţie şi semerenie întru folosul firii umane înălţătoare de spirit şi generozitatea perpetuă a naturii binevoitoare şi eterne, medicul şi poetul Doru V. Fometescu. Bărbat tenace şi inovativ, înzestrat cu talent şi trăiri profund umanizatoare, spirit fecund al acestor locuri legendare, aşezate de divinitate în spaţiul generos şi fermecător de pe malurile zglobii ale Tismanei, râul care udă cu lumina undei cristaline lunca dintre Ciuperceni şi Câlnic. Cel ce a gândit întru făurirea viitorului şi a înfiinţat, cu titlu înnobilator, Fundaţia „Dăruie Vieţii Farmec”, organizaţie destinată a se ocupa de noi primeniri spirituale şi materiale în viaţa şi rosturile oamenilor.
Pe Calea Inimii din plat
oul Zorzila, răsună glasuri de vioară şi zăpezile încep a se tasa sub jocul paşilor sau să lăcrimeze sub rădăcini de focuri aprinse peste trupul lor alb şi genuin. În horele tradiţionale s-a prins toată suflarea satului care a urcat în deal, la sărbătoare. Morţii veşnicesc prin urmaşii lor veniţi la rugă de Sfântul Trifon. Lăutarii cântă ca în poveştile cu tâlc ale bătrânilor. Ospăţul este în toi, lumea se veseleşte şi deapănă amintiri. Spiritul satului este acasă. Oamenii sunt senini şi optimişti. Vinul rubiniu susură în ulcelele de pământ. Ţuica fiartă încinge ceşcuţele făurite de olarii din Găleşoaia.
La Ciuperceni, veşnicia se împlineşte iar! Ard focuri peste zăpezi! Sătenii adună bucurii în viaţă şi trăiesc clipe rare la praznicul viilor şi pomilor fructiferi. Sunt animaţi de gânduri şi sentimente frumoase, luminoase, aducătoare de idei şi dorinţe umane binevoitoare. Nu ninge, nu plouă, dar cerul este adânc încărcat cu nori plumburii. Peste împrejurimi răsună taraful lăutarilor din deal, vibraţii lirice de strună şi cânt animă locul, jocul se roteşte în jurul focurilor vii, tremură sub paşi omătul, idei, gânduri, ascultări şi mărturisiri se nasc din sărbătoarea spiritului pentru a înrădăcina şi mai mult această datină, cu dorinţa sacră de a-l reîmpărăţi pe ţăranul acestor locuri, ca stăpân şi lucrător cu temeinicie al pământurilor roditoare aici, în Ciupercenii Gorjului.
Întru veşnicirea acestor ţinuturi geto-dacice, a tradiţiilor şi românismului sacru, într-un miracol al iubirii de tradiţie, de neam şi ţară.
