Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » IMAGINI ÎN CUVINTE Florile copilăriei

IMAGINI ÎN CUVINTE Florile copilăriei

Submitted by on 14 March 2019articol citit de 764 ori | No Comment

Se-aude tril de păsări de prin crânguri. Mijesc în ramuri muguri fragezi. Susură zăpezile prin ascunzişuri de păduri. Nămetele din dosul casei lăcrimează ziua-ntreagă trimiţând în seve suspinul iernii resemnate. Intrăm cu gând curat, stingheri şi nostalgici, pe uliţele zvântate de vânt de la marginea satului. Soarele scapătă valuri de lumină peste petece de zăpezi obosite, uitate de anotimpul alb prin suişuri şi coborâşuri de deal, printre tufele de cetină şi buturugile de fag pline de scorburi şi amintiri cu cuiburi de păsări şi comori din trecut.
Peste pădurea din Padină, reîntinerită în ultimii ani cu arboret de salcâm şi mesteacăn, veghează neînvins de fiura furtunilor de mai bine de o sută de ani, Fagul lui Dobromir. În vale, pe coborârea povârnişurilor, printre livezile cu pruni cocoşaţi de povara grea a iernii, se mai ogoaie ici-colo firave covoraşe de zăpadă.
Acasă, de sub troianul adunat din ninsori sub bolta viei încercate de frig, s-au trezit de mângâierea căldurii buchetele de ghiocei înrădăcinate aici peste trecerea vremii. I-am adus de departe noi, copiii, cu multe decenii în urmă, tocmai din deschiderile înalte şi sălbatice ale cornetelor dinspre munţi, după ce rătăceam ziua întreagă căutând florile primăverii.
Flori-clopoţei, albe şi delicate, agăţate în vârf de fir cu frunză verde au albit grădina de la fereastră cu frumuseţe, miresme purificatoare şi prospeţime de primăvară. La început au fost nişte lănci minuscule scormonind întunericul pământului pentru a săruta lumina zilei. Apoi au străpuns cu o putere de pătrundere imperceptibilă miezul gheţii sau al zăpezilor bătucite, să-şi adune în obraji de flori mirajul soarelui. Să-şi dezmierde ochii cu năframa fiecărei dimineţi. Să-şi deschidă iarăşi petalele, să încânte cu clopoţei vestitori de primăvară privirile şi sufletele noastre încărcate de prea multă aşteptare.
Acesta este spectacolul nevăzut al reîntoarcerii ghioceilor din somnul lung al iernii. Odată veniţi, ei lasă libere energiile dătătoare de viaţă nouă, împrimăvărată. Slobod magia primăverii care cuprinde toate potecile şi poienile, crângurile, codrul întreg, tăpşanele din preajma ferestrelor copilăriei din fiecare casă, grădina din deal plină cu ecouri de tălăngi şi jocuri năzdrăvane ale mieilor.
S-au dus spre alte poveşti fulguielile babelor. Şi ale berzelor, şi ale moşilor! Şi-au aşezat vremelnic cojocelul subţire şi pufos peste lumea florilor, au plâns apoi peste petale şi frunze, sfârşindu-se în lacrimi mici, mici, înspre miezul pământului uluit de năuceala atâtor germinări.
Tufe frumos legate de ghiocei au răsărit şi au înflorit printre vreascuri, pe sub garduri, în şipot de streşini şi-n buchete orânduite la tulpina viţei de vie din halângă. Şi albinele au simţit mirajul din petale şi zumzăie acum aplecându-se de zor pe lujeri galbeni de stamine, în cupe şi clopote de flori, culegând polen din primele miresme ale primăverii.
Stau să înflorească viorelele, să-şi destrame mugurii albaştri în văzul tuturor. Sunt în aşteptare găinuşele, cocoşeii, brebeneii, spânzul şi brânduşele violete. Suntem la poarta echinocţiului, peste o săptămână şi ceva primăvara va avea certificat universal, vom şti că este cu noi şi nu va mai pleca până la vară! În puţine zile, spectacolul înfloririi va umple de miresme casa şi gingăşia florilor, va dărui cu optimism multe gânduri şi dorinţe omeneşti.
Privim covoraşul cu flori din faţa pridvorului şi ne întoarcem spre adâncimi de timp, spre clipele de joc şi farmec ale copilăriei mari. Când ne plăcea să primim cum se cuvine primăvara, cu multă grabă spre mişcare, cu mult neastâmpăr şi drag de a înfrumuseţa locul din preajma ta, cu multă admiraţie şi grijă pentru frumosul din natură.
Ne plăcea să hoinărim peste dealuri şi văi, în cete numeroase, să mergem departe de sat, după flori, să alergăm şi să ne întrecem în a culege cele mai frumoase dintre podoabele codrului, să împlinim cel mai mare buchet, să aducem şi să plantăm acasă, lângă ochiul ferestrei toată poiana cu flori din cerdacul munţilor.
Urcam în şir peste coclauri, peste râpe şi stânci golaşe, pe care abia îndrăznea să se agaţe câte un pui de mesteacăn, ne pierdeam în templul pădurilor desfrunzite ori în văzul culmilor îndepărtate, pe cărărui şi poteci umblate doar de sălbăticiunile pădurilor, de turmele întoarse spre stâne, de caii înşeuaţi cu poveri de muncă şi paşii muntenilor plecaţi la curături, cu treburi de vărat, de copoii şi paşii vânătorilor.
Scăpaţi de văgăuni şi misterele drumului lung, după o jumătate de zi de mers pe jos, ne linişteam în căldările din cornete, spre Plaiurile Păltineilor, pe gulerul cu lapiezuri, arbuşti de porumbar şi păducel, pe covorul plin cu flori de primăvară, printre lăsători cu petece de zăpadă şi surâs de fir de iarbă. Alegeam din atâta bogăţie de frumuseţi, spre desfătarea sufletului nostru de copil, cele mai limpezi şi smerite dintre flori, le aranjam în buchete, să avem cu ce ne lăuda unul la celălalt şi la părinţii care ştiau de plecarea noastră după flori.
Cu multă blândeţe, smulgeam ghiocei cu bulbi din pământul reavăn, îi înveleam cu ierburi şi frunze uscate şi îi puneam în săcuiele ţesute să nu se ofilească pe drum şi, spre seară, la reîntoarcerea acasă îi plantam în grădină. Să crească frumos apoi, să se polenizeze, să zâmbească cu îngerii, cu soarele, cu inimile, să înfrumuseţeze casa şi copilăria noastră!
Iată de ce, azi, la cele mai multe case din sat, primăvara vine mai devreme. Pentru că, la noi, florile copilăriei primenesc viaţa şi înaripează visele!
Ion Elena

Comments are closed.