Goana după diplome sau anii de după revoluţie

Loading

Una dintre principalele caracteristici şi, totodată, puţine constante ale anilor ce au urmat revoluţiei din ‘89, a fost goana după diplome. Faptul că în comunism accesul la învăţământul superior era limitat strict şi îngrădit de tot felul de oprelişti a condus la o explozie a învăţământului universitar atât de stat cât, mai ales, privat. Astfel, a început bum-ul facultăţilor de Ştiinţe Juridice sau Economice care ani de-a rândul nu reuşeau să şcolarizeze numărul mare de doritori, asta în detrimentul unor facultăţi precum Ingineria, Matematica, Fizica şi chiar Medicina, ai căror ani de glorie se stingeau încet odată cu cei ai comunismului.
Brusc, tot românul şi-a descoperit valenţele şi potenţialul latent care i-au îndemnat să acceadă spre mai bine prin intermediul cunoaşterii începând, astfel, goana după diplome. Ne amintim cu toţii de vremea de glorie a universităţilor particulare care apăreau ca ciupercile prin toate staţiunile balneare ale  patriei. Una dintre ele a condus la apariţia unui dicton pe care toate şcolile de azi (când mai mari peste educaţie sunt ARACIP şi ARACIS) s-ar bate ca să-l aibă ca slogan: „vii turist şi pleci jurist”. Chiar dacă acele zile primăvăratice de capitalism sălbatic şi autentic românesc au trecut, chiar dacă peste învăţământ s-a aşternut o oareşce linişte şi lege, apetitul românului de a achiziţiona diplome a rămas acelaşi. La alegerea unei viitoare specializări sau meserii, acesta nu este interesat de indicatori precum numărul de posturi disponibile în zonă pentru acea specializare, modul de admitere (cu examen sau fără), numărul de candidaţi sau, mai nou, numărul de stele acordat universităţilor. Pentru noi este important să finalizăm o facultate, faptul că vom reuşi sau nu să ne câştigăm existenţa practicând ceea ce am învăţat este nerelevant. Românul ţine enorm la statutul său social. Se vede asta după maşinile cu care epatăm, deşi  niciodată nu le alimentăm cu mai mult de 5 litri de benzină, prin telefoanele de firmă cu care dăm beep-uri sau chiar după localurile şi discotecile pe care le frecventăm. La toate astea dacă adăugăm şi statutul de student obţinem o proiecţie a imaginii noastre care ne e foarte dragă.
În general, în orice societate normală, la finalizarea unui program de studii, competenţele deprinse sunt certificate în urma unor examene, prin diplome care să ateste cunoştinţele însuşite. Nouă nu ne plac examenele dar ne plac diplomele, iar dacă este posibil să nu depunem nici cel mai mic efort pentru a le dobândi cu atât mai bine.
S-a ajuns ca valoarea unui individ să fie dată de numărul de  hârtii iar lipsa de competenţă a acestuia să fie acoperită cu patalamale şi atestate. În trecut, valoarea lui era dată de cât de indispensabil era el pentru cel pentru care lucra dar, atunci, încă era valabil proverbul „meseria este brăţară de aur”.
Acum, toţi dorim să lucrăm la birou, să fim şefi, să mânuim mapa, să fim respectaţi nu pentru valoare ci pentru hârtiile pe care le-am adunat într-un timp cât mai scurt. Am uitat să muncim şi, mai ales, am uitat să muncim responsabil şi conştiincios. Dacă strămoşii noştri ştiau semne după care „citeau” vremea de a doua zi, noi, în schimb, am învăţat foarte bine să „citim vremurile”. De-a lungul istoriei, românul a ştiut să se adapteze şi să se muleze pe „cerinţele timpului” iar modul în care a străbătut anii de la revoluţie încoace o demonstrează cu prisosinţă.
Vremea băieţilor deştepţi, a relaţiilor şi cumetriilor, a băieţilor şi fetelor lu’ mama şi a lu’ tata, care îşi omoară toată noaptea prin cluburi şi ziua prin cafenele cu ferestre largi ce dau către centru, a venit odată cu 89, însă acum afişarea clasei sociale trebuie însoţită inevitabil de diplome  doveditoare. Şi cum de 20 de ani rătăcim fără busolă, ei au devenit modele şi valori spre care tindem, numai că prea cocoşaţi de atâtea diplome şi atestate, de titluri de jurişti, economişti şi ingineri, am ajuns să ne fie ruşine şi să muncim.

3 Comments on “Goana după diplome sau anii de după revoluţie”

  1. Da, in Romania de azi, in general, este valabila regula privind valoarea intelectuala dupa numarul dilomelor din dosar sau a rudelor sus-puse, mai ales in institutiile statului. In firmele private, ma rog, cele care vor sa faca ceva performanta, se mai pune in discutie si intelectul…, interviul, capabilitatea individuala a fiecaruia.
    Marea majoritate a tinerilor de azi nu prea stiu in ce directie sa se indrepte si vazand la televizor atata lume mondena, unii dintre ei reusind sa se afirme prin cunostinte, frauda sau alte mijloace…nefiresti, nu vor sa mai studieze ca inainte de ’89. Acu depinde si de sistemul de invatamant…de bulversarea profesorilor privind ziua de miine, neadoptarea, inca, a legii invatamintului, fiind un lucru stresant pentru educatorii, invatatorii, profesorii… din sistem. Si una-alta…unii dintre cadrele didactice nu-si mai dau silinta sa „educe” copii… sau sa-i indrume asa cum ar trebui, parintii neavand timp pentru ei, unii lucrand de dimineata pina seara sau altii fiind plecati in strainatate…
    Deja cum au ajuns la liceu, nu prea mai e mare lucru de facut in privinta comportamentului elevului. Si asta se vede in performantele scolare ale fiecaruia, in atitudinea lor fata colegii lor, fata de oamnenii de pe strada sau fata de viata, in general…

  2. Asta este realitatea zilelor noastre. Nu prea avem cu ce sa ne mandrim
    Foarte bun articolul!!

  3. suta la suta adevarat……………… din pacate asta e societatea in care traim.

Comments are closed.