Idilă în Paradisul Cernei

 49 total views

O poveste de vacanţă pe care Săptămânalul VERTICAL vi-o oferă în exclusivitate. Natură şi dragoste pe Valea Cernei.

Natura a ocrotit totdeauna dragostea platonică
Natura a ocrotit totdeauna dragostea platonică

Soarele-i binevoitor aici, în Ţara Cernei. Calul rămase legat de frasinul de la marginea luminişului. Parfumurile odihnitoare ale plaiului răsfaţă gândul şi respirarea fetei. În coşul tămăduitor se adună mănunchiuri din poiană. Rochia diafană îşi roteşte poalele galbene peste fir de flori. Faţa fecioarei e plină de zâmbet. În gropiţele din obraji i se adună iarăşi luceferi de bucurie. Cu privirea-i galeşă, împodobită de bunătate şi farmec, Genţiana îi citeşte gesturile lui Vlad şi îi spune cu voce caldă: „Iubirea mea, ştiu ce poveste trăim, de ce adori amintirile, vrei să-ţi aducă mereu începutul, freamătul vieţii, chemarea ei? Eu, zău, nu ţin la ele, mă umplu de dor, nu vreau să sufăr, îmi încarcă inima, nu mai pot visa, nu mai pot iubi! Tu, în lumea ta! Eu, în lumea mea! Frumos şi trist, dar ne iubim! Par neînsemnată uneori, dar îţi culeg lacrima şi dorul, şi glasul, şi sufletul. De ce iubeşti florile? Ai mărturisit că sunt bogăţia vieţii tale, doar mama mi-a mai spus vorbele astea! Aşa este, Vlad, aşa este! Câte flori avem cu noi, aici în paradisul muntelui, dar ele nu ştiu să plângă, ele nu au lacrimi! Ele surâd doar inimilor şi aduc bucurie în suflet! Te iubesc, Vlad, te iubesc!”

Poveste de iubire

Voinicul munţilor prinse şi ultima margaretă în cununiţa împletită din florile poienei. Îşi sorbi din priviri iubita şi-i potrivi peste creştet podoaba florală, spunându-i şoptit şi blând: „Cât de frumoasă eşti, prinţesa mea! Tu străluceşti prin simplitate. Cununiţa te dăruieşte lumii florilor. Ce floare rară mi-am ales! Ce lume văd în ochii tăi, Genţiana! Este lumea ta, bună şi generoasă! Frumuseţea ta opreşte apele din cântec, gingăşia ta primeneşte viaţa! De multe ori, mi-ai mărturisit că sunt iubirea ta platonică. Nici nu ştii cât de mult te iubesc eu, zâna mea!” Vlad îşi aduse iubita pe genunchi şi o înveli cu trupul lui atletic şi viguros. O sărută mai întâi pe ochi, apoi buzele lor se împreunară iarăşi, înflăcărat şi sincer.
Prin preajmă zburau fluturi albi. Privirea soarelui se topea pe chipurile lor stropite cu fericire. Păsările nu mai cântau, priveau cu discreţie idila din poiană. Şi florile zâmbeau de-atâta fericire. Pe sânii rotunji şi fermi ai fecioarei se rătăcise o buburuză nevinovată. Genţiana o văzu şi începu a cânta: „Riţă, riţă, cotăriţă/ Încotro vei zbura/Acolo m-oi mărita…” Vietatea îşi deschise aripile, zbură, se înălţă spre zări, dispăru pentru o vreme şi, surprinzător, reveni pe braţul lui Vlad. Ochii Genţianei se umeziră instantaneu şi, peste obrajii ei catifelaţi, se prelinseră primele lacrimi de dor. Printre buzele frumoase şi dulci, fata şopti cu drăgălăşenie: „Eşti minunea vieţii mele, eşti iubirea mea, Vlad!” şi-şi prăvăli fruntea încununată de flori pe umărul împlinit al voinicului.
Miresme felurite zburdă în risipiri nevăzute prin aerul crud al munţilor. Pe poteca pitită sub umbrele ierburilor înflorate, Cezar deschide calea spre valea izvoarelor neprihănite. În drumul lor prin covor verde şi fraged, cei doi tineri îşi dezmiardă paşii atingând frunze alungite şi îmbuchetate, tulpini şi corolecolorate, încântătoare precum găinuşa galbenă, ghinţura de primăvară, drăgaica, sânzâienele, ciuboţica cucului, stânjenelul de munte, degetăruţul sau cruceavoinicului. La trecerea lor, se porni concertul pădurii. Spre luminişuri, te încântau mierlele. Pe-aproape, turtureaua. Prin zmeuriş, privighetori se-aud în triluri captivante. Şi-n plai s-a redeschis concertul gâzelor. Undeva, spre liziera pădurii, mai spre hornuri de piatră, prin boarea zilei, se văd trecând încet prin peisaj şiruri risipite de mioare. Sunt turmele ciobanului Pârvu, din Poienile Cernei.
De acolo, de sus, de lângă cer, veghează şi priveşte lumea Vârful lui Stan, îmbrăcat în calcare sure. Povestea de iubire continuă nu departe de malul stâng al Cerne. O stâncă uriaşă domneşte peste vale, urmărind fiecare alint şi mişcare. Râul legendar se sparge în valuri înspumate şi alunecă la vale, neliniştit şi răscolit de gânduri. Arşasca, pârâul cristalin ce zbenguie dinspre coasta muntelui, sare din cascadă în cascadă, nerăbdător să ajungă mai repede în bulboanele Cernei.
Genţiana se opri în pajiştea verde, la malul pârâului zburdalnic. Se aşeză pe un butuc de stejar şi începu a-şi aduna cu gingăşie pletele-i de aur în cosiţe legate cu flori. Calul paşte tăcut pe prund de ape, ca o statuie între sălbăticia ciucevelor şi perdelele de rămuriş verde. vălurind spre poale de făget. Din prăvală de mal, Vlad smulse un fir de dediţei pudrat cu gând de izvor. Îl puse în mâna fetei. Aceasta îi încercă mirosul şi îl prinse în cununiţa de pe cap. Surâse şăgalnic şi îl îmbrăţişă pătimaş. Clipe repetate rămaseră apoi învăluiţi de dor, îndulcindu-şi sărutul cu miez de fragă. Poiana se umplu de iubirea lor nepereche. Ca nişte fluturaşi, frunzele mestecenilor de sub cascadă îşi răcoreau aripile în zborul stropilor risipiţi prin aerul cald al verii. Pe puntea legănată de viforul apei, se aşeză o privighetoare.