S-a aşezat în ochiul frunzei cerul. Nori albi şi hoinari încarcă depărtările. Semne de iarnă coboară discret peste ţinutul de basm al Maramureşului. Suntem la Săpânţa şi ne delectăm cu versuri în singurul cimitir vesel din lume. Ajungem apoi la Sighetul Marmaţiei, unde Tisa sărută ţara cu unda şi lumina ei. Pe sub gânduri de nori şi ferestre deschise în bolta albastră, străbatem Valea Izei spre răsărit, să regăsim locul hărăzit de Dumnezeu pentru rugăciune şi primenire de inimă şi crez.
Privim cum se leagănă peste zări frunze rătăcite-n zbor, venind din rai de codri şi trecând în nemurirea doinei. De peste culmi se coboară ecouri din glas de fluier ori din taragotul legendar al lui Dumitru Fărcaş. Muzica aceasta răscolitoare curge frumos din pacea codrilor şi-ţi linişteşte sufletul cu fermecătoare aduceri-aminte din aşezările vestite ale aceastui spaţiu românesc bogat în artă şi tradiţii. Din Ţara Lăpuşului, Ţara Chioarului, Ţara Cosăului, Ţara Codrului, de pe Mara, Vişeu şi Tisa, din Borşa, Cavnic, Baia Sprie, Ocna Şugatag, Ieud, Poienile Izei, Botiza, Rozavlea şi din alte localităţi renumite prin meşteşugul şi arta de a dărui grai şi frumuseţe lemnului.
Continuăm periplul spre cea mai impunătoare mănăstire din Ţara Maramureşului. Străbatem ţinutul însoţiţi de susurul Izei, sub semnul veacurilor încrustat în măreţia porţilor de lemn, ridicate monumental la intrarea în casele oamenilor simpli şi ospitalieri aşezaţi de milenii în unicitatea peisajului de aici. Admirăm de-o parte şi de alta a drumului podoabe ale moştenirii, prezente în casele maramureşenilor, mărturii care vorbesc despre respectul localnicilor pentru lemn şi pădure, pentru lutul şi pământul din care îşi zămislesc podoabele prin care îşi definesc identitatea. Prin aceste locuri, oamenii trăiesc în mare tihnă, într-o inedită armonie a firii şi spiritului. Valea Izei este sufletul lor, împăcându-i cu sinele, cu natura, cu lucrurile, cu cântecul şi dorul.
Ne aflăm aproape de cel mai strâmt dintre vadurile Izei. Aici parcă se adună toate colinele, pădurile şi sentimentele. Dar, cel mai mult, la ieşirea din satul Bârsana, sub geană de codri falnici, se întemeiază credinţa, iubirea şi nădejdea întru afirmarea frumuseţii umane. Nu trecem podul Slătioarei, spre Strâmtura, unde marginile dumbrăvilor colorate de octombrie în frumuseţi de curcubeu autumnal vor să se întâlnească în liniştea Izei, la loc de strîmtură între dealuri, dar alegem urcuşul spre plai, să intrăm în raiul Mănăstirii Bârsana – Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”. Şi să înţelegem acest miracol!
La Mânăstirea Bârsana
Trecem pe sub arcada unei fascinante porţi maramureşene şi pătrundem în lumea de poveste a lui Dumnezeu. Învelită în flori multicolore, aleea se lasă după deal şi te conduce într-un adevărat miracol al civilizaţiei lemnului şi credinţei. În partea dreaptă, se înalţă spre cer, impunătoare, una dintre cele mai înalte biserici de lemn din lume. Turla, semeaţă şi maiestuoasă, impresionantă împlinire a lucrului în trup de stejar şi brad, ţâşneşte nepieritoare spre nesfârşitul albastru. Păşim pe lespezile de piatră din aleea care duce spre Stăreţie. Ne oprim în balconul încheiat în puterea bârnelor sculptate şi gustăm o ceşcuţă de palincă oferită cu generozitate de gazde. Privim prin deschiderea pridvorului împodobit de farmecul muşcatelor şi suntem cuceriţi de diversitatea artei arhitecturale care umple sufletul cu atâtea minuni din creaţia meşterilor lemnului.
Revenim între aleile împodobite de trandafiri şi flori de toate culorile şi toate plăsmuirile, într-un univers care te atrage prin puritate şi armonie şi nu te mai lasă să pleci de aici. De pe pajiştea verde împrejmuită de gărduţul împletit din ramuri de salcie admirăm arhitectura Altarului de vară şi Aghiasmatarului. Sub umbrele pădurii, pe panta colinei încărcată de coroanele merilor înroşiţi de rod, se arată Casa Voievodală şi Casa Artistului, două construcţii întemeiate din piatră şi lemn care îţi încântă ochiul cu alese dăltuiri artistice ale simbolurilor maramureşene. Trăim în liniştea evlaviei şi mângâierea naturii primitoare. Suntem înconjuraţi din toate părţile de farmecul locului sacru şi încercăm să pătrundem taina rugăciunii. Nu vom uita uimirea ce ne-a cuprins la întâlnirea cu exponatele de artă populară, obiecte, costume, icoane şi carte veche din Muzeul „Gavril de Bârsana”.
Păşim spre altarul mănăstirii. Căutăm în adâncul tăcerii şi suntem copleşiţi de puterea talentului care a modelat lemnul, de stilul artistic care fascinează ochiul şi spiritul, de evlavia creatoare care te însoţeşte peste tot în duhul din Bârsana, într-o fericită rânduială monahală. Ne reîntoarcem la lumina cerului. Urcăm cu privirea pe conul turlei ce se prelungeşte spre astre pe calea razei de soare şi ne dăm seama cât de nepătrunsă poate fi casa măreţiei Domnului. Aici, în raiul de la Bârsana, armonia între zidire şi spiritul cretor dăruiesc binele, frumosul şi adevărul, valori care primenesc şi înzestrează viaţa. Priveşti în jur şi te bucuri văzând că geniul ţăranului şi liniştea cucerniciei născocesc frumuseţi rare în arhitectură, sculptură ornamentală şi iconografie.
Ne despărţim de acest aşezământ inegalabil şi înţelegem că Bârsana este locul ales pentru înflorirea spiritului uman prin credinţă. Aici s-au născut minuni din dăruirea de frumos, din gândul curat şi ziditor din piatră şi lemn, din sufletul frumos care împleteşte evlavia cu arta de a construi. Bârsana este lumina cosmică a credinţei, unde biserica şi natura se unesc pentru a binecuvânta viitorul acum, la răscruce de milenii. Aici, pădurea a fraternizat cu omul şi colinele, într-o dulce înţelegere. Şi s-a născut acest rai pe pământ, raiul de la Mănăstirea Bârsana!
